Trăiesc parcă într-o lume ireală pentru că toate visele mele incep sa prindă viață, iar mintea mea a fost educată să nu creadă că ar putea fi posibil.
Aș fi zis că de la o anumită vârstă, trebuie sa te resemnezi, să accepți că ești prea ancorat in realitate, prea implicat să mai poți visa.
Dar perechea de aripi așteaptă cuminte clipa magică în care redevenim copii.
Te-am cunoscut atunci când aveam mai mare nevoie de tine, când aproape ca reușisem să ucid în mine speranța, dorința, visul.
"Lasa-mă să fiu eu aracul pe care tu, plantă gingașă, să te înfășori cu încredere, urmărind spirala ascendentă a iubirii, către soare, lumină, căldură, să aștept răbdator să înflorești născând flori delicate și să rodești fructe mustind de seva dulce a iubirii" - așa ai zis, minune a vieții mele!
Îmi vine în minte atunci cea mai frumoasă, mai tulburătoare imagine care, într-un fel sau altul, m-a urmărit întreaga viață.
Cum ai fi putut ști?
E vorba de o podgorie însorită.
Se face ca sunt o vie răsărită pe ruinele unui castru roman, o lume încărcată de istorie, plină de zbucium, de lupte,de povești de dragoste îngăduite sau furate, fapte de legendă și nopți magice la țărm de ape...
Viața mea a început într-o primăvară, când un bărbat tandru și generos a iubit o femeie aproape imaterială, atât era de dornică de visare.
Așa am luat naștere eu, doar un bob de strugure rodit de esențele feminine ce au întâlnit și capturat sămânța solară.
Îmi amintesc apoi că am simțit oceanul de dragoste în care mă scăldam, așteptarea plină de nerăbdare, uimirea împlinită a recunoașterii.
Explorarea realității a început într-o iarnă grea, cu nămeți cât casa și zăpadă viscolită, cu vifor și ger, dar dragostea cu care am fost întâmpinată m-a încălzit, m-a
ajutat să adun energie ca să pot izbucni in hohote verzi la prima rază de soare.
Oare unde s-a pierdut dragostea? Pe care drum? Ce a alungat-o? Știu doar că a urmat o lungă viață, de multe ori cuminte si resemnată, uneori îndrăznind să gust speranța, probabil presimțire a faptului că exiști undeva, că trăiești îmbogățindu-te sufletește în așteptarea clipei în care ne vom întâlni.
Și iată, deodată, toate anotimpurile s-au învolburat nebune, contopindu-se într-o toamnă minunată...
Ah, soarele meu generos! Ai apărut de după cortina norilor și ai fecundat cu energia ta toate visele mele reînviate.
Astfel au luat naștere strugurii aromați, copiii noștri, care au invadat cu voioșie via aproape stearpă.
Þi-i dăruiesc, iubite, spirit al meu creator...
Lasă-i să se scalde în marea de iubire din sufletul tău, să se umple de dulceața sentimentelor tale, să se legene în vârtejul amețitor al dorințelor tale, până mustesc de tine, de mine, de noi...
Ce bine e între struguri!
Struguri cu boabe translucide în lumina soarelui cu raze filtrate parcă prin miere.
Știu ca te atrage parfumul, te incită sa vrei mai mult si mai multă mângâiere.
Vrei o prezență care să te invăluie, să te cuprindă, să te învioreze cu puterea de seducție a țintei atinse.
M-am născut și rodesc pentru tine și imn de slavă înalț neîncetat.