agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2576 .



deja
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [artifex ]

2006-01-26  |     | 



Într-un timp cum este cel pe care-l parcurgem, nu reflecția și nici acțiunea nu sunt suficiente unui calm spiritual, nici măcar ambele, împreună, nu mai pot restaura un sens al spiritualului, ci mai degrabă cuvântul mlădiat pe corp, trupul vibrând sonor, se poate întrevede ca un contur al unei orientări în vederea trasării unui drum cât de cât traversabil. Cu alte cuvinte, dacă mai sunt posibile autocontrolul și speranța, atunci acestea nu se pot regăsi decât la intersecția fluxului evenimențial cu trupul.
Exterior-interior este o distincție inadecvată pentru a descrie locația și starea mea, nici o semnificație religioasă, nici măcar una mistică, nu poate urmări și nici emana din indistincția interior-exterior ce îmi tutelează supraviețiuirea și conviețuirea. O apropiere și o alunecare pe lângă, mereu revenind, aceasta este pentru mine întâlnirea omului cu omul, cu speranța vagă a unui câștig și a unei plăceri și cu melancolia nedefinită a sfârșitului inevitabil care caracterizează până și cel mai trivial joc. O stâncă atât de înaltă încât devine o prăpastie, o întindere vastă care face să se înfiripe bănuiala unei profunzimi, o atingere aeriană a degetelor pe suprafața pământeană a cărei vibrație apare ca o iluzie optică în fața privirii, dar care pentru trup constituie un tatuaj, un semn de circulație.
Și tot ceea ce e sigur în acest peisaj mundan mi se pare a fi mișcarea, orizontală, verticală, oblică, tremurată, curbă, ezitantă, fulgerătore, mereu promițând încă un pas, oboseala ghicită în fiecare încordare a voinței. Corpul meu tangențial și lovind din plin gândurile care îndeamnă la răgaz, cuvinte nepotrivite unei vene pulsând și unei fragile treceri a clipei, unei ușoare și involuntare tresăriri a țesuturilor. Iar dacă între corpurile din care se materializează cuvintele se petrece un carambol sau dacă, cel puțin, ele se intersectează, atunci redescopăr unicitatea și forta interjecției, în aceeași măsură în care mă presar pe necunoscutele cărări ale introspecției, pentru a mă recunoaște după o vreme în propriul trup, asemănător chipului celorlalți.
Cu ceea ce-mi este absolut străin nu pot să mă obișnuiesc, dar pot primi această stranietate în mine cu o ospitalitate ce anulează limita dintre ceea ce e înăuntru și ceea ce e în afară, iar acest lucru îl pot numai uneori, mereu voindu-l cândva. Spuneam mai demult că ceea ce ar fi putut exista este etern, dar între timp am înlocuit ‘ceea ce ar fi putut exista’ cu ‘ trecutul’, iar ‘ etern’ cu ‘un viitor posibil’. Deși curgerea este de la anterior către posterior, și de aceasta dată discontinuitatea conștiintei și atemporalitatea imaginației fac superfluă o succesiune. Ca și cum șirul de evenimente petrecute în trecerea clipelor se contorsionează și se mixează într-o reverie. Ca și cum, atunci când desfășor o distincție, accentul se pune mai mult pe rafinament decât pe diferențiere. Iar ceea ce nu pot uita este faptul că această desfășurare dă seama de un act ce nu suportă disecția, impermeabil pentru rațiune și la care se pare că trimite neîncetat opacitatea biologicului.
Nu are importanță pentru mine dacă balanța este în echilibru sau dacă ea înclină într-o parte sau alta, ceea ce îmi este neprețuit este recunoașterea proporțiilor, bucuria recunoașterii și întristarea măsurării. Un elan stopat de un gând nu are nimic mai mult și nimic mai puțin decât o reflexivitate curmată de somn: toate sunt manifestări ale mele, așa cum nu mă am până la capăt și nici nu mă știu.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!