agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8617 .



Sărbători fericite!
personale [ ]
cu multiple opțiuni

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Hanelle ]

2005-12-19  |     | 



“Anul ăsta prima zi de Hanuka și Căciunul cad în aceeași zi. Ca să nu mai vorbim de faptul că nici Revelionul nu-i departe. Cu trei liste lungi de evrei, creștini și politic corecți atîrnând deasupra capului meu, ca trei sabii ale lui Damocles am decis să las lenea deoparte și să ies la vânătoare, vorba unui colind din patrie, dă-i Domnul Doamne. Aici în Edmonton zăpada a fost rară până acum, dar în schimb e un ger de crapă pietrele. Totul e decorat de Crăciun, cu foarte mult fast, deși bunul gust variază de la loc la loc. Peste tot sunt brazi superbi, plini de globuri, funde și multe multe luminițe. De câțiva ani încoace toți copacii de pe arterele principale sunt înfășurați cu beculețe și ornamente luminoase, transformând noaptea într-o feerie. Bine că electricitatea nu-i prea scumpă. Multe magazine au pus pe lângă brad și o iesle de Crăciun. Unele sunt simple și utilate cu lemn, paie și personaje în haine umile, altele păcătuiesc prin prea multă opulență, poleială, lame-uri și strassuri. În malluri e plin de grupuri de tineri și mai puțin tineri cântăreți de colinde. Se cântă “O Silent Night“, “The Twelve Days of Christmas“ și multe, multe altele, la fel de frumoase. Cei mici fac poze cu Moș Crăciun și îi dau liste cu cadouri pe care ar vrea să le primească iar Moșul le transmite discret părinților care așteaptă alături. Cele mai multe cereri sunt pentru jocuri de calculator, celulare și pui de câine... Teoretic, copiii răi n-ar trebui să primească decât o bucățică de cărbune, dar asta e doar teoretic.
Toată lumea cumpără în disperare. Cosmetice, haine, electronice, băutură, dulciuri, calendare… La tot pasul sunt munți de felicitări de Crăciun concepute să satisfacă cele mai variate dorințe: Crăciun pentru soție, șef, pentru soacră, pentru prietenul născut de Crăciun, Crăciun francofon, anglofon, cu citate din Biblie, cu aspect modern, clasic, elizabetan. Există și felicitări de Hanuka - o mică secțiune albastră în oceanul roșu aprins al celor de Crăciun și un mic stand pentru cei neorientați/politic corecți sau care sărbătoresc Kwanza sau anul Nou Chinezesc. Cu listele în mână mă apuc de cules: felicitări, plicuri, punguțe de cadouri, hârtie de mătase și… câțiva km de fundă.”

Au trecut câteva zile de când îmi însemnam aceste rânduri în jurnal. Majoritatea cadourilor au fost cumpărate, împachetate și stau cuminți în debara. Unele sunt deja în drum spre diverse destinații. Lumânările așteaptă prima seară de sărbătoare împreună cu dreidelul și hanukia.
Intr-un rar moment de trândăveală îmi beau cafeaua în fața calculatorului și mă gândesc la cei apropiați mie, indiferent ce sărbători le bucură sufletul în această iarnă. Iar asta înseamnă că mă gândesc și la voi, cei de pe situl Agonia, la cititori, comentatori, prieteni, editori, webmaster… la toți cei care m-au încântat, amuzat, stupefiat sau contrariat de când mă preumblu virtual pe aici. Și pentru că nu am posibilitatea să vă trimit tuturor urări tradiționale pe hârtie, atașez ma jos câteva imagini meșterite de mine pentru voi, cu urări de sănătate, bucurie și multă, multă inspirație.


Pentru majoritate, un Crăciun fericit pe care să-l împărțiți cu toți cei dragi vouă.
Image hosted by Photobucket.com

Pentru ai mei și pentru comunitatea evreiască de limbă română, multă fericire de Hanuka.
Image hosted by Photobucket.com

Pentru cei mai puțin religioși, sau de alte confesiuni, un an nou fericit să aveți și voi și distracție de care vă doriți, la greu.
Image hosted by Photobucket.com

Și în încheiere, așa cum spunea un om înțelept: fie ca toate necazurile noastre să dureze tot atât ca și hotărârile pe care le luăm la început de an. Să avem de toate, dar nu mai mult decât ne trebuie și să împărțim ceea ce ne prisosește cu cei care au mai puțin decât noi. Și să ne păstrăm intact simțul umorului, care ne ajută să măsuram distanța între ambiții și realizări.

Sărbători fericite tuturor!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!