agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2082 .



Corupție la CAR
personale [ Jurnal ]
Prima funcție de șef

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2005-12-02  |     | 



Prin anii ’80 am ajuns aproape fără voia mea –nu stăpânesc bine arta refuzului- președinte la CAR-ul din Centrul de Calcul. Prin tradiție, funcția de președinte era onorifică, dar trebuia ocupată de o persoană cu studii superioare cu o oarecare vechime. Toată treaba o făceau de fapt cei trei membri de bază ai comitetului – contabila, secretara și casiera. Până atunci știam ce știa toată lumea, că un CAR mic cu două sute de membri nu poate merge la fel de bine ca unul mare, cu mii de membri. Ca urmare, făceai cerere de împrumut azi și primeai banii peste un an. Evident, toată lumea avea cereri depuse, pentru orice eventualitate. Lunar se analiza lista de priorități, care conținea practic toți membrii CAR. Teoretic se dădeau împrumuturi în ordinea cererilor, dar mai renunța unul, altul își ceda rândul unui prieten…

Câteva luni am participat la ședințe cu aceeași nepăsare cu care mergeam la ședințele de sindicat. În primele cinci minute mă apuca un căscat de-mi trosneau fălcile. Dacă dura peste jumătate de oră, adormeam de-a dreptul. Actele le semnam fără să le citesc - CEC-uri, state, balanțe, procese- verbale. Oricum nu înțelegeam nimic din ele. Þin minte o remarcă facută de contabilă în momentul semnării unei balanțe:
- Vedeți, domnu’ Norea, debitul este egal cu creditul. Asta înseamnă că absolut totul este în regulă.
Astăzi când cunosc bine principiile contabilității în partidă dublă, când știu că o balanță perfectă poate ascunde cele mai mari matrapazlâcuri, îmi vine să râd de naivitatea mea de atunci.
Singura persoană care trăgea câte un clopoțel din când în când era un coleg de birou, matematician, deosebit de inteligent, Adrian Dobrițoiu:
- Dane, CAR-ul are la bază principii matematice, de exemplu împrumutul nu are voie să fie mai mare decât triplul fondului. Dacă sunt respectate, merge la fel de bine cu zece ca și cu o mie de membri. Dacă nu, ceva nu e în regulă.
La început nu îl credeam. Dar știți cum e cu picătura chinezească. Am început să fiu ceva mai atent la ședințe. Și am constatat că nu era chiar totul în regulă. Comitetul avea un grup de privilegiați, prieteni apropiați și evident, conducerea administrativă și de partid, care lua împrumut după dorință, chiar dacă mai exista unul în curs. Din suma primită se achita restanța și restul îl foloseau. Nu-mi plăcea ideea, dar nu aveam ce face, cele trei doamne erau unite. Și, cum ziceam, printre beneficiari erau persoane importante.
În perioada aceea am avut și eu tentațiile mele. Vine o colegă pe hol și îmi șoptește:
- Dane, vreau și eu un împrumut peste rând, am mare nevoie.
Și îmi bagă în buzunarul de la halat un pachet de Kent. O mică avuție pentru mine, care oscilam între Carpați și Snagov. Am scos pachetul, l-am desfăcut, mi-am aprins o țigară, i-am mulțumit și i-am dat pachetul înapoi.

După care am început să studiez mai bine situația. Din cele trei, două nu aveau nevoi materiale, casiera era nevastă de vaporean iar secretara nevastă de activist de partid. Singurul lor beneficiu era puterea, se simțeau bine când persoane importante ajungeau la mâna lor.
Am făcut un top al împrumuturilor peste rând. Contabila era pe locul întâi, se dedulcise la bani. Culmea e că ea mă propusese pentru funcția de președinte. Când mi-a devenit clar faptul că ea era capul răutăților, am început să o urmăresc cu mare atenție, pe față. Mă împotriveam cât puteam la împrumuturi încălecate, citeam fiecare act, îi ceream explicații, fără să înțeleg mare lucru, dar cu singurul scop să o stresez. Și a mers.

Într-o zi mă sună o doamnă de la Municipiul CAR:
- Domnu’ Norea, ați semnat ieri un CEC !?
- Nu, de ce ?
- Cum nu ? A venit doamna X și a luat niște bani. Dar semnătura dumneavoastră e un pic mâzgălită.
Am dat o fugă și am avut dovada: în criză de bani, doamna X îmi măsluise semnătura. Vroia un nou împrumut și știa că n-o să fiu de acord, măcar pentru faptul că era în mijlocul lunii.
M-am întors furtunos și am convocat Comitetul. Prefăcându-mă furios, le-am expus situația celorlalte două (contabila se dădea bolnavă) și le-am cerut imperios să o dăm afară pe plastografă. Au trebuit să accepte, în fond erau femei cinstite. Din momentul acela am devenit șef cu adevărat.
După care am mers la Director. I-am expus situația, l-am lăsat pe el să decidă soarta doamnei X și l-am rugat să-l “convingă” pe un contabil în vârstă să preia și CAR-ul. Nea Sintea, așa îl chema, ca orice om serios, fugea de o nouă funcție obștească, avea oricum destule. Dar eu aveam nevoie de el. Și a făcut ordine.

A refuzat să recalculeze din urmă, îi era teamă că dă peste furturi adevărate (gen dobânzi calculate în minus și băgate în buzunar). Dar ne-am ocupat împreună de debitori. Am refuzat să semnez cereri de lichidare fără achitarea împrumutului ca să nu apară debitori noi. Am schimbat regulamentul, am interzis împrumuturile încălecate. Am anulat toate cererile de împrumut iar altele noi nu se mai primeau decât după ce îl achitai pe cel anterior. Etcaetera.
Adrian Dobrițoiu avea dreptate. În câteva luni totul s-a normalizat. Dacă aveai nevoie de bani, făceai cerere și îi primeai într-o săptămână. Dacă aveai împrumut în curs veneai cu bani de acasă, îl achitai și în două săptămâni făceai altul. Celebra listă de priorități era goală.

În contextul ăsta vine la mine nea Sintea:
- Dane, nepoată-mea vrea și ea un împrumut.
- Păi care e problema ?
- Mai are altul și nu are de unde să aducă bani să-l achite pe cel vechi. Nu e nici o problemă, știi că acum suntem la zi. Merit și eu atâta lucru, la câte am făcut pentru CAR.
- Nea Sintea, nu te supăra. Principiile trebuiesc respectate fără excepție. Așa a început și doamna X. Când o să iau eu primul împrumut peste rând poți să-l iei mata’ pe al doilea.
Pentru moment s-a supărat pe mine. Dar i-a trecut.

Au trecut douăzeci de ani. Dumnezeu să-i ierte pe amândoi. Pe Adrian Dobrițoiu și pe nea’ Sintea. Merită să se odihnească acolo unde sunt. Unul a început treaba, celălalt a terminat-o. Eu am fost numai intermediarul. Dar m-a ajutat. A fost prima mea funcție de șef și am învățat ceva din ea.


noiembrie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!