Pe mare plutesc peșcărușii flămânzi,
cu ciocuri murdare sărută iar valuri,
sub aripi străine se-așează desculți
toți peștii, coralii și crabii.

Un zbor se pătrunde în taină cu altul
și penele toate par săbii de lut,
pe luciul albastru se închină și cerul
ce îndoaie genunchiul pe ape de plumb.

Sub zeama de soare răsar liliecii
și cântă agale un pui de lăstun,
eu, pe îndelete mă mut lângă Tine,
adun braț de șoapte și stele în pumni.

Sub ape, șăgalnic, se culcă și racii
iar scoici se sparg în valuri, pe rând,
nisipuri se strâng în galbene maluri,
iar eu, tot cu Tine adorm suspinând.

Mi-e dor de o cruce, crucea Golgotei,
de rana ce poartă balsam pentru toți,
la toți să ajungă, la toți să răzbată
dreptatea ce curmă păcatul din om.

Mi-e dor, lângă ape, de steaua-Iubire,
mi-e dor de o rană deschisă s-o leg,
mi-e dor de prezența iubirii divine
ce iartă, ce umple de Duh, duhul meu.

Mi-e dor de cuvinte, de vise, de oameni,
mi-e dor de petale ce cad ca veșmânt,
mi-e dor, Tată-Doamne, de palmele tale
pe creștet încet și ușor să le simt.

Străin azi de lume, în gând doar cu Tine,
ghem mă restrâng la margini de pat
și-adorm liniștit, în taină, cu Tine
și spun repetând: m-ai iertat, m-ai iertat.