spre deosebire de dreptate – care, deşi de sorginte spirituală, greu cuantificabilă, este totuşi invariabilă, adică e una pentru toţi -, sărăcia, o chestie legată strâns de materie, ceva ce ar trebui să fie măsurabil, este supusă relativităţii.
în clasa a VI-a, la prima oră de fizică din viaţa mea, profesorul a ținut să explice relativitatea în felul următor: „trei fire de păr sunt puține pe cap, dar multe în farfuria cu ciorbă”.
după ani, am întâlnit din nou această ciudăţenie a universului în sudul judeţului iaşi, într-o deplasare pentru documentarea unui reportaj.
căutam o pereche de tineri căsătoriţi, devenită celebră în virtutea unei întâmplări nefericite: erau frate şi soră. mamă comună, taţi diferiţi. au aflat de această situaţie abia după ce li s-a născut un copil.
rog secretarul primăriei să îmi dea adresa lor. îmi dă adresa, apoi mă îndeamnă cu seriozitate: „ar fi bine să vă grăbiţi, se înserează…”
„ce dacă se înserează?”
„nu au curent electric”.
„sunt aşa de săraci?!”
„nu! nu se poate spune că sunt săraci… sunt… clasa medie a comunei”.
ies din primărie şi intru în magazinul din imediata vecinătate. ce să cumpăr? e final de decembrie. hăinuţe pentru copil, o sticlă de vin pentru ei… cer şi un salam. vânzătoarea, care mă urmărise uluită tot timpul, se holbează la mine ca la un extraterestru. accentuez: „salam, acela!” ea, şocată: „pe tooot?!”
da, bogăţia şi sărăcia nu vor fi niciodată suficient de mari (sărmanul jean baudrillard)…
trebuie subliniat însă că sărăcia, cu toată relativitatea ei, dispare acolo unde există dreptate;
dreptatea naşte acel echilibru interior care duce către iubire, iubirea către libertate, iar libertatea către fericire…
(între timp, frații au mai făcut 4 copii).