poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 438 .



Umbra unui fluture. Poeme haiku
personale [ ]
haiku

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2023-02-25  |     | 



63fa5246b2706.jpg

Poezia haiku, asemenea altor forme de poezie, este uneori o încercare a poetului de a înțelege și de a se face înțeles. Există poeți pentru care lumea nu are multe secrete și care scriu de dragul unei forme de expresie frumoase și/sau utile și alții care mai caută în sinea lor o explicație a miracolului lumii, sau o găsesc prin scrierea poemelor, ca într-un fel de revelație pe care n-o caută, ca într-un fel de psihoterapie existențial-integrativă. Eu am fost din a doua categorie, un școlar fără pretenția de a fi atoateștiutor.

Într-o zi mergeam singură pe un drum lăturalnic dintr-un sat și simțeam bucuria de a privi luminate răchitanul și cercelușii împodobind o casă izolată în care, probabil, locuia clopotarul. Reflexele geamurilor și praful acelea alb, curat, mă țineau pe loc ca vrăjită. Ca în atâtea alte dăți, am simțit nevoia să fixez acea emoție neclară, să o precizez în sinea mea, să o înțeleg. M-am aplecat și am cules o pietricică și am pus-o în buzunar. Acum aveam ceva la care să mă raportez, aveam o amintire și o comoară tainică. Eram singură pe drum, priveam o altă poartă nedeschisă de mulți ani și felul în care soarele decolorase lemnul vopsit brun închis. Începeam să leg lucrurile între ele și totodată cu viața mea. Exact la fel s-a întâmplat cu scrierea de haiku – diverse momente au devenit pietricele în buzunar, care la un moment dat explicau drumul pe care l-am parcurs și rostul lui.

Am scris haiku din 2010, dar am scris puțin. Anul acesta, la aproape 13 ani de la prima mea întâlnire cu haiku-ul din România, am hotărât să public o carte cu câteva poeme haiku selectate din toți anii în care am scris. Debutul meu editorial ca autoare de haiku.

Primul meu haiku l-am scris silabisind în gând, urmărind tiparul clasic de 5-7-5 silabe. Ulterior am început să scriu în stil modern, nu am scris strict haiku-uri tradiționale 5-7-5, dar cu toate acestea am păstrat o tematică sau o atmosferă tradițională în cea mai mare parte a creației mele.

Odată cu scrierea de haiku și trecerea anilor, micuțele poeme m-au învațat diverse lucruri despre rolul emoțiilor în memorare și asocierea diferitelor momente cheie cu sentimente estetice ca factori de întărire și de optimizare a vieții în general. Poemele haiku sunt particule concentrate din fondul de emoții și intuiții sau clipe de înțelegere prin care ne luminăm și realizăm cât de asemănători sau diferiți suntem între noi sau în diferite momente ale vieții.

Dacă nu aș fi avut experiența contactului în scris cu alți autori de haiku din țară sau din străinătate – prin concursuri, publicații online sau tipărite și diverse grupuri de dialog, cartea mea de haiku nu ar fi avut cum să apară și nu ar fi avut niciun rost. Astfel că le sunt recunoscătoare.

Această carte conține și douăsprezece fotohaiku-uri color cu imagini ale mele și poza de pe copertă îmi aparține. Sunt înăuntru 186 de poeme haiku și traducerea lor personală în limba engleză. Domnul Corneliu Traian Atanasiu a semnat prefața acestui volum de versuri. Editura PIM, Iași, 2023.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!