agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 435 .



Omul, prin definiție
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2020-08-03  |     | 



Prin definițiile limbii române, adunate pe internet, omul este, în evoluția lor și a sa în timp:

Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. (2002)

Ființă care posedă facultatea de a gîndi, de a vorbi și capacitatea de a crea unelte spre a se folosi de ele în procesul muncii. (1955-1957)

Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. (2009, 1998)

Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine.(2010)

Eu susțin că omului îi e caracteristică poziția în șezut, pe scaun, fiindcă sunt animale care merg în două picioare, în poziție verticală, dar nu pot sta pe scaune în fund și nici nu au vreun interes în acest sens. Academia lui Platon susținea că definiția omului este de animal biped și fără pene. Diogene Cinicul a adus în fața Academiei un pui de găină jumulit și a spus că le-a adus un om și atunci intelectualii au revizuit vechea definiție și au adăugat ”cu unghii late”.

Așadar ce aș putea eu aduce în fața Academiei pentru a extinde drepturile și prerogativele umanității?

În definitiv, omul e o creatură creatoare și adaptativă, și nu doar că își fabrică scaune și bănci – pentru masă, pentru birou, pentru handicapați sau bolnavi, pentru muncă în comerț sau în alte domenii, pentru săli de spectacole și întruniri, pentru așteptare și odihnă, ci este capabil să execute multe activități în poziția șezând – comportament alimentar, comportament sexual, activități intelectuale, somn și odihnă sau relaxare, activități ludice, activități artistice și altele. Deosebit de clar mi se pare ca exemplu piesa Scaunele de Eugen Ionesco, în care, printre alte aluzii, oamenii sunt reprezentați de scaunele pe care ei șed. Tot la fel de inovator și adaptativ este omul prin faptul că își construiește paturi în care stă în poziție culcat, tipic omenească, dar cu o multitudine de variații ce se apropie de felul în care dorm animalele. Unii mănâncă în pat, scriu în pat, vizionează filme în pat și chiar produse artistice pe internet, în caz că nu considerăm filmul o artă.

Așadar aș putea trage linia și spune – omul e o ființă care merge în poziție bipedă tot timpul vieții adulte și își construiește scaune și paturi în care poate sta în poziție șezând sau culcat. Dar definițiile academice mai recente elimină din definiția omului crearea uneltelor – necesare pentru a își construi casă sau scaune, ceea ce mi se pare o eroare, chiar dacă și animalele își construiesc sau fololsesc unelte pentru a trece de anumite obstacole în timpul hrănirii sau construcției cuibului etc. Pentru animale acest lucru este limitat și repetitiv, în timp ce oamenii pot analiza rațional aceste comportamente și pot crea diverse unelte pentru același scop, ba chiar pot să creeze surplus, unelte redundante, deci un consum suplimentar și inutil de energie și timp și material.

Mai important decât poziția bipedă mi se pare faptul că merge mereu în două picioare, nu faptul că stă drept în picioare ca un popândău european (animalul rozător) și că aleargă chiar în două picioare. Dar să nu uităm că există și șchiopi sau paralitici care nu pot nici să stea, nici să umble în două picioare. Iar pentru definițiile recente, care renunță la accentul pus pe picioare și scot în evidență accentuat prezența mâinilor, aș avea de reproșat că sunt prea elitiste, deoarece există oameni care uneori se nasc handicapați motor – cu defecte ale membrelor inferioare sau superioare și tot oameni sunt. Am primit și eu gratuit pliante cu desene ale unor handicapați care pictau cu picioarele, neavând mâinile libere, ca într-una din definții. Veți spune că sunt excepții – și că definiția e corectă. Dar nu, nu este, fiindcă nu ține seama de testul gen proxim și diferență specifică. Umană, cu adevărat specifică omului, nu este prezența membrelor, ci gândirea, acest lucru imaterial și greu de definit, care permite transformarea conștientă a mediului înconjurător. Mai degrabă rațiunea, cum spune una dintre definții, adică gândirea logică în desfășurare, deci care poate fi observată prin rezultatul ei. Căci altfel nu știm ce gândește omul și nici dacă în mod deliberat și lucid el este autorul uneltei și nu e unealta rezultatul intervenției divine. Dar dacă omul e doar mesager sau vehicol al zeilor este doar o întrebare care nu are legătură cu definiția de aici și ține de teologie sau filozofie. Omul e o ființă care posedă anumite operații ale gândirii – judecă, compară, socotește. Dar e complicat și riscant să definim omul prin ceva atât de prolix sau greu de determinat, precum gândirea sau rațiunea, și ne aflăm deci într-un impas metodologic. Cei mai mulți oameni folosesc termenul gândire fără a înțelege și fără să poată dovedi că există și ce este gândirea.

În definitiv, omul e singular mai ales prin faptul că greșește – natura nu greșește aproape niciodată. Omul creează unelte bune și rele, omul creează unelte în plus sau își procură hrană în plus, care ulterior se deteriorează. Excesul sau surplusul e tipic uman. Acest dram de nebunie este specifică omului mai degrabă, fiindcă se manifestă pe toate planurile vieții sale – inclusiv în planul valorilor mai puțin concrete – adică sentimente, idei, obiecte artistice prețuite și altele. Așadar omul se caracterizează prin rațiune – spune o definiție, dar și prin irațional.

În ceea ce privește articularea vorbirii – din nou apare o confuzie, datorită numărului mare de surdo-muți, care sunt tot oameni și pot fi oameni în sensul uman al cuvântului, buni, inteligenți și drepți, capabili de a fi fericiți. Se pare că definția cea mai puțin extinsă e și cea mai bună. Reiterez, cf. Dexonline

Ființă care posedă facultatea de a gîndi, de a vorbi și capacitatea de a crea unelte spre a se folosi de ele în procesul muncii. (1955-1957)

Numai că uneltele nu sunt folosite mereu în procesul muncii, și nu sunt nici unelte ale muncii, ci în general pentru transformarea mediului înconjurător, fie prin grafitti, fie prin artă mai civilizată, fie prin cruciade și războaie barbare, fie în jocuri sportive, fie prin joc sau instrumente muzicale și alte astfel de acțiuni. Omul, din nou, față de animale, blufează – adică din excedent și surplus, din caraterul lui redundant în raport cu natura, transformă munca în joc util și jocul inutil în muncă.

Definiția mea personală, cu elemente din definițiile de mai sus este:

Omul e o ființă superioară, socială, înzestrată cu gândire și limbaj verbal prin care raționează, comunică și creează unelte cu care poate transforma mediul înconjurător, caracterizat prin poziție verticală și având mâini capabile de a efectua mișcări voluntare fine.

Această definție și cele de acest gen sunt utile în acest moment, deoarece trăim în era digitației pe tastale computerului, nu mai suntem precum domnișoarele de la sfârșitul veacului 19, care trebuiau să învețe pianul și apoi stenodactilografia pentru a susține mersul și evoluția civilizației. Nervii și mușchii mîinilor sunt capabili de mare finețe în general, iar dacă ei nu există, sunt compensați prin alte activități sau capacități ale individului. Rămâne zona prioritar dezvoltată a scoarței cerebrale. Nu cred că trebuie etalată dimensiunea creierului în definiție, cum au făcut în ultimele definiții, așa cum unii sportivi își etalează mușchii. Au existat și genii cu capul mai mic și dezvoltarea creierului e o noțiune postmortem pentru anatomiști și alți experți. Am adăugat că omul comunică prin limbaj, fiindcă limbajul nonverbal al animalului nu este asemănător limbajului verbal. Eu am introdus deci în definiția mea limbajul verbal, neavând cunoștință despre alte ființe – deci lucruri vii – care să vorbească. E important că omul e o ființă socială, aș spune chiar civilizată, care nu poate supraviețui singur și în condiții de carență a sprijinului comunitar – artefacte și relații cu alți oameni.
Nu e o definție perfectă nici a mea – am vrut să o scriu similar cu cele prezentate – care îmi aminteau de Academia lui Platon și a mea tot ca așa ceva este. Poate un pic mai bună. Oricum numai omul are mâini, membre superioare abile. Oamenii care nu au mâini nu sunt rebuturi datorită celorlalte caracteristici ale omului de ființă superioară – care poate plănui, judeca, alege – și inteligența lor se poate concentra sau transmite în alte unelte sau activități compensatorii. Fiindcă omul este și ”homo faber” cum se spunea mai demult.

Nu putem lăsa omul încorsetat în chinga unor astfel de definiții care îi refuză umanitatea și îi acceptă performanțele fizico-motorii sau excesul intelectual, precum niște doctrine naziste. Care ar fi diferența dintre gândire și inteligență – și de ce trebuie să prezentăm omul cu gândire – asta da, înțeleg – dar de ce și inteligent? E un termen prea confuz în acest context. Cei care nu corespund definiției pot fi numiți  ”andicapați” sau handicapați cu ușurință, dar nu oameni. Poate că a doua parte a definiției nu e necesară și nu e logică. Nu putem lăsa omul cu picioare, dar fără mâini și nici invers. 

Dicționarul ne oferă lumea așa cum o avem, așa cum o vedem. Omul pe care ni-l dăruiește este un om sub demnitatea umană, a ”legumei psihiatrice” sau a unui idiot cu coeficient foarte mic de inteligență. Aceste două cazuri particulare nu îl exclud pe cel de sus, dar el da, chiar din dicționar. Oamenii comunică între ei și sunt ființe superioare, apte de sentimentul sublimului și acceptarea logică a eșecului sau pierderilor sau despărțirilor, deci sunt dotați cu capacitate de iubire și emoții superioare.

Cum spunea Lucian Blaga, omul face un salt ontologic, devenind creator de cultură. După cum am scris mai sus, omul trăiește în civilizație și se bucură de crearea și consumarea produselor culturale ale epocii sale. Și, pentru a încheia aici acest text polemic, întreb: este omul o ființă superioară și, dacă este, oare trebuie notat în definție acest lucru? Sau e doar o etalare exagerată a unei caracteristici subînțelese de toți, la fel cum s-a procedat cu celelalte atribute menționate apologetic sau redundant sau confuz mai sus (mâini ”libere”, caracterizare ”morfologică”, gândire dar și ”inteligență” simultan)?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!