agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 95 .



Despre relativitatea unor concepte
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2020-04-29  |     | 



În studiul său din 1983, Constantin Negreanu delimitează, din punctul de vedere al conţinutului, trei categorii de proverbe, şi anume: prescriptive, de atitudine şi de informaţie. Proverbul-prescripţie este, aşa cum îi spune şi numele, acea paremie care transmite o normă, o indicaţie , în consecinţă astfel de structuri fiind susceptibile de a fi definite adesea ca fraze proverbiale, în măsura în care ele implică un sens, dar şi o structură hortative. Dacă în unele cazuri prescripţia se realizează în mod explicit (avem ceea ce se cheamă proverb explicit prescriptiv), în alte situaţii prescripţia este implicită. Recurgând la materialul paremiologic excerptat din Zanne 1901 [VI], atunci, de pildă, Fă-ţi cruce mare, că e dracul bătrân (Zanne 1901: 572), Nu te juca cu dracu! (Id., ibid., 583) sau Fă-te tovarăş cu dracul,/ Până treci cu e dânsul lacul (Id., ibid., 583) sunt tipare explicit prescriptive, în timp ce Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracu (Id., ibid., 486) poate fi ilustrativ pentru transmiterea implicită a unei indicaţii, în condiţiile în care subtextul acestui proverb (de atitudine negativă, în speţă critică, la adresa celui făţarnic) este următorul: Nu e bine să fii cu trupul în biserică şi cu gândul la dracu, altfel spus: Fii şi cu gândul, nu doar cu trupul, în biserică! Formulând aceste observaţii, am anticipat faptul că, de regulă, delimitări de genul celor făcute de Negreanu sunt mai degrabă relative / pur teoretice, inclusiv în sensul că, într-o serie de cazuri, decodarea unei structuri paremiologice implică o dublă şi chiar triplă perspectivă (i.e. informaţională, atitudinală şi prescriptivă / normativă). Atitudinalul şi prescriptivul sunt implicate şi de următoarele două proverbe, dintre care unul evocă atitudinea conciliantă / împăciuitoare / concesivă, cf. Nimeni nu-i lemn de biserici (Zanne 1901: 487), celălalt – atitudinea negativă, în speţă critica la adresa „stricătorului”: Tata face la biserici şi nenea le surpă (Id., ibid., 488). În acest context nu surprinde faptul că, deşi în ambele cazuri subtextul este prescriptiv, totuşi doar în primul exemplu, se „prescrie” blând / recomandă ceva, mai exact împăcarea cu sine (cf. citirea „Fii liniştit, toată lumea greşeşte!”), în cel de al doilea prescripţia fiind mult mai tranşantă, chiar implacabilă, întrucât conduita respectivă nu beneficiază de circumstanţe atenuante: „Nu trebuie / se cuvine să strici ce altul face!” / „Nu strica ce altul face!”. În realitate, ambele îndemnuri (implicite) se legitimează în temeiul unui comportament a cărui justeţe a fost validată diacronic, prin tradiţie (v., în acest sens, şi latinescul Errare humanum est, enunţ care fixează condiţia umană prin disociere faţă de cea divină, Dumnezeu fiind unicul infailibil). Cu toate acestea, subtextul primului proverb [Fii liniştit, pentru că] toată lumea greşeşte nu echivalează nicidecum unui îndemn de a greşi… la nesfârşit, ci doar de a fi minimum rezonabil / înţelegător cu propriile limite. În aceeaşi ordine de idei, a vorbi despre proverbe pur informative reprezintă o contradicţie în adaos, aceasta pentru că, prin definiţie, proverbul implică intrinsec o atitudine şi o concluzie / morală, exprimabilă (explicit sau implicit) hortativ. Mai mult, cel puţin în unele situaţii, avem a face, după toate probabilităţile, cu structuri fals informative / pseudoinformative sau, în orice caz, cu structuri în cazul cărora dimensiunea informaţională ţine mai degrabă de structura de suprafaţă, într-un plan de adâncime tiparul respectiv incluzând o indicaţie / un îndemn. Ar putea fi sugestiv în acest sens proverbul Biserica deschide pe om (Zanne 1901: 488), al cărui subtext este: Trebuie / Este bine să mergi la biserică = Mergi la biserică!
Prin urmare, este mai mult decât evident faptul că, într-o serie de cazuri, va trebui să admitem definirea tiparelor paremiologice ca fiind ilustrative pentru un conţinut mai complex, de pildă, informativ şi prescriptiv, atitudinal şi prescriptiv etc. Chiar şi în cazul unui proverb precum Vine de la biserică (cf. Zanne 1901: 489, care oferă următoarea explicaţie / glosare: „(Despre un om beat) care se cunoaşte de departe, după împleticirea picioarelor) – proverb care, la prima vedere, este pur informativ (pentru cunoscători, a veni de la biserică se foloseşte cu referire la un om beat, deci receptorul respectiv primeşte această... informaţie) – am putea admite atitudinea ironică, zeflemitoare (a enunţiatorului). Proverbele complexe (reprezentând din punct de vedere sintactic, o frază / mai multe fraze în componenţa cărora intră propoziţii în raport de supra-/subordonare şi care sunt organizate uneori sub forma unui catren) sunt susceptibile de a implica o decodare din triplă perspectivă, informaţională, atitudinală şi prescriptivă / normativă. De pildă, catrenul ritmat şi rimat (construit, cu alte cuvinte, în conformitate cu principii mnemotehnice) De câte ori la biserică am mers / Popa salcie mi-a dat; / Dacă am început să merg mai des / La mine nu s-a mai uitat (Zanne 1901: 489) pare a fi sugestiv la prima vedere strict pentru dimensiunea informaţională (cf. imaginea / reprezentarea mentală a cuiva care merge... nu prea des la biserică, în aceste condiţii primind... salcie vs. o ipostază diferită a aceleiaşi persoane care, îndesindu-şi vizitele în acelaşi spaţiu, ajunge în situaţia de a fi... ignorată). Dar nu la „informaţie” se reduce performarea acestui enunţ, (mult) mai pregnant desprinzându-se o anumită atitudine (de frustrare), formulabilă, mai mult sau mai puţin paradoxal, prescriptiv / normativ: Nu trebuie să mergi prea des la biserică, fie pentru că rişti să fii cunoscut îndeaproape (drept mai simplu / prost / comun, prin comparaţie cu felul în care erai văzut anterior) şi... dispreţuit, fie pentru că prezenţa ta constantă riscă să fie valorizată cât se poate de firească şi, în consecinţă, desconsiderată (explicaţii validabile dacă acceptăm polisemia acestui proverb ).

Bibliografie

Negreanu, Constantin, 1983, Structura proverbelor româneşti, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Zanne, Iuliu A., 1901, Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia [Cu un Glosar româno-francez], vol. VI, Bucureşti, Editura Librăriei Socecu & Comp.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!