poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1322 .



Odă cu paradox
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2019-07-07  |     | 



Îmi pare că mă duceam la capătul dragostei
Să văd ce, doamne, este acolo - era acolo
Câte flori
Câte sărbători
Câte crengi de copaci, văduvite de roadă
Îmi aduceam aminte, cu ușurință, de cireși
De cât ”cireș” fusesem, îndrăgostită, și de câte cireșe mă bucurasem,
de-a lungul vieții
Apoi
Îmi pare că mă duceam la capătul dragostei
Cât sânge pe străzi, de îndrăgostiți, de foști îndrăgostiți...
Îmi ziceam
Înnebunisem,
Nu mai știam de mine,
Îmi pare că mă duceam să ud străzile cu apa pe care o purtasem în ulcior
Până acolo
Și nu vedeam prea bine că îmi spălam propriul sânge
Și macii.. cred că răsăriseră pe trotuar, din durerea pe care o găsisem acolo, la marginea dragostei,
Pesemne dragostea nu îți este de folos! îmi ziceau toate
Nu îți e din niciun folos!
Și nu mai îmi găseam niciun reazăm.
Nu mai știam de sprijin și de reazăm.
Și-apoi, mi-am luat ulciorul gol și am mers mai departe,
Chinuită,
Obidită,
Crengi golașe crescuseră de la mine din trup,
Ce să fie oare dincolo de dragoste?
Ajunsesem la un capăt,
Ce să fie oare dincolo?
Și dincolo era un Dumnezeu rece și multe cruci
Și propriul mormânt, care mă aștepta.
Eu sunt! Am venit să îmi caut mormântul și dragostea!
Eu sunt, nevinovată, cu ulcioare pe cap!
Acum e gol, însă...
mormântul...
dar nu cred că mă așteaptă pe mine... nu e timpul să mor...
Dragostea e un animal mic
pe care l-am lăsat șchiopătând în urmă...
Și îmi părea că zăpada a început să cadă peste tot...
Lăsați zăpada, să îmi umplu ulciorul!
Am strigat.
Mai lăsați-mi trei minute de viață!
Lăsați zăpada, vreau să îmi umplu uliciorul și fântânile!
Dar nimeni nu mă asculta, numai păsările.
Parcă înțelegeam, acolo, la margine, ce spuneau păsările, miloasele,
Și mi s-a făcut și mie milă de mine.
În fața mormântului
Și a iadului care se căsca din pământ.
În fața bulgărilor de pământ proaspăt, care mă înfiorau.

Și-apoi,
Am văzut multe ulcele de vin,
Și m-am bucurat,
”Nu am greșit niciodată cu vinul și cu apa din care am băut!”
Mi-am tot zis. Și am început să zâmbesc,
Cu bretonul într-o parte și liniștită.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!