agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 315 .



Câmpia eternă, mereu veselă și surprinzătoare
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2018-08-07  |     | 



Procesiune cu armăsarul, printre morminte, în căutare de strigoi

S-a întâmplat chiar în ziua de luni, 6 august, în satul Sohatu, județul Călărași, când creștinii ortodocși au sărbătorit Schimbarea la Față a Domnului sau Pobrejania. De aproape două săptămâni, o întreagă comunitate spune că este bântuită de ființe supranaturale. Se întâmplă în cartierul Țigănie, situat la marginea satului, locuit de aproape 300 de suflete. În această zonă, se doarme ziua, în vreme ce, noaptea, toți aleargă după strigoi.

Noaptea de duminică spre luni a fost una de pomină pentru localnici. Locul de întâlnire pentru sătenii exasperați este casa lui Fane-Țiganul. „Ne-am băgat în casă, să ne odihnim, că am fost plecați pe la biserică, soțul era plecat la muncă. La 3 fără 10, auzim o piatră pe casă. A strigat vecinul d-aici, Gigel, care a dat și la el, de i-a spart geamurile. Când am ieșit, să fugim după el, nu e nimeni! Doar auzim cu ce dă, dar nu-i vedem.” Așa se manifestă strigoii, la Sohatu: aruncă cu pietroaie, în miezul nopții, prin curțile oamenilor, în geamuri și în țigle. Se întâmplă de două săptămâni și lumea e luată de gânduri: primarul Grigore Dumitru, care conduce și o asociație agricolă, sătul de muncă și mulțumit de producția obținută la orz și la grâu, a plecat în concediu. În Grecia. Preotul satului, ni se spune, ridică din umeri. Cică ar avea nevoie de o aprobare de la episcopie, pentru a face o exorcizare. Am trecut pe la acesta, dar era extrem de ocupat. Sărbătorea hramul bisericii în vreme ce, în curte, pe pirostrii, mămăicile pregăteau niște macrou cu sos. E și dezlegare la pește. Polițiștii din zonă își fac și ei cruce. „Nimeni nu poate să doarmă. A speriat copiii.” Sunt zeci de case bătute cu pietre. „Doarme copiii la mine unul peste altul. Iartă-mă, am băgat ligheanul în casă, să nu mai ieșim noaptea în fundul curții.” Cei din zonă bănuiesc cam cine se ocupă cu așa ceva: soțul și copilul unei vecine, care nu e de-a locului, e pripășită dintr-un sat vecin, Nana. Și că ar fi văzut-o Dumnezeu, fiindcă s-a luat cu alt bărbat la câteva zile după ce și-a îngropat soțul. „Uite, de-aici e tot balamucul”. Cei doi, care s-ar ocupa cu terorizarea sătenilor, pe timp de noapte, sunt Mitică și Comisarul, după poreclă, Ion, după nume. Numai că Mitică, tatăl, a murit acum 5 ani, iar Comisarul, fiul, acum 2 ani. „Era bărbatul meu și băiatul meu. Nu știu, să facă ei, să nu facă ei, dacă este. Dar e prea de tot, prea ne chinuie, noapte de noapte. Nu știu ce să zic!”

În noaptea de duminică spre luni, nu numai că starea de nesiguranță a atins un punct critic, dar la fața locului au fost chemate și echipajele de intervenție. A răspuns solicitărilor stația de salvare de la Budești, asta după ce s-a sunat la 112. Strigoiul a fost alergat prin fundul unei curți, toți cei prezenți fiind convinși că l-ar fi văzut în podul unei case. Asta pe strada Traian Vuia. Stătea pitit acolo, ciocănea și aruncă cu pietroaie de un kilogram. Arunca cu ele la peste 100 de metri, lucru absolut nefiresc. La o asemenea forță, ar putea fi luat la competițiile sportive de gen. Cei adunați pe ulițe poate că ar fi reușit să-l și vadă la ochi, însă cartierul Țigănie, din Sohatu, nu beneficiază de iluminat stradal. Vali, un tânăr mai îndrăzneț, după unii și cam afumat, a fost cel care l-a alergat pe strigoi, prin fundul unei bătături. S-au adunat toți și spun că l-ar fi înconjurat într-un pod, dar cel care a avut de suferit a fost Vali. A ajuns la urgențe, la spital, la Pantelimon, în București, cu mâna ruptă. El e cel care a dat să se urce în pod, după arătare. „I-a apărut așa, ca o umbră, direct, ziceai că e trei inși, patru inși, așa, dar nu s-a văzut, apoi, buf, jos! N-a apucat să urce, că era toți țiganii. Când a dat să pună piciorul, să aia, nici nu a apucat bine că a venit jos. A zis că a simțit o greutate pe piept. Era mână de om!” Spune asta Culina a lui Sile. Are 61 de ani. Pe Sile, l-a iubit cu spume: are numele lui tatuat pe antebraț. Ne spune că are un tatuaj cu el și pe țâțe. „A dat cu pietre și în mașina de poliție, că era poliția aici.” Intervine și șeful de zonă, puțin irascibil: „Să-ți spun eu! Uite, aseară, dân casa aia d-acolo, s-a suit un băiat. S-a dus un băiat acolo și a dat cu el de pământ! Pac, l-a aruncat jos. I-a rupt mâna, i-a rupt astea, acolo, la casa aia. L-a dărâmat aerul. Am dar cu tămâie, să-ți spună oamenii ăștia!” Vali, de fapt Mircea Valentin, cel ajuns la urgențe, cu mâna ruptă, se plimbă pe ulițe, tacticos. Are mâna stângă pusă toată în ghips. Nu prea știe ce i s-a întâmplat, numai cu câteva ore înainte. „A zbierat lumea de-acolo că e cineva în pod. Și-am urcat și nu era nimeni.” Nu mai știe dacă a fost aruncat de o forță nevăzută sau dacă nu a fost el atent și a căzut de pe scară. „Acuma ce-o fi fost, nu știu!”

Mortul a murit în casa lui Lica. Odaia în care a murit mortul are pereții căzuți. Printre tule, e un cap de păpușă. Privește, cu niște ochi albaștri, cu o răceală nefirească. Seamănă cu Chucky. O vecină ne spune că mortul a trăit rău cu Lica. Mortul, Mitică, de fapt Niță Dumitru, bea de rupea pământul. A băut până i s-a cirozat ficatul. Lica nu se lăsa nici ea mai prejos. Și când se îmbăta Lica, provenită din satul vecin, Nana, fugea pe la alți bărbați, să-și consume fanteziile. Erotice. În schimb, Lica își trage acum păcatele. „Am o icoană mare-așa, pusă pe masă, acolo. Și în timpul ăla, când așa, a răsucit-o și poc, icoană mare, nu așa mică. La urmă troznea în geamuri. Asta e!” Crede că e soțul, Mitică, o bântuie că prea nu i-a făcut cele cuvenite, după ce a pus pământ peste el. Tot în casa acesteia a murit și Comisarul, după poreclă, Niță Ion pe numele din buletin, fiul năbădăioasei tanti Lica. A murit de cancer. „Eu știu, să facă ei, să nu facă ei? Dar e prea de tot, prea ne chinuie. Toți păcătuim, dar, deh…” În jur, toți vecinii sar să ne arate pietroaiele cu care sunt bătute casele, noapte de noapte, de strigoi. „Uite, uite, asta și asta. Și colo! Astea-s d-aseară. Doarme toți copiii la mine, opt oameni, bate cu ele în usă. Se cunoaște și unde a dat pe casă. Nu mai știm ce să mai facem, nu ne mai ia somnul. Am cătat, am alergat, nu am prins pe nimeni. Îl vezi că sare și, când te duci cu o lanternă, nu e nimeni. Se aude decât o fâșâitură, dar omul nu-l vedem.” Lumea se adună din ce în ce mai multă. „Am pus tablă și când dă cu piatră, rămâne roșeața pe ea, uite! Mi-a strâmbat tabla pe casă. Nu mai poți să stai în casă. Și nu vezi pe nimeni!” Strigoiul dă cu pietre, în același timp, din mai multe locuri. Intervine și un alt vecin, Matache Stelian: „Mi-a spart toată țigla după casă.” Nici el nu știe cine. Pietrele ar veni de sus, din cer. De la Dumnezeu. Tot Matache este cel care știe soluția pentru ca lumea să scape de blesteme: „Nu avem decât să mergem cu armăsarul, ziua, să vedem dacă sare calul mormântul”. S-au adunat câteva zeci de săteni, iar soluția e primită cu bucurie. Măcar așa își pot da și ei seama dacă Mitică, soțul înfierbântatei Lina, cel murit de ciroză, e sau nu strigoi. Dacă nu e el, neapărat trebuie să fie băiatul acesteia, Comisarul. Hărmălaia e de nedescris. E trezit din somn un alt vecin, Chinezul, singurul proprietar de armăsar, din zonă. „Numai cu armăsarul putem face treaba asta. Dacă trece mormântul, nu e. Dacă nu trece și sare în două picioare, e făcut strigoi.” Chinezul nu așteaptă să i se spună de două ori.

Alaiul se pune în mișcare cât ai clipi, care în căruțe, claie peste grămadă, care pe jos, care în mașini. Tineri, mămici cu doi-trei plozi de mână, copii săltați, balabuste, moșnegi și gospodine. Pe ulițele satului, convoiul pare ireal. Satul pare ireal. Scena e halucinantă. Cimitirul e la o distanță de câteva străzi, în cealaltă margine a satului, într-un fel de văgăună delimitată de golomăț și de pâlcuri de ambrozie. În jur, însă, miroase a animal mort de câteva zile. Miroase de-ți sucește nasul. Este identificat rapid locul unde doarme somnul de veci Comisarul. „Aicea e, că știu io”. Iar calul trebuie să treacă peste mormânt. „Treci invers, așa, pe mijlocul lui. Ține hamul mai în lung, mă! Uite, nu trece peste mormânt!” Dar armăsarul, ghidat de Chinezul, nu are nici un fel de stres. Calcă în copite mormântul nefericitului poreclit Comisarul, mort de tânăr, răpus de cancer. În lung, în lat, cum e îndrumat. „Maică, n-o fi el, dar mai avem încă două morminte! Să vedem, este om adevărat? Să-l urmărească zi cu noapte!” Un alt mormânt este cel al lui Mitică-Cirozatul. Dar strigoaică poate fi și Ioana a lui Oblemenco, știe asta bine o babă, cu gura mare-mare, până la cer. Știe asta fiindcă, deși baba Ioana a murit și ea de destulă vreme, a văzut-o în mijlocul ariei, stând aplecată și mișcând degetul arătător prin țărână, ca și când ar fi lăsat un mesaj scris, cu toate că Ioana a fost analfabetă. Armăsarul trece și peste mormântul lui Mitică. Se uită blând, nu pricepe nimic din ceea ce se întâmplă. Nici Mitică nu este strigoi, nu e el cel care aruncă cu pietroaie, mari și grele de un kilogram, prin gospodării, în geamuri și pe țigle. Mitică are poză pe cruce. Are o privire care nu spune absolut nimic. Poate doar că ar mai trage și el o dușcă, așa, de poftă. „Dii, dii, ptruu, ptruu, hoo!” Concluzia e generală: nu e strigoi. „După cum se face, nu e el!” A mai rămas de verificat mormântul babei Ioana, rămasă în memoria colectivă drept o femeie de o răutate infernală. Nu-ți dădea măcar un ciur de mălai. Nici măcar pe datorie. Rădoi Ioana trebuie să scrie pe crucea babei Ioana. Mormântul acesteia e greu de identificat. Parcă a intrat în pământ!

Baba Ioana, moartă anul trecut, e tulburată de alai. „Rădoi Ioana, uite, Florico, la crucea asta e!” Totuși, unii dintre cei prezenți spun că lucrurile nu se petrec conform tradiției: armăsarul ar fi trebuit să fie alb, iar Chinezul are armăsarul de culoare maro. Mormântul Ioanei nu are gard. Are, în schimb, peste el, iarbă crescută din abundență. Calul nu trece peste mormânt. Mulțimea e cuprinsă de spasme. „Uite, dă înapoi calul!” Rădoi Ioana a stat și ea în cartier, printre casele lovite de pietre, noapte de noapte. S-a prăpădit la 78 de ani. „Pe mine, numai de la ea din curte mă bate cu pietre. Mă bate de mă rupe!”. Calul e luat rapid de pe mormântul babei Ioana. Asta ca să nu pățească ceva necurat. Mulțimea e edificată. Ioana s-a făcut strigoi! Nu trece peste mormântul ei, armăsarul se apucă să pască din iarba crescută aproape de genunchi pe mormântul acesteia. Dii, ptruu, hoo! „Lasă, nu iese acuma, e ziuă, ce ne face?” Se mai face o probă cu armăsarul, peste mormântul Ioanei. Calul e îndărătnic. Nu vrea să treacă peste mormântul ei! Chinezul își mână armăsarul prin marginea cimitirului. Și e extrem de nelămurit. Ne spune și că e analfabet. „Uite, a transpirat calul!” Părerea e unanimă: trebuie chemați preoții din sat, obligați-forțați, luați pe sus, să nu plece tanti Ioana și să-i bântuie, din nou, la noapte. „Ferească-Dumnezeu. Io cred că ei i-a promis pomeni, mâncăruri!” E clar: „Animalul a dobândit. A simțit-o. Animalul, pasărea, calul, își dă seama, miroase, după miros. Calul e cel mai deștept de pe fața pământului.” Chinezul are nelămuririle lui: de ce a transpirat armăsarul? Trebuie să i se zică Tatăl Nostru. „Tată nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ, pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău, amin!” Rugăciunea e zisă de o tânără, gravidă în 6 luni. „Mai zic de două ori?” Și iar se apucă să turuie. „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, amin!” Rugăciunea, însă, nu are nici un efect, dintr-o explicație extrem de simplă: femeia nu e curată, s-a atins, aseară, de bărbat! „Păi dacă m-a pus să zic?” Și nu are nici o importanță că s-a atins de bărbat, aseară: „Dumnezeu ne iartă! Dacă am zis Tată Nostru cel de-afară, nu acuma, mâine seară!” Se reia întreaga rugăciune, ca să nu mai transpire calul. Rugăciunea e spusă de o femeie curată. Calului i se fac cruci mici, în jurul frunții. Totul e clar: baba Ioana, după poreclă, Mocanca, e strigoaică. Pentru asta, trebuie anunțat preotul.

Alaiul se mișcă greu, către biserica din centru. În schimb, acolo, e slujbă de hram. Aerul miroase tot a macrou prăjit. E deja ora 10:00. Nimeni nu îndrăznește să-l tulbure pe părinte. La cârciuma de peste drum, se bea cafea la dozator. Și bere la pet. Țigănia a rămas să aștepte lăsarea întunericului. Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, prin agent Adina Barbu, ne comunică faptul că polițiștii din satul Sohatu au intensificat patrulele, pe timp de noapte, mai ales în cartierul bântuit, dar nu pentru a alerga după strigoi, ci pentru a preveni faptele antisociale. La primărie, e prezentă doar viceprimărița. E frumoasă și ne spune că se numește Claudia. Mariana-Claudia Odorog. Știe că Țigănia e bântuită, dar ridică din umeri și nu se abțină să nu zâmbească. Nu știe ce se întâmplă, a auzit doar că sunt casele bătute cu pietre. Ridică din umeri: „Nu știu să mă pronunț. Am auzit de la ei că nu dorm. Credeți-mă, nu știu să mă pronunț”. Râde cu poftă. E jale pe de vale! Știe că nu toate casele sunt bătute cu pietre, sunt selectate. „Eu le-am zis să nu fie cumva un strigoi cu două picioare și două mâini, cu care se salută a doua zi. Chiar nu știu cât de strigoi poate să fie cineva care aruncă cu pietre!…” Claudia, viceprimărița, ridică din umeri: „Oricum, e prima oară când aud că se probează că a devenit cineva strigoi prin trecerea unui cal peste mormânt. Au mai verificat și cu alt cal? N-am auzit așa ceva, până acum. Probabil că superstițiile acestea sunt alimentate de la unii la alții.” Din punctul ei de vedere, în Țigănie, cineva își bate joc de vecini. Nu crede că e vorba de nici un strigoi. Nici măcar de Ion Iliescu, fostul președinte al României. „Ha-ha, ce să caute Ion Iliescu la noi?” Îi răspundem la foc automat: păi și el e tot un strigoi, dar unul politic! Satul freamătă. Lumea așteaptă cu groază venirea întunericului. E august, 6, și la noapte s-au anunțat minime de 22 de grade. Căldură mare, monșer!



Suferințele politicianului Șaliu, ferit de blesteme cu ajutorul credinței


Are 51 de ani, e din satul Vărăști, comuna Dorobanțu și a avut semnată, până de curând, adeziunea la Partidul Național Liberal. A fost și consilier local. Se numește Dumitru Rusen, dar sătenii îl știu drept Mitică Șaliu. L-au poreclit Șaliu pe motiv că ar fi șuchiu. S-a lăsat de politica liberală și a apucat-o pe panta social-democrației după ce, într-o dimineață, a făcut o descoperire uluitoare.

Mai multe cuie de 10 a găsit Mitică Șaliu băgate în pernă, dintr-o întâmplare. De atunci, nu și-a mai găsit liniștea. Recunoaște că merge din preot în preot și din biserică în biserică. Pentru prima întâmplare, a dat vina pe o vecină, pe cea a lui Boghi, cunoscută drept Croitoreasa. Are gospodăria peste drum de cea a lui Șaliu. I-a dat acesteia o mână de fulgi și o pânză de in, să-i încropească niște perne, că are mașină de cusut. După un timp, măcinat de neliniști și de fel de fel de ghinioane, mai ales în afaceri, Mitică a desfăcut pernele și spune că a dat peste cuiele respective. S-a gândit că vecina a vrut să-i facă farmece. Nu a crezut o iotă că ghinioanele în afaceri sunt legate de faptul că este cunoscut drept țepar. Omul are o gospodărie agricolă și e bine văzut în sat. Numai vecinii, unii dintre ei, se țin de capul lui, făcându-i fel de fel de vrăji și de blesteme.

Boghi-Croitoreasa era plecată la oraș, la Călărași, că tot e zi de sărbătoare, e Sfântul Ilie, la o pomană. E cam de vârsta lui Mitică Șaliu, spune bărbatul acesteia. „Da, sunt cam de același leat”. Recunoaște că femeia lui mai încropește, din cârpe, lucruri pentru ceilalți săteni. „Da, a acuzat-o pe soția mea că i-a băgat niște cuie-n pernă. A adus niște perne să i le tragă la mașină. Peste un an jumate, a găsit 3 cuie acolo și a zis că i-a făcut farmece.” Spune că soția lui nu se ocupă cu așa ceva. „Ca să faci farmece, trebuie să ai bani, să te duci la țigani. Noi nu avem bani nici de pâine, luăm pe caiet.” Acum, s-a făcut pace cu Mitică Șaliu, chiar dacă e posibil ca acesta să fi fost deocheat. „Dacă ești deocheat, asta nu înseamnă că ți-a făcut cineva farmece.” Vecinul, așa a înțeles, după ce Mitică Șaliu a reclamat că i s-au făcut vrăji, o bună perioadă nu a mai avut erecție. Ridică din umeri: „Nu știu ce să zic, de la o vârstă ți se ridică mai rar…”

Soția lui Mitică Șaliu, Ionelia Rusen, recunoaște că fenomenele stranii petrecute, în ultima perioadă, nu s-au oprit numai la cuiele din pernă. Dincolo de gard, cum te îndrepți spre ușa de la intrare în casă, pe alee, a fost găsită și o legătură, sub forma unei păpuși, având în ea păr de animal. De câine sau din coadă de cal. „Noi avem camere de luat vederi, s-a întâmplat să vedem. A venit cineva noaptea, o babă, cred că era deghizată, și-a aruncat-o.” Prima bănuită a fost tot Boghi-Croitoreasa. Soțul acesteia ne confirmă această nouă întâmplare stranie. „A găsit păpușa aruncată acolo și p-ormă a văzut pe camerele de luat vederi că o altă persoană i-a aruncat-o acolo.” Nu a fost identificată baba care se ține de astfel de șotii. Ionelia, soția lui Mitică, ne spune și de ce: avea baticul tras pe ochi. Au fost alertați și polițiștii din localitate. Șaliu a chemat niște argați și i-a pus să se pișe pe păpușă, ca să spurce vrăjile. Unul dintre ei, Lucică, a fost greu de convins: „Nu-mi vine, omule, dar dacă îmi dai două kile de bere, mă piș până mâine.” Mitică Șaliu n-a mai folosit drumul care duce de la poartă la ușa de la intrare, a ocolit pe la poarta pentru utilaje, de teamă să nu calce în vrăji și să-l ajungă blestemele.

Cel care l-a învățat să dezlege farmecele e fostul dascăl din sat, Alexandru Anghel, provenit dintr-o comună apropiată, din Grădiștea, satul Bogata. Dar l-a învățat prost căci Alexandru, bun de pus ușă de biserică, a ajuns, între timp, la pușcărie. La nici 25 de ani, de atâta credință, a încercat să violeze două babe de la el din sat, pe Eufrosina și pe Ionela Elena. A fost arestat preventiv la începutul acestui an și deja a fost trimis în judecată. În fața bisericii din Vărăști, o mămăică și-l amintește pe Alexandru, cel cu voce subțire, care-i ținea isonul preotului Cătălin Mihai Vintilă, și-și face cruce. Când vorbește despre el, dă cu mâna ca și când și-ar apăra nepoata. Nepoata e cu ea și nu are mai mult de 11 ani. „Mamă, punea mâna pe fetițe, le înghesuia, bătu-l-ar Dumnezeu!” Și ne arată cam pe unde le pipăia: printre pulpe, pe la spate, pe unde nimerea. Și cerea bani de pe unde putea, motivând că i-a murit tatăl. Așa i-a murit acestuia tatăl de câteva ori, iar când s-a întâmplat cu adevărat, nu l-a mai crezut nimeni.

Întâmplările stranii, însă, nu se opresc aici. Mitică Șaliu, după ce a găsit ba cuie în pernă, ba o păpușă făcută din păr de animal, aruncată pe alee, s-a trezit, tot în curte, cu mai multe broaște uscate și cusute, la gură, cu ață roșie. Șocul a fost total! „S-a întâmplat până să avem gardul ăsta nou, să avem poarta încuiată și camere de luat vederi. Atunci era un gard de lemn, poarta nu se-ncuia și oricine putea intra”. Soția lui Mitică Șaliu, Ioana, ne arată curtea, vag, ca să ne dăm seama pe unde erau aruncate broaștele. „Erau uscate, nu avea cum să ajungă singure.” După această nouă întâmplare, au urmat serii întregi de rugăciuni și de sfeștanii. „A venit preotul, a făcut slujbă și a stropit cu agheasmă”. Mitică Șaliu nu vrea să-și mai amintească despre toate astea: „E lungă, e tanjă grea!” S-a dus la preotul din sat, să-i citească, iar soluția văzută de el, pentru a se lepăda de blesteme, e una simplă: „Ai credință, scapi de necazuri. N-ai credință, te bagă la groapă!… Asta e, în două cuvinte. Te duci la biserică, te rogi, că d-aia-i biserică. Te rogi și scapi de necazuri. Altfel nu poți să scapi.” Spune că nu a fost speriat de toate aceste întâmplări: „Păi ce, te sperii de tâlhari? Ăia care vrea să-ți facă rău, e criminali! Domnule, ăștia care umblă cu d-astea, sunt criminali adevărați! Ăsta care umblă cu d-astea și vrea să facă rău la lume, e un criminal adevărat. Că te omoară! Sunt criminali ăstia care fac așa ceva. Criminali-criminali!”

Nașa lui Mitică Șaliu, Vica, pe numele din buletin Zenovia, ridică din umeri: „Nu știu ce e cu băiatul ăsta, așa e el!” Mitică Șaliu a bătut, într-o zi, și nașilor la poartă, acuzându-i că i-ar fi dat de pomană o farfurie de mâncare. „A zis odată de iepure. Când a fost el, odată, la noi, că i-am pus o bucățică mai mare sau mai mică, în farfurie. Noi am tăiat un iepure și a zis că de ce i-am pus piciorul de la spate, că i-am făcut farmece, Doamne-ferește!” După ce i-au botezat toți cei 4 copii, nașii familiei Rusen, din Vărăști, ridică din umeri. Cred că Mitică Șaliu a devenit atât de sperios și de sensibil, la farmece, din cauza politicii. „Spune că primarul e de vină, că el l-a deocheat.” Nașa își varsă tot năduful: „Dacă te duci la el la poartă, spune că vrei să-i faci farmece. Ne-a reclamat că i-am dat foc, că s-au luat niște ciobani la ceartă și tot noi suntem de vină. ” Înțelegem acum și toată simbolistica acestor farmece, nașa e cea care ne luminează: „A spus că primarul i-a aruncat broaște cusute la gură, ca să nu-l mai reclame și să-și țină gura.” De când le-a reproșat că i-a dat să mănânce pulpă de iepure plină de farmece, nașii au rămas fără animale, pe bătătură, acum cresc numai găini. „Nu ne-a mai trebuit nimic, am tăiat tot.”

La primărie, Vasile Călin, viceprimar, știe prin ce chinuri trece colegul lui de politică, dar nu-și explică ce se întâmplă cu acesta, de-adevăratelea. „Am auzit că se plânge de tot felul de lucruri”. Călin ridică din umeri. Speră că-și va reveni, într-o bună zi. „Cine știe ce e în mintea lui”. N-am mai apucat să vorbim și cu preotul din sat. La ora 11:00, slujba nu se terminase. E vineri, e cruce roșie în calendar, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul. Bașca e cu dezlegare la ulei. Și mai ales la vin!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!