Poate ar trebui să știi,
că mi-am frânt gâtul
în câteva relații de rahat, tocmai pentru ca acum să spui
că mă disprețuiești și că nu dai doi bani pe mine,
eu nu sunt în stare
și, da, o da, proaspăt ieșit din coma
în care prea multul zahăr din sângele tău s-a dus pe apa sâmbetei, îmi arunci vorbe de adio
ești un om incredibil de bun, ceva te omoară zilnic, ai nevoie mereu de lingurițe de miere, așa cum și eu
aș fi vrut să am parte de puțină dragoste, am căutat-o ce-i drept în locuri pustii, fără niciurmă de suflet
asta pentru că, știi, sunt cărarea căutărilor tale

dincolo de asta mi se întinde disperarea de câte ori îmi vorbești

nu există nimic, nu mai sunt a ta, și de fapt nici nu mă mai revendici ca un obiect pierdut mă simt, fără niciun reper, doar cu eticheta veșnică de femeie
mă gândesc la tot zahărul
cel negru care s-a turnat între noi.