și pentru că nu se rupea
de la o vreme-ncoace îmi zidesc nedumeririle în cuta dintre sprâncene
o tăcere de piatră adunată din prea mult zgomot
pentru nimic

*
pe marginea lumii undeva între orange și indigo zidesc solitudinea unei poezii fără sunetul de tablă al bătăliilor în care mă risipeam odinioară
e-o graniță crescută curcubeu departe de vrajitorul din oz
cel mai mare șarlatan din cele patru zări

orgoliul de răsărit în razboi cu apusul pierdut sufletul sperietoare zgâriind zgomotos în grafitti norii aceluiași cer
impenetrabil
la fel de albastru și înainte și după migrația inimilor cu picioare de plumb
într-o gaură neagră poleită cu aur metaforic
artistic
ce ne-nghite pe toți cu prețiozitatea de mimoză a universului mărunt

*
de adormit o să adorm când mi-o fi vremea
până atunci îmi tot spun povești
de păpădie în căutarea unei pânze de paianjen în care să-mi legăn elefanții