de mult tare de mult
când puricele
bla bla
bla
știți povestea
undeva în s-e
exista un oraș mic
mic
atât de mic
că-l puteai ascunde într-o pungă
aici
atunci
și acolo
dimineața
oamenii plecau să cumpere lapte
se salutau amical
își lăsau sacoșele
și
în dreptul ușii
se forma un rând de dorințe
iar ei se ascundeau sub salcâmi
de frica femeilor

femeile -poate de asta- purtau pe cap baticuri
stăteau înlemnite cu mâinile în șold
în timp ce bărbații mai în vârstă
vorbeau de panțere
moloz
și obuze

odată
i-am auzit vorbind despre unul
ghiorghiu
și eram mic
nefiresc de mic
de unde naiba mai știu?
la alimentară zărisem de dinăuntru o poză
cinci zile după aia n-am mai băut lapte
taică-meu vroia să plece deja
își cumpărase bilet
în timp ce maică-mea mă strângea-n brațe
într-un fel în care bănuiam că
ceva se întâmplase

și tot cam pe atunci
îmi amintesc
eram pe o miriște
cu taică-meu și cu maică-mea
era vară iar ei culegeau ce puteau să culeagă
în urma combinei iar eu plângeam
și ceream cu ardoare
apă din borcan și grâu fiert
din cămară

apoi
a venit vremea să merg către școală
maică-mea îmi cumpărase un ghiozdan de carton
cu bucăți semi rotunde de lemn
lipite la capete
un costum negru de lână
și bascheți chinezești
în geantă țineam cu grijă tocul
călimara cu cerneală albastră
plus caietul de caligrafie plus carnetul
de note

nu am s-o mai lungesc cert este că
fruntea
a avut timp dascălul
să mi-o lipească de tabla neagră de scândură
urechile să mi le întindă
mai ceva decât praștia făcută de frate-meu
părul pe după urechi
să-mi sară săracul
ca după fulgii găinilor jumulite
de maică mea în tindă

și tot așa

trecea timpul
lin ca apa unui pârâu
până într-o zi când drumul spre școală
a luat o altă direcție
atunci am văzut prima oară
albul pereților
și tot atunci lumea am văzut-o îmbrăcată în alb
până și maică-mea
până și frate-meu care îmi dăduse un măr roșu
iar eu fără să știu l-am trântit
de pereții aceia

a fost un timp când
am iubit o fată -un înger-
măgdina
chiar dacă nu împlinisem nici măcar zece ani
era vară mergeam împreună la plajă
admiram marea ne bălăceam toată ziua
eram goi și imberbi
tocmai de asta marea ne strângea în brațe cu valurile
aveam locul nostru
de fapt un umbrar făcut doar din frunze
aici ne priveam trupurile noastre
virgine
fără să ne spunem nimic
fără să facem nimic până în clipa când
soră-sa cea mai mare
îndrăgostită/ foc
de om și de pasăre
au hotărât împreună -fără să știu- să-și îndrepte privirile
către soare

mi-a bătut cu ciocul în geam
i-am deschis pe furiș
era destul de târziu
pentru ea însă asta
era totul
a țâșnit pe masă cu aripile întinse
a rostit câteva cuvinte
a cântat ca o pasăre
apoi a zbughit-o
împreună cu soră-sa în urma lor lăsând
doar o flacără

totul se petrecuse atât de rapid
îmi amintesc
o priveam
dar nu ca atunci când ne jucam pe nisip
nici ca atunci când îi admiram
pe furiș trupul
de data asta o priveam nefiresc
iar ea
mi se părea
o minge de foc ori
o lebădă
ce se smulgea parcă înadins din mare spre cer

după asta
s-a lăsat o lungă tăcere
am scăpat de ghiozdan și de școală de tabla neagră de lemn
și de locul acela

când
deunăzi m-am privit în oglindă
perciunii i-am văzut strălucind de un alb incredibil
iar marea
când o privesc dimineața
îmi amintesc
o poveste