poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1236 .



Am piatră la rinichii vieții mele
personale [ ]
Amintiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sorinucu ]

2014-04-17  |     | 



Nu era cea mai frumoasă, nu avea o culoare definită, nu era fină, nu năștea în mine pofta de-a o păstra bine strânsă în palmă dar... era piatra mea. Mă însoțea în fiecare zi la școală. Știa drumul mai bine decât mine, și asta pentru că marca mereu aleile câțiva pași înaintea mea, impulsionată de vârfurile pantofilor mei de imitație de piele, prăfuiți de-atâta fotbal și hoinăreală. Era o plăcere s-o văd slalomând printre obstacolele ivite în cale. Ocolea pietre mai mari decât ea, aluneca peste pete de ulei și bălți stătute, sărea sprințară peste armate de coji de semințe și cioburi și nu se plângea niciodată. O urmam ca vrăjit, ca și cum ne unea un fir invizibil, ca și cum ea era aceea care mă ducea pe mine și nu invers. Aștepta, foarte răbdătoare, să se termine orele, pitită printre creioanele, stiloul, guma și compasul din penarul meu de lemn. Pe drumul înapoi acasă mergeam ca doi buni și vechi prieteni pînă la ușa blocului, loc în care rămânea să mă aștepte peste noapte, ascunsă în gardul viu, departe de mâini străine. Uneori, după-amiaza, mă însoțea pe la câte-o coadă ceaușistă, în special la cele de la magazinele de departe, ca să se simtă utilă, să mă vadă fericit cu ea. Ne împăcam atât de bine, piatra mea și cu mine... De aceea, când am mai crescut mi-a fost foarte greu să accept ideea că nu era decât un mineral, o entitate fără suflet, fără viață, fără spirit. Nu i-am spus asta niciodată. Era o piatră foarte, foarte sensibilă. Și nu aș fi vrut cu nici un preț să o rănesc pe piatra mea.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!