mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
e ca și cum aș fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată am simțit
că mi se conturează umbra
deși e noapte

uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să guști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi

de parcă ai fi magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi repeți că sunt frumoasă
tac și ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină

gâdilatul din ureche
crește orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
ca un armăsar ținut prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere

e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să știe
dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi

coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul și leagă-mi pământul de tine

să mă simt vie