diminețile fac gimnastică la mine în geam
nu le mai văd de-o săptămână oarbă
ce-mi stă pe suflet
precum străina instalată în casă
o văd în fiecare zi în oglindă
țăndări de ciudă
plimbă aerul anxios
de la o respirație la alta
frânge temeri în mâini
tremură precum vrabia la vederea pisicii
și așteaptă să treacă timpul
ca un călugăr tămăduitor
peste rezervația de cactuși
crescută în burtă
sub epidermă suspină
rănile sătule de trupul hâd
instinctul de refulare
îndeamnă aruncarea pe caldarâm
cel de conservare face ghem
din arterele sclerozate
nu mai e timp de pierdut
mă adun dintre măselele cariate de scrâșnet
îmi iau cochilia în spate
și plec să mă caut într-un lan cu trifoi