trecutul este întotdeauna altul
trebuie să-l calculezi
din cauza prezentului socoteli complicate ies pulberi ca un portocaliu
din creier
din mână
degetul se șubrezește din cauza viitorului (de e să vină vine
dar nu vreau să complic
discursul)

la urma urmei e vorba de o poemă arunci ici colo niște stări le pigmentezi
le garnisești
apoi

încă o turmă de zebre (și încă una) trece agitată desigur din când în când începem să ne gândim
așa și pe dincolo să ne minunăm să mulțumim să fim de acord

nu-i nimic dacă vom putea vedea trecutul prezentul viitorul prin lunetă (e un
mare progres luneta asta nu se știe precis în ce fel a fost inventată) sau umbrele noastre
palid albastre
mici valuri care se destramă
se rup de apă

ne privim acolo prin acest
mare progres

ne uităm cum ne pierdem printre atâtea gânduri cum totul devine împlinire (câțiva
cititori se frustrează acum
aruncă cu lirisme țipă isteric unde este poema mitocanule vroiai să-ți faci drum tu
îmi spuneai
eu ți-am vorbit despre pericole) cum totul se petrece pe neașteptate

cum ne îmbrățișăm schimbăm lichide
așa să știți
schimbăm
(și)
de atunci

noi
ne împodobim cu mesaje din hârtie

ne iubim mai mult