agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 911 .



Scrinul negru
personale [ ]
fragment de proză neagră

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2013-11-27  |     | 



Mulți oameni obișnuiți trec prin momente întunecate și nu au niciodată privilegiul să le povestească altora, pentru a mai ușura desaga amintirilor, pentru a lăsa o rază de soare curat să dezinfecteze dușumeaua umedă și murdară pe care pășesc cu picioarele desculțe.

Eu sunt un om obișnuit și am avut și eu, ca atâția alții, momentele mele mai sumbre, în care numai raza conștiinței treze și gândului curat mai aducea alinare. Fiindcă dacă omul adoarme, demonii dansează chiar și lângă cea mai curată floare. Și există locuri care predispun omul la vise negre, locuri create anume pentru a naște iluzii sumbre și fantezii diforme. Unul dintre acestea a fost casa în care am stat cu chirie în anii 2003-2006.

Părinții au decis, după multe discuții, să îmi plătească chiria într-un apartament de două camere în urbea Bucureștilor, destul de central, pe o arteră zgomotoasă și prăfuită. Pe vremea aceea chiria era 170 de euro, un preț nejustificat de mare pentru mizeria pe care a trebuit să o îndur acolo. Eram singură, dar spațiu nu era, fiindcă bucătăria era extrem de mică, cu frigider minuscul și vechi și aragaz asemenea, înghesuite cu o măsuță și un dulap cu porțelanuri, toate extrem de insalubre, ca și restul apartamentului de altfel. Cămara – impracticabilă, plină de vechituri jegoase. Debaraua plină de cărți vechi.

Proprietăreasa era o adevărată zgripțuroaică, nu permitea nicio modificare în apartament și, când i-am spus că salteaua din dormitor trebuie aruncată, fiind plină de molii cu care mă luptam zi de zi în zadar, a refuzat categoric. Avea teoria ei că moliile provin de la vecini. Geamurile nu erau prinse bine în cercevele și lăsau praful și frigul să intre nestingherite. După un timp le-am lipit cu bandă adezivă. Balconul nu permitea să întinzi ca oamenii gospodari rufe la uscat, fiind plin de fiare vechi, de care proprietarii spuneau că nu au cum să scape, sursă permanentă de praf și gunoaie. Baia nu avea nici măcar mașină de spălat rufe și la început a trebuit să plătesc eu să fie desfundat canalul de scurgere, care avea pietroaie înăuntru. Norocul meu era că în camera de zi era o canapea mai nouă și relativ comodă, unde adormeam după fiecare zi de muncă. Exista și un televizor, ce e drept color și cu rezoluție bună, dar foarte mic. Anterior mie, se spunea că acolo fuseseră chiriașe niște prostituate, ceea ce mă nedumirea. La etajul de deasupra locuise o femeie bolnavă de cancer, care se sinucisese aruncându-se de la etaj. Era în general un mediu sumbru.

Ceea ce a creat însă misterul întunecat al acelui apartament, demn de un roman polițist, a fost mobilierul din camera de zi. Acolo am adus eu colivia mea cu peruși, dintre care femela a murit destul de repede. Mobilierul era vechi și inspira repulsie. Mobilă grea, neagră, bufetul și masa din seturi diferite. Am lipit pe bufet câteva din acuarelele mele cu bandă adezivă și s-a luat pe ele o parte din lemn și vopsea, ceea ce îmi inspira un mediu toxic și descompus. Masa cu defecte, lampa de sus cu defecte. Numeam mobila „scrinul negru”, după titlul unui roman de Călinescu, deși nu era un scrin, ci un bufet gol, în vitrina căruia erau doar niște piese argintate, asemănătoare pocalelor bisericești, accentuând impresia de lugubru a întregii încăperi. Însă cel mai mare mister era soclul de ciment imens dintr-un colț al încăperii, acoperit de un fel de dantelă, ce îmi amintea de piesa de teatru „Arsenic și dantelă veche”. Proprietarul îmi spunea că el nu înțelege cum au adus acel soclu acolo, fiindcă el nu poate să îl mute cel puțin, fiind extrem de greu, probabil îl urcaseră cu o macara.

Nenorocirea s-a întâmplat în al doilea an la șederii mele acolo. În contractul de închiriere era specificat că chiriașul nu are dreptul să înstrăineze sau să modifice ceva din acel apartament. Totuși eu nu am mai răbdat mizeria. Am chemat și plătit o femeie să îmi facă curat, dar o vecină i-a spus să nu isiste prea mult, și mai mult a mânjit decât a făcut curat. Atunci am început eu să curăț cu multă atenție peste tot, în afară de moliile de care nu puteam scăpa, orcâte spray-uri foloseam. Ceasul rău, ce să faci?! Am curățat pereții, frigiderul, aragazul, am frecat parchetul negru și chiar și lampa stricată. Am ajuns și la soclu și ideea mea nenorocită a fost să spăl și dantela. Am înmuiat-o în detergent într-un lighean și vezi Doamne minune: s-a deșirat din ce în ce și din ea s-a scurs (fiindcă avea un buzunar interior pe care eu nu îl văzusem), o substanță gălbuie- roșiatică cu fire și zgrunțuri care îmi sugera cenușă de om mort și incinerat ori vreo otravă oarecare. M-am speriat, dar nu mai aveam ce face. Se deșira din ce în ce, și la început insistasem să o curăț. Am pus-o la uscat cu multă scârbă pe balcon, ca să nu miroasă în casă, fiindcă avea un miros urât și respingăror. Mă gândeam că, Doamne, poate erau chiar resturi omenești, fiindcă un soclu sugerează ceva mortuar. Ideea mi-a fost accentuată de aceeași vecină care mi-a spus ulterior că, unde stăteam eu, locuise o bătrână cu suflet foarte bun, avea ochii înlăcrimați și mai spunea să o odihnească Dumnezeu acolo unde o fi ea acuma! Apoi eu am ajuns la spital, după ce am făcut erupție roșie pe față și mi-a fost tare rău. Am păstrat o bucățică din materialul acela care se deșira, în eventualitatea că ar vrea cineva să o analizeze la laborator, o mai am și azi. Apoi am pus restul în cămară.

Dar cine să fie interesat de amintirile negre ale unui om obișnuit?

Între timp a murit tatăl meu și zgripțuroaica a mărit prețul chiriei la 300 de euro, micșorându-mi suma de bani din moștenire, fiindcă un an nu mi-am găsit apartament de cumpărat. Azi stau în apartamentul meu, tot de două camere, și privesc plantele mele verzi de apartament, care au supraviețuit din vremea când săteam în casa cu scrinul negru. Și perușul a mai trăit vreo cinci ani. Știu că este poate unica amintire din viața mea cu iz de roman polițist și acum acei demoni nu mai dansează în visele mele.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!