poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3245 .



Pe Valea Mariei, cu Dumnezeul caprelor printre mărăcinișuri, și-ai-lai-la!
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-06-06  |     | 



Are pălăria pusă șmecherește, trece un nouraș pe sus, cât să păcălească soarele. Se laudă că-și face veacul prin Luptători dar, de fel, e din Odaia. În acte, i se spune Neagu Ion, însă lumea-l știe drept Polocru. E cioban încă de la bâtul, așa spune, asta a învățat de copil și mai puțin buchiile, că nu a fost alfabetul de mintea lui, că și vremurile erau mai liniștite și fiecare om își știa locul. Miroase tot a a lapte, a ciulini și a vânt.

Mână o turmă de 100 de căprițe mai sus de Sultana, pe Valea Mariei, chiar la drumul mare. Toată grija lui e să nu vină vreun autoturism rătăcit, cât să sperie turma sau s-o fărâme. Ãștia sunt lupii moderni. El spune că, uite-așa, trebuie să se-ngrijească să mănânce, mai din iarbă, săracele, că numai așa dau și ele nimic altceva decât lăptișor. Dacă-i place ceea ce face?! Păi nici nu știe să facă altceva. Pleacă de la stână odată cu zorii, pe la 6, apoi mână căprițele roată, prin smârcuri, prin ciulini și iarbă deja tăioasă și de-un verde uscat, căci abia când e amiază le duce direct pe Mostiștea, să se sature de-atâta apă cât a lăsat Dumnezeu pe toată întinsura. Căprițele , înțelegem noi imediat, trebuie doar să știe de vorbă și de tonalitate, strigi la aia mai moțată și imediat ascultă și celelalte, i-haa!, să-ți fie bade păcat, și-ai-lai-la, m-ai iubit și m-ai lăsat, chiar dacă mai sunt și d-alea căpiate, cum e capra Marița, asta știe numai de înjurătură și de mângâierea ciomagului. Altfel cu greu te înțelegi cu ea. Căprițele, normal, nu sunt ale lui, ale lui Polocru. El doar le paște și le îngrijește, e băgat cu simbrie lunară, la un gospodar din primul sat, cunoscut drept al lui Ciulama.

Hai-da!, cea!, dacă tot ne dăm la vorbă, cât să privim în stânga, spre rapița cu floarea scuturată, ne apucăm să bem mahorcă fină, adusă de la oraș, căci moșul, la 75 de ani, are niște penale ascunse prin chimir, făcute la mână și vândute cu 5 lei pachetul. Știți la ce-i este gândul lui Polocru, toată ziua, cât hăituie caprele și restul iezilor, care albi, care negri, care pipiți și nici măcar unul cuminte? Să caute iarbă, să bată loc cu loc, dar și să simtă cum se ridică aerul din locul altădată năpădit de dropii și iepuri. E dimineață în Câmpia Mostiștei. Soarele doar are curajul să împungă puțin pieziș, hăis, cea, moțato!, fumul țigărilor urcă drept și moșul, fără să stea pe gânduri, crede că pământul e cel care-i satură pe toți, oameni, animale, gângănii și zburătoare, curați și necurați. Dar știți de ce-i zice acestei văi drept cea a Mariei? Pentru că așa s-a pomenit și el cu ea și că așa o știe de totdeauna. Polocru are traseul lui bine stabilit: dă ocol, până unde se ghicește dealul, în spatele cătunului Tăriceni.

Îi place viața din câmpie. Nici nu concepe, altfel, să facă altceva. Cunoaște fiecare capră după azvârlitură și pe nume, căci și ele trebuie botezate cât să știe că sunt băgate la stăpân, altfel nu s-ar mai înțelege cu ele. Și le vorbește, hăăă!, hăăă!, de răsună până pe tumuli. Le mai amenință cu o beldie, dar numai de formă, nu se îndură să rupă stinghia pe spatele vreuneia. În rest, vorbește cu Dumnezeu. Iar tot ce vrea de la Dumnezeul din câmpie, care are el și un loc pe Valea Mariei, e să ne apere și să ne păzească: "Așa-i spui. Doamne, apără-ne și păzește-ne și să ne dai sănătate la toată lumea!". Atât vrea moșul. El e mulțumit că petrece căprițele și că încă nu e arsă iarba. Sau mărăcinișurile, cum se întâmplă în august, când curge focul din ceruri. Iar laptele de capră, eee!, cea! e mai bun decât cel de oaie, la-la-la-la, mi-a trimis neica scrisoare, și-ai-lai-la, să-i dau voie să se-nsoare. Și ne spune o poveste legată de un doftor, autoritatea intelectuală supremă din zonă, care a stat el la ugerul caprei și a spus că nicicând nu s-a găsit pe lume vreun lapte mai bun. Că e dulce și sățios. Polocru, însă, vorbește rar cu docftorii și mai mult cu moțata turmei, nimeni alta decât capra Maria de pe Valea Mariei, i-haaa! Ea e cea cu talangă și dă tonul la fiecare năzdrăvănie. Abia la amiază, patronul, alde Ciulama, din Luptători, hai, cea!, vine și cu blindele, ce are și el prin curte sau ce-i pune femeia la fiert, ce mănâncă el, mănâncă și moșul, așa că el e mulțumit, are simbrie 500 de lei, dar și pachetul de iarba-dracului dat în fiecare zi. Primus, așa se cheamă tutunul, marfă venită direct din Iad.

E vorbăreț moșul. Cu baba, moartă de 8 ani, s-a luat de flăcăiandru, pe la 16 ani. Cea-cea-cea!, a uitat-o pe băbuță, dar el spune că a trăit bine cu ea,' tu-ți crucea ta!, că nu-i mai e lui gândul la mândre, că așa a luat-o, femeie călare pe măgar, așa a pomenit-o și așa a dus-o acasă, să-i facă și lui, seara, o lingură de mămăligă. Da, că tot ne satură câmpia pe toți, moartea ne satură și mai abitir, futu-ți crucea mă-tii!, iar Polocru bea și el, dar tot apă, ca și căprițele, ele din balta sălcie de din vale, el dintr-o fântână cu apă dulce de pe deal. Și singurul lui păcat, pe lumea asta, e că a mai tot înjurat, dar nu cât să pună la inimă. Și nu înjură decât caprele, căci cu ele își mănâncă traiul. Firica e aia care-l scoate cel mai mult din sărite, că o mai apucă de capie. Iar viața lui asta a fost: de la bunicul, de mic copil, n-a făcut decât să mâne turmele, că uite, mă, la ele, că nu-nțelege!, că nici el nu le știe limba la fel de bine cum o știe Dumnezeul caprelor. Că și ele au un Dumnezeu al lor. Apoi e un Dumnezeu al oilor, unul al păsărilor și tot așa, deasupra fiind Dumnezeul oamenilor, unul și același cu Dumnezeul caprelor, al oilor, dar nu și al lupilor, căci nu s-a mai văzut picior de astfel de lighioană de nici nu mai ține minte... "Dumnezeu mă păzește. Uite, nu-mi vrea moartea când vreau eu, ci când vrea el!" Iar câmpia, așa să știți, dă lapte, asta spune Polocru, că tare bun a fost Dumnezeu, i-ha!

Iar bățul în care se sprijină e lemn de corn, din care se face vinarsul, e lemn de pământ, ne tot explică moșul, dar noi nu pricepem neam, cică rădăcina e aia care dă tărie alcoolului, a băut el odata, de la un pădurar. În rest, leliță, trece-un nouraș pe sus, hai-la-la-la, mândro... Smârcurile se-ntind anapoda și numai toiagul e cel care adună turma, care de niciunde. O fi ploaie, o fi soare, ori lacrimi de fată mare?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!