agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1599 .



Singurul meu prieten se va sinucide
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Catalin Lupu ]

2012-12-18  |     | 



Aseară, am vorbit la telefon, după mult timp, cu singurul meu prieten. “Salve tinere, ce mai faci?”, mă întrebă acesta. “Aici la mine, totul este îmbrăcat în alb iar orașul se învârte invers acelor de ceasornic, de parcă moartea a pariat pe o cursă de cai și a pierdut. Albul nesfârșit și izolarea de lume, m-au determinat să te sun. Nu-mi părăsesc camera decât în zorii zilei, pe podul unui râu înghețat, înfometat de suflet, cu rănile goale, cu tălpile goale cu vântul rece suflând peste leagănul și hăul prăpastiilor mele, aforismelor mele: pene și cioburi, pene și cioburi. Sunt atât de singur încât până și Eva ar râde în hohote, batjocoritoare. Niciodată n-am aflat cu adevărat dacă femeile ajung prea simple sau comparăm prea mult dragostea cu brațele mamei. Știi… de fapt amundoi gândim la fel aici, nu ne dorim doar sex, mâini tremurânde și țipete, o lipsă-n oglindă și vreo fătucă izmenită, vrem cântecul de final al lebedei și tot ce înseamnă el, zile slăbite de cancer, sacrificiul suprem, îngeri voluptoși pe care să îi cuprinzi în interminabile dialoguri și-n palme, capul pus pe umerii aceia de copil, febră și forme, nici frig nici sânge aruncat pe tinerețea lor. M-am îmbătat (aici se aude bricheta și cum își aprinde o țigară) în nod și curenți cu buze până la gât, ca-ntr-un râu adânc prietene, cumplit de adânc. Vreau să respir, dar nu simt decât adierea sorții mele pecetluite, vreau să admir trupul Evei gol și să mă scald în foc și în soare – ecouri faustiene pierdute-n eter. Știai că cei de la Agaloch au o piesă nouă care chiar așa se numește? Iartă-mă că te-am lăsat singur în București, cu toate suferințele tale unse ca o frunte, cu mir. Dar dacă aș fi fost bine, m-aș fi purtat pe mine însumi ca pe-o haină. Dar nu mă vindec oricât de multe tratamente aș urma, înspăimântat din cunoaștere până în creștet, aș vrea să mă predau. În definitiv, m-am cam plictisit de cât am alergat între păpușari de hemoragii și ritualuri extreme, m-am plictisit de zbor, ignoranță și neputințe sudate țigară de la țigară, și îmi doresc să privesc în viața de dincolo, măcar o privire s-arunc și să tac. Dacă m-ai fi întrebat ieri despre apusul de toamnă, dacă mai cred în existență, ți-aș fi răspuns că nu, dar de fiecare dată, după ce vorbesc cu tine, îmi dai curaj să îl învăț până și pe Dumnezeu să cânte black metal la chitară.”

(Am vorbit vreo două ore despre literatură, povestiri scurte, site-ul agonia.ro, filozofie – mai precis Unul care se exprimă pe sine prin intermediul celor mulți totul fiind expresia trăirilor noastre, m-a rugat să-mi imaginez cum ar fi fost o situație ideală ca în ecuațiile lui Leibniz: el fiind sănătos tun, eu mai odihnit – aici i-am spus tot ce mi-ar fi plăcut să înfăptuim împreună, am fost sinceri – i-am povestit despre fata de care m-am apropiat ca o cometă, despre profesorul de matematică și poetă, despre colegii de muncă și ultimul training de negocieri, despre testul anti-HIV pe care urma să îl fac a doua zi, despre corespondență cu străinătatea și alte planete, precum și despre viața de zi cu zi.)

„M-ai întrebat dacă voi pleca undeva cu părinții mei de sărbători. M-am gândit mult și într-adevăr voi pleca, dar voi pleca singur. Și pentru o vreme îndelungată, așa cum pleacă uneori trupurile calde din pat, în dimineața următoare. Există riscul să nu ne mai vedem sau să vorbim vreodată, îți voi trimite într-un plic două monede. Te rog, atunci când vei mai întâlni un mort, să-i pui monedele pe ochi, să-ți faci cruce și să-ți amintești de mine. Mi-e dor de București și mi-e dor de tine bunul meu prieten, dar neauzite strângeri de mână, în iureșul crivățului și ninsorii dispar. Poate te voi vizita într-o zi, ca o fantomă, ca un sunet de clopot la o confesiune a limbii (aici mi-a povestit despre doi prieteni dintr-o operă literară, care și-au jurat cu sânge că indiferent cine moare primul îl vizitează pe celălalt; eu încercam să îl fac să râdă și i-am interzis să mă viziteze oricând dorește, nimeni nu și-ar dori să se trezească cu o fantomă în baie – el a încunviințat: niciodată în baie sau în dormitor). Poate într-o zi, ca doi rătăciți ce au iubit fără teamă muzica, cărțile, femeile și filmul, ne vom zări pe cele două maluri ale râului Styx, ne vom recunoaște dintre miliarde de suflete hoinare, ne vom face cu mâna și apoi pentru a ne întâlni, vom căuta podul ce leagă toate păcatele lumii, de prietenie.”

(După ce apelul s-a întrerupt brusc în timp ce încă mai vorbeam, am încercat să îl apelez din nou, dar nu mai avea baterie la telefon. Am adormit foarte târziu. Eram trist, cu un sentiment în inimă, de rece și de gol.)

http://www.youtube.com/watch?v=rIF0d4PLsjY


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!