Nu pot să înteleg cum să îți pui atâtea întrebări
Și să analizezi totul fără ca să ai după tot acest calvar
Un lucru despre care să fii sigur că ai habar?!

Nu pot să pricep cum se schimbă unii oameni
De la o zi la alta, fie și doar ca să mimeze ceva
Și să jure totuți că în inima lor e cu totul altceva?!

Vă rog să îmi iertați naivitate, voi cititorii mei,
Copilul din sine demult nu mai ascultă de mine
Izbește ceasul de asfalt pentru că așa crede el că-i bine.

El își duce zilele hrănindu-se cu dulceață de mere
E calm și liniștit, dar dacă simte că e luat peste picior
Ori se retrage ori devine și el un fel de ulcior.

Lumea i se deschide în spatele ochilor din față
Și chiar de oamenii sunt răi și urzesc mii de scenarii
El zâmbește și le transformă pe toate în acvarii.

La cald răspunde cu cald, la rece cu rece,
Oferă primul mâna, nu se ascunde după degete,
Poate de asta el nu e un sipet de regrete.