agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1807 .



Cum m-am ioanbudaidelenit
personale [ ]
Festivalul Național de Poezie „Ioan Budai Deleanu”, Geoagiu, 31 august – 02 septembrie 2012

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2012-09-07  |     | 



Expresia îi aparține lui Dobre. Întreabă pe mail: „Nu zici nimic despre cum te-ai ioanbudaidelenit?”. Iaca, zic!
La invitația organizatorului, Claudiu Șimonați, am luat drumul Geoagiului pe 31 august, a.c. De luat, l-am luat, dar era gata să mi-l ia alții mie. Când mai aveam vreo 11 Km până la Sebeș, după ce stătusem vreo oră într-o coadă care înainta cu viteza cu care se duce omul, lunea, către serviciu, în vârful rampei, o mașină a Poliției se pusese fix de-a curmezișul și un ins făcea semne disperate pe care eu încercam să mă conving că nu le pricep. Polițistul își agita de zor degetul (nu acela!) trasând în aer o buclă imaginară, care nu putea să însemne decât două lucruri: fie să întoarcem, fie să ne punem părul pe moațe. Cum bigudiurile erau în geantă, iar geanta în portbagaj, am preferat să aleg prima variantă. Preferat, pe naiba! Mă treceau fiori pe șira spinării la gândul că, după vreo 400 de Km parcurși, ar trebui să mă întorc de unde-am plecat. Că eu alt drum nu știu, decât ăla de dus și ăla de întors. Dar eu mă dusesem ca să mă duc, nu ca să mă întorc. Astfel că mă străduiam să găsesc soluția optimă de a-l fenta pe individul cu degetul agitat, încercând să estimez dacă am sau nu loc pe lângă mașina respectabilei instituții cu girofar la cap. Nici n-am apucat să calculez cotangenta din rădăcina pătrată a dublului distanței dintre cele două mașini supra radical din alfa, unde alfa nu știm cine este (dar nici nu ne interesează), că celălalt polițist al echipajului a și luat goarna în mână și m-a evidențiat la tot poporul: „Hai, Ialomița, întoarce!”. Who, me? Ce mă-njuri de apa mea curgătoare, bă? Eu te-am făcut pe tine Mureș, sau Târnavă, sau ecosistem? Visul meu de șoferiță a fost să intru în stima și porta-vocea Poliției! Numai alergată cu girofarul nu fusesem, deși mărturisesc că escortată mi-ar fi plăcut. Dacă ar fi știut domnii gabori ce mai câștigătoare a Marelui Premiu eram, cu siguranță mi-ar fi asigurat cel puțin avangarda. Dar cum ignoranța dumnealor în materie funcționează perfect, mi-am zis că e mai bine să întorc și lămurim noi lucrurile altădată. De întors, am întors (din mai mult de 3 mișcări, prilej pentru individul care făcea vocalize pe seama mea să mă mai bage în seamă o dată: „Hai, Ialomița, hai că poți!”), dar întrebarea era: eu unde mă duc. Parcă eram Moromete în căruță întrebând: „Unde mergem noi, măi Niculae?”. Păi tot la Geoagiu, desigur. Dar prim-solistul din mașina poliției indicase un traseu ocolitor din care n-am înțeles decât Alba-Iulia, în rest niște nume cu C, cu B, cu Þ și alte dubluveuri. Personajul salvator într-o atare situație nu putea fi decât Claudiu, că de-aia există organizatori pe pământ. Îl sun și-i spun impasul în care mă aflam, iar răspunsul a fost de-a dreptul încurajator: „D-apăi nu știu. Þânețâ-vă după ăia!” „Apoi, bre Claudiule, m-aș țâne eu după vreo doi, dar baiu-i că n-am după cine, mi-s cap de coloană. Ãia să țân după mine, ca orbii lui Bruegel; și nici eu nu-s mai (clar)văzătoare, așa că mi-e să nu-i bag în vreo râpă”. Claudiu, imperturbabil, ca orice ardelean, a conchis filozofic: „No, da’ nu-i rău nici așa”. No, nădejdea o rămas la mine. După mai multe peripeții, după ce am căutat în zadar un Vințu de Jos și un Aurel Vlaicu, un sens giratoriu pe care Claudiu mi-l indicase la ieșirea din Sebeș iar eu l-am găsit pe la alte ieșiri, după ce am trecut un pod peste Mureș, o cale ferată și vreo zece gropi, am ajuns nevătămată și nealergată la o intersecție unde mă aștepta Claudiu, zâmbitor, amabil și senin, că nu mi-a mai venit să aplic tehnicile de luptă pe care mi le imaginasem în drumul ce părea interminabil. Mai mult, decalase masa cu 2 ore – cam cât mi-a luat să șerpuiesc și să ocolesc – numai pentru a fi împreună toți invitații la masă. Jos pălăria, Claudiu! Eu nu știu dacă aș fi procedat așa, în locul tău. În fine, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat, după care am făcut cunoștință. Bine că n-am nimerit altul! Nu ne știam, doar schimbasem câteva mailuri și telefoane. Însă Claudiu m-a primit de parcă doar ne despărțisem nițel mai la vale, colo, la Vințu de Jos.
Am mers la locul de cazare, la căminul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” (Alexandru Borza este biologul care a înființat parcul dendrologic de la Simeria, rezervația naturală ce cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice și autohtone din România). Spun cămin, dar trebuie imaginat ca un hotel de 3 stele. În plus, de jur împrejur se întindea, pe o suprafață destul de mare, un parc minunat, teren de sport, grădină de legume și ce-o mai fi fost pe acolo. Totul a fost amenajat (modernizat) pe când actualul primar al Geoagiului, domnul Profesor de română Ioan Vălean, era Director al colegiului. A făcut aceasta prin accesarea de fonduri europene și folosirea lor spre binele elevilor. Felicitări, domnule Profesor!
Masa a fost servită într-un cadru surprinzător: în curtea familiei Fegher. Domnul Marin Fegher administrează Casa de Cultură din Geoagiu, doamna Simona Fegher – Internatul Colegiului, iar fiul lor Mihai îi ajută în toate. Mihai este student anul I la Medicină, cântă minunat melodii ardelenești și este pasionat de folclor. Mama sa ne-a spus că încă de mic colecționează costume naționale. Surpriza serii a fost violonistul Giani, conducătorul asamblului folcloric al Casei de Cultură. Giani și Mihai au întreținut atmosfera cu cântece ardelenești. Dar să nu vă imaginați că numai ei. Acolo, toată lumea știe să cânte. Am reușit să cunosc lumea cât de cât (nu știam pe nimeni). M-am bucurat de prezența tinerilor Oana și Bogdan, ea din Cluj, el din Suceava, viitori miri care se vor așeza la casa lor (sau vorba vine), cel mai probabil la Cluj. Masa a durat până târziu în noapte, ospitalitatea ardelenească spunându-și cuvântul.
A doua zi (sâmbătă, 01 septembrie a.c.), Festivitatea a început pe la ora 11, la Casa de Cultură din Geoagiu. Deschiderea a făcut-o profesorul Octav Cișmașu, moderatorul evenimentului. A urmat cuvântul de bun venit al lui Claudiu Șimonați care a invitat la microfon pe domnul Primar Ioan Vălean. Deși a doua ediție, aflăm că aceasta este prima în care se implică și autoritățile. Domnul Primar ne-a spus că dorește să transforme Geoagiul din orașul în care nu se întâmplă nimic, într-unul animat cultural. După cele ce am văzut și auzit pe parcursul șederii mele acolo, cred că există toate șansele. Îl felicit și îi urez cât mai multe proiecte culturale realizate! Domnul Vălean și-a propus cu acest festival, dar nu numai, punerea în valoare a înaintașilor, căci, așa cum ne-a amintit: „Nu este orfan cel fără părinți, ci acela care nu-și cunoaște istoria”. În aceeași linie, și-a propus ca obiectiv imediat reabilitarea Casei Memoriale „Ioan Budai Deleanu”, dorindu-și ca participanții de la Festivalul din 2013 să o poată vizita.
A luat cuvântul și domnul Deputat Blaga, fiu al Geoagiului.
Din cuvântul domnului Ioan Velica – Președinte al Ligii Scriitorilor – Filiala Hunedoara, am reținut un îndemn pe care l-a făcut domnia sa, citând un Preot polonez, prieten cu I. B. Deleanu: „Să ne grăbim să iubim oamenii; atât de repede pleacă...”. Cred că i-a fost greu domnului Velica doar să vorbească; dumnealui și cântă frumos, ne-a cântat ori de câte ori a găsit un microfon în preajmă (mai puțin la festivitate). Și, întrucât este din Petroșani și a lucrat ani de zile în mină, ca inginer, încheia de fiecare dată cu imnul minerilor.
Doamna profesoară Teodora Cișmașu (mama lui Octav), actuala Directoare a Colegiului „Al. Borza”, ne-a îndemnat „Să ne bucurăm că suntem împreună, puțini, dar buni”. Desigur, făcând aluzie la numărul dezarmant de mic al spectatorilor prezenți la eveniment. Ce să facem, asta e starea națiunii. De cultură ne arde nouă?
Ne-a spus câteva cuvinte și Preotul Mihai (de confesiune greco-catolică), evocându-l pe Inochentie Micu Klein. Domnișoara Andrada Ilea ne-a încântat cu o voce frumoasă și câteva melodii de suflet, iar eleva Larisa Ignat a recitat din creație propire. Un discurs electrizant l-a avut Profesorul Nicolae Cătăniciu, unul dintre membrii juriului. Domnia Sa a dat o justificare mândriei ardelenești prin aceea că „Pământul ardelenesc a ridicat în lumină atâtea suflete”, dând și câteva exemple care să-i susțină afirmația. Întrucât a fost prieten cu Adrian Păunescu, despre care spunea că a iubit enorm Ardealul, a recitat o poezie a acestuia.
Un moment cu totul deosebit l-a constituit recitalul tinerei și talentatei Andreea Anabela Soare din Buzău. Fragilă, de o frumusețe suavă, Andreea a dovedit și reale calități actoricești, dar și muzicale, precum și o prezență scenică admirabilă. Scrie poezie, recită, cântă și dansează! De la mama sa care o însoțea (deși nu mai e la vârsta la care să meargă cu mămica, însă distinsa doamnă este un fel de impresar al Andreei și totodată un critic exigent), am aflat că știe și pian. Se întâmplă rar să fie îngrămădite atâtea talente într-un singur om. Andreea a fost admirată de toți cei prezenți; și pe bună dreptate. O asemenea artistă ar trebui să o vedem la televizor, nu pe maimuțele care mimează cântecul și dansul, folosindu-se de ele ca pretext să-și mai arate una, alta. Din spectacolul Andreei, cel mai mult mi-a plăcut „Ciuleandra”.
Momentul cel mai așteptat a fost Festivitatea de Premiere, însoțită de recitalul laureaților. Aflăm că au fost 240 de participanți. S-au acordat destule premii, dar, din păcate, prezența a fost slabă. În afară de mine, dintre premianți, au mai fost prezente câștigătoarele locului al III-lea: Oana Mihaela Pop din Cluj și Gianina Gheorghiu, din Iași. Premiile au constat în trofee și tablouri ale pictorului Lucian Bulătan din Craiova. Înainte de începerea Festivității, am avut bucuria de a admira, în holul Casei de Cultură, expoziția de grafică și pictură a domnului Lucian. Societatea Culturală „Limba noastră cea română”, prin reprezentantul său. prof. Miron Simedrea, Președintele filialei Orăștie, a acordat un premiu Janinei Georgeta Þenea din Râmnicu Vâlcea. Liga Scriitorilor din România, Filiala Hunedoara, a acordat distincții „Virtutea literară” și Diplome de excelență, însoțite de broșe cu însemnele minerești. Pentru mine, surpriza a constituit-o primirea și a unei astfel de diplome (știam doar de premiu), care mi-a fost acordată „pentru întreaga activitate literară și contribuția majoră adusă la dezvoltarea și afirmarea culturii române, cât și la întărirea legăturilor de prietenie și colaborare pe multiple planuri cu scriitorii din județul Hunedoara”. În afară de legăturile de prietenie, nu recunosc nimic! Sigur, m-am simțit onorată, dar parcă prea onorată. Mulțumesc, domnule Ioan Velica, deși nu știu când, cum și cu cine oi fi greșit de m-am pricopsit cu așa patalama. Însemnele minerești sunt la locul lor, adică la reverul sacoului galben.
Festivitatea a continuat cu un spectacol susținut de taraful Casei de Cultură condus de violonistul Giani Vlad (același Giani de la masa din curtea familia Fegher). Giani a avut strălucita idee de a acompania recitalul poetic al laureaților cu muzica superbă a Baladei lui Ciprian Porumbescu. Numele tarafului este „Germisara” (denumirea dacică a castrului roman existent cândva în zona Geoagiului). Mihai Petreuș a interpretat cântece din Maramureș, iar Mihai Fegher ne-a cântat din nou, de data aceasta îmbrăcat într-un frumos costum popular. Spectacolul a fost încheiat de Ansamblul de dansuri în care m-au încântat în mod deosebit băieții: frumoși, eleganți și buni dansatori.
Masa de prânz și cina festivă au avut loc la Restaurantul „Ceres” din Geoagiu Băi. Cu această ocazie, am cunoscut și pe doamna Ileana-Lucia Floran, scriitor, director al Editurii „Ema” și pe scriitorul Dan Orghici (ambii din Orăștie), pe care îi știam numai „din virtual”.
Aveam de gând ca, duminica, la întoarcere, să trec pe la Mănăstirea Sâmbăta, că m-aș fi abătut puțin din drum (mult mai puțin decât m-am abătut datorită Poliției). Însă Claudiu ne-a făcut o surpriză frumoasă: a organizat duminică excursie la Mănăstirea Prislop. Fusesem acolo în noiembrie 2010 și mi-am dorit atunci să văd acele locuri și vara. Aproape am sărit în sus de bucurie când ne-a spus Claudiu. Am participat puțin la slujbă (că timpul era limitat din cauza mea care aveam de parcurs drum lung), am făcut un maraton până la Crucea Părintelui Arsenie Boca, apoi, tot ca o căprioară fugărită de vânător, mi-am dat drumul la vale. Am dormit în microbuz pe drumul de întoarcere (la venire nu mă îndurasem, voiam să mă bucur cât mai mult de frumusețea din jur), mi-am tras două palme să mă trezesc, mi-am luat la revedere de la Claudiu și compania și am luat, înapoi, drumul către casă. „Din munți spre casă - / cu inima omului/ alungat din Rai” (Emilia Dumitrescu).
Cu riscul de a mă repeta, afirm ce am mai spus și cu alte ocazii: îmi crește inima când văd că o mână de oameni vor și pot să mai facă ceva, să pună picătura lor în oceanul de care avem nevoie. Astfel de „nebunii” ne ajută să nu ne pierdem identitatea națională, demnitatea de români și omenia din noi. Festivalul a fost unul reușit, care ar fi meritat ceva mai multă audiență, ceva mai multă mediatizare. Singurul lucru pe care l-am avut de spus în sens negativ i l-am spus lui Claudiu, nu e nevoie să mă repet, sunt sigură că a înțeles. E greu să ai pe umeri un astfel de eveniment și să nu-ți scape chiar nimic, să ții cont de toate finețurile. Claudiu este tânăr, este ambițios, are proiecte mari și oameni care îl susțin, și am convingerea că edițiile festivalului vor fi din ce în ce mai reușite și mai cunoscute publicului larg. Felicitări Geoagiu, felicitări Claudiu Nicolae Șimonați, Ioan Vălean, Marin, Simona și Mihai Fegher, Aurel Dîncșorean și tuturor celor implicați! M-am simțit bine, m-am simțit ca acasă, vă mulțumesc din suflet!
Ați dovedit că respectați îndemnul: „Să ne grăbim să iubim oamenii; atât de repede pleacă...”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!