agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1592 .



propriu-mi carusel (XI)
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [valni ]

2012-08-16  |     | 



E atât de sâmbătă. Cerul este cu umbrela lui, ochii mei sunt acoperiți de pânza de păianjen a timpului, trupul meu este îmbibat cu parfumul corpului ei, așa că îmi așez tacticos ochelarii și îți scriu, prieten drag. Un cuvânt pentru tine, unul pentru mine, alte cuvinte pleacă din călimara sufletului către iubita mea. Are un nume frumos, este venită de undeva din sărutul uitat pe mine, din tăcerea
vorbelor ce alunecă către coapse și nu se mai opresc din curgerea lor către pagina iubirii. Visez frumos și chiar dacă voi rămâne numai cu acest vis, cred că merită „pedeapsa". Undeva departe un cântec al unei inimi ce plânge, ce suspină încercări ale înțelegerii. E atât de trist ca iubirea să nu-ți fie împărtășită, să curgi prin timp ca un râu însetat de a „mânca" un țărm al odihnei. Începe să plouă și lacrimile cerului se contopesc cu ale mele în cel mai singur moment, momentul adevărului. Beția de vorbe își spală fața, își ridică fruntea către înalt și își bagă mințile-n cap. Oare eu când am să fac asta?
Dar de ce trebuie să-mi vină mintea la cap? E plecată undeva și eu nu știu? Interesant! Scriu și cuprind mijlocul acestei zile între brațele ce știu să se dăruiască femeii. Îl strâng și dau să plec, dar sunt prins de mână de o invizibilă pasiune a unei mari iubiri. Mă strânge atât de tare că nu mai pot să scot nici un cuvânt, buzele îmi ard, iar degetele îți desenează pe trup o linie imaginară a
destinului. Undeva se oprește. Nu am putut să înțeleg de ce. Nici nu cred că voi înțelege vreodată. Iubirea se câștigă, nu se dă oricui și apoi nu toți sunt făcuți să iubească. Iubirea este a celor ce o merită, a unor suflete ce bat pasul cadențat al unei inimi durate alături de o alta. Cine știe cum se păstrează o iubire, poate să fie fericit. Cine nu, își poate trage palme, cu soț, fără soț, cu dosul palmei sau cu degetele strânse-n pumn. Unul ție, al doilea tot ție... și uite așa vezi că ai trăit degeaba.
Fără iubirea unei femei viața este stearpă, infirmă, este mai aridă decât singurătatea în doi. Am trăit să văd cupluri ce făceau „parada" fericirii lor. Câtă falsitate într-un zâmbet de complezență, într-un „proces-verbal" ce nu mai este autentic, dar „interesul poartă fesul". Apoi, merg la teatru ca să fie văzuți, nu să vadă o piesă, având ca subiect familia modernă. Unde ești tu, Domnule Caragiale? Se face seară și mă străduiesc să înțeleg ce se întâmplă cu destinele noastre, cu „iubirea" din ziua de azi, cu familia de mâine, cu fericirea de poimâine. Cu ordinea și „circuitul" fetelor în „sejurul" unor sentimente, sau unor așa zise sentimente. Revin, îmi revin și îmi îndrept gândurile către MÃRIA SA, adevărata femeie pe care o prețuiesc. Superbă MINUNE, fac un pas înapoi ca tu să treci, apoi mă apropii doar pentru ați simți mirosul trupului și puritatea fertilității unor sentimente curate. Te prețuiesc pentru că exiști, TU, fiecare trăire a timpului meu. Îți mulțumesc pentru tot ce-mi dăruiești...
Am respirat adânc și am deschis fereastra înspre locul, de unde mă privește femeia ca un mosor, flămând de viață și iubire. Regăsesc celesta ei secundă în bibliografia cu o copertă albă din cercul meu de... vreme. La pagina impară este semnul de carte și poemul pe care ți l-am dedicat, atunci când mi te dăruiai cu toată ființa, iar fiecare zi era scrisă într-un arc celest dintre azi și mâine. Pe tâmpla culorilor grizonate am sădit iubirea de la Dumnezeu și am așteptat degetele tale dinspre buze spre ochi, dinspre copilărie spre vers, dinspre cuvânt spre un autograf pe mijlocul vieții. Tălpile din poala udată de picuri albi mă poartă către esența unui mers pentru care trăiesc. Ce fac? E deja seară, o altă seară și pe iarba ei îmi așez dorința de a alerga după adevăr. Între somn și nesom îmi scot mâna din pumn și încerc să nu mai fiu una dintre paralele care aleargă bezmetic către insomniile Turnului Chindiei. Închid fereastra și mă retrag în propriul meu univers, pe care-l scriu cu propria-mi cerneală...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!