Viteza…. Alergăm la nesfârșit, sarim peste obstacole sau le luăm din plin. Uneori ne și târâm pe sub ele. Suntem grabiți, intotdeauna in miscare dar niciodată nu ne oprim pentru o clipă sa ne uităm în jur. Muncim cu viteza, dormim în viteză, alergăm întotdeuna după ceva și uneori după nimic. Muncim pentru alții și niciodată pentru noi. Trecem unii peste alții ne călcăm în picioare fară să ne uităm înapoi și nimic din ceea ce facem nu e destul de repede sau bine. Oare când cineva a stat să savureze o clipă să simtă cum se scurge, sau pur și simplu să o TRAIASCÃ. Avem nevoie de societate și de multime suntem dependenți de civilizație și tot singuri ajungem. Și când ajungem să realizam că am trecut în viteză prin viață e prea târziu… ne-au ramas prea putine clipe pe care sa le simtim, sa le traim.
Iubim efemerul, iubim fizicul, ne plac lucrurile materiale, adorăm viteza cotidiană și totuși uităm de clipă, de moment, de fiecare amintire din fiecare secundă uităm că în finalși noi suntem efemeri….