nu te voi plânge pe tine
cititorule
strălucind cum vinul în casa de oaspeți
slobozit din lut odată cu nesațul
această înfrânare a substantivului orb
să pot ieși din sine
descotorosit de milă
frate al meu

**

unul dintre noi e cel care vorbește cu tine
sub semnul vederii
unul dintre noi ne străpunge inima
preînchipuind simetric
și nu mai poți da fuga în cetate
suntem făcuți unul
pentru altul
mărturisindu-se, poate că îndată

**

totul a devenit pe viață și pe moarte
cum s-ar cere o lepădare
cu brațul ridicat
întipărind pe maramă un termen
-poate voi fi de ajutor unora
în vreme ce vorbirea, fără oglinzi
se va fi topit
și iubirea sugrumă în fașă
orice bănuială

**

ea urma să treacă
și eu să-i răspund, nu știu
de unde ești tu care ai omorât litera
de câte ori câte șapte, însemnându-mă
cu familia
călăuzei oarbe
-pregătește-i laudă
cum ți se va fi părut sunetul omului

**

imnul acesta a ieșit din noi
pentru că avem drepturi
cum numerele mari ale visului dulce
-ascunde centrul cercului, în pustiul
din partea oamenilor miluiți
cu atingerea ochiului-
imnul acesta e mai degrabă un joc fecund
dintr-un singur cuvânt, de ajuns vouă

**