Un gand din mine
sare ca peștele pe uscat
un zâmbet zace nevăzut și doare
cât trebuie,cât poate.

Eterna dimineață nocturnă
mă poartă printre tunete de gânduri
vreau să mă trezesc,întunericul
mă-ndeamnă,adorm în sudoare.

Trag aer ce doare
să nu mă sufoc
mă agăț de-nvățături biblice
*întorc și celălalt obraz*

Se-nchid pleoapele de plumb.
Imaginez strălucirea soarelui
în grote cu mocirlă.
Găsesc pietre șlefuite în mii de fețe
ce-mproașcă picături de cristale roșii.

Tresar de durere,și-mi duc o mănă roșie
la gură să opresc monstrul ce amenință lumina plăpândă.
Cu cealaltă, apăr licuriciul
ce se stinge de atăta furtună.

Mă-ndemn în uitare și țip să fugă!
Urletul s-agață de mine
cu gheare ce lasă dâre.
Caut un colț de lumină să-mi pun în gând,
găsesc valuri de mătase neagră
in care sar ca într-o-mbrățișare.