mă lovesc ani, fiecare val cu câte o copertă,
eu cu scut și cruce.
viața se bagă pe sub piele,
în oase.

sper să fie calm, liniște,
să nu las vreun refren...

știu că oglinda mă taie și mă întoarce pe dos.
ei sunt în vârf de munte și vor să mă arunce.
strâng în pumni două rândunici
care țipă în varianta remixată a gândăcelului.
ar trebui să ningă...

este sânge. de crăciun,
m-au vândut roșului.

aș crede că scriu,
că știu ce-i aia mână dusă la frunte.

nu am refren.