Privesc in largul marii, cum toamna cade-n valuri,
Cum vara se desprinde linistita, de tarmul auriu,
Cum zeci de pasari calatoare si nestiute idealuri,
Golesc acum destinul nostru, lasandu-l mai pustiu.

Pe langa tampla, briza se simte astazi tot mai rece,
Picioarele-mi ofteaza dureros, prin reavanul nisip,
Prin trupul meu fiorul, spre alta vara se petrece,
Si toate dintr-o data, in lacrimile calde se-nfirip.

S-au daramat castele, zidite-n taina-n zori de zi,
Cand eu si pescarusii, ne-am ratacit prin toamna,
Ma-ntreb pe care val si-n cate amintiri ma vei primi
Si cum ai sa ma strigi in vis, necunoscuta doamna?

Las marea sa ne poarte-n departari, povestea noastra,
Si-aievea langa toamna, cu bratele zilnic te strang,
Cu ochii-nchisi, privesc sub frunte zarea-albastra
Si simt cum printre gene, raze de lumina mi se frang.