Huiduma rusească Grigorii Ivanovici Kotovski,
fondatorul crimei organizate moderne din Basarabia
Altă monstruozitate a Basarabiei este memoria materializate prin cele mai somtuaose monumente, pe care rușii le-au dedicate fiului lor rătăcitor pe aceste meleaguri Grigorii Kotovski. Monumentul ecvestru din fața hotelului “Cosmos” din Chișinău, colosul monumental de pe dealul din Hâncești, apoi denumirea străzilor, instituțiilor de pînă mai ieri…M;ajoritatea populației, îndeosebi generația tânără din Basarabia, déjà nu mai știu cine a fost această persoană.Propaganda rusească de mai ieri trîmbița că rusul lor Grogirii Kotovski este “eroul legendary al poporului moldovenesc”! care cândva, lua de la cei bogați averea și o dărdea săracilor! Studiind cele câteva dosare penale la arhiva din Chișinău, Odesa, Kiev, am depistat cu totul altceva. Încă la 1990 în periodica de la Chișinău am publicat materialele de mai jos, pe care acum le reproduce, complectate cu unele date luate din rețeaua internetului.
**
Precum am mai menționat, în copilăria mea, la școală, datorită propagandei rusești de ocupație în Basarabia, eram cu toții încântați de faptele lui Grigorii Kotovski, monumental ecvestru, fastuos, al căruia se înalță chiar în inima Chișinăului. Ni se vorbea pestetot că el este eroul legendary al poporului moldovenesc, care făcea dreptate între populația băștinașă de la începutul secolului XX. Versiunea oficială era vehiculată de comuniștii ruși, care afirmau că el lua averea de la cei bogați și o dădea la cei săraci. Un fel de Robin Hud, al nostrum, adică!.. După vizionarea filmului “Ultimul haiduc”, în care regizorul V.Gagiu și a altor filme de producție moscovită, ni se prezenta o figură la fel de idealizată, chipul luptătorului pentru libertate s-a conturat și mai puternic. În manualele școlare ale timpului, citeam versurile poetului communist moldovean Andrei Lupan cu referință la acest tip istoric:
S-a pornit Kotovski tînăr
Ca un șuim răzbunător:
Toți boierii și stăpânii…
Tremurau în cuibul lor…
N-ar fi fost nimic deosebit în asta, dacă nu se întîmpla ca odată, să descoper o inscripție dintr-o publicație veche basarabeană, în care era scris în rusește:
“ Se caută ocnașul Grigorii Kotovski, învinuit de săvârșirea unui șir de jafuri armate. A absolvit Școala de Agricultură din Cucuruzeni, rus de naționalitate. Vorbește la perfecție rusa, moldoveneasca, evreiasca și se poate descurca bine în germană. Crează o impresie de om semiinteligent. Poate să se prezinte ca intendent de moșie, mașinist sau ajutor de mașinist, grădinar, reprezentant al unei firme sau întreprinderi, agent pentru achiziționarea produselor agricole pentru necesitățile armatei, negustor etc., străduindu-se să aibă relații și un cerc cointeresat de oameni… Kotovski are 35 de ani. E de statură mijlocie, robust, îndesat, cu părul șaten, o față expresivă ,senină, în vîrful capului se observă o mare chelie tuns scurt, poartă mustață, pe care uneori o berbierește, bărbia la fel o bărbierește.Pe față, sub ochi, poartă amprentele unui tatuaj, pe care l-a ars, din cauza căruia s-au format un fel de gropițe parcă de vărsat. E puțin aplecat din spate. Uneori se gîngăvește. Kotovski se îmbracă bine, dar în ultima vreme simplu de tot, poartă o șleapcă simplă, cu cozoroc.
Persoanele, care îl vor ascunde pe Kotovski, vor fi date în judecată, în calitate de complici ai activității lui criminale. Care îl vor demasca, vor primi o recompensă de 2.000 de ruble. Șeful poliției din Chișinău S.Stavinski”.
Ca să-mi spulber îndoielile, cu permisiunea șefilor de la Arhiva de Stat a Republicii Moldova, m-am cufundat în lectură, având la dispoziție dosarele penale ale lui Grigorii Kotovski, din anii 1906-1907. În aceste documente istorice este oglindită activitatea reală a lui Grigorii Kotovski. Iată unele extrase ale mărturisirilor acestui bandit “voinic” din procesul-verbal de la 19 septembrie 1906, (fondul de arhivă nr.39, registrul 15, paginile 13-17,65-69,70-71) cînd a fost arestat: “ Eu, Grigorii Kotovski,de religie ortodoxă, în vîrstă de 23 de ani, mic burghez din orașul Balta, cărturar, am absolvit Școala de Agricultură din satul Cucuruzeni, anterior judecat pentru falsificarea documentelor și arestat pentru un termen de trei săptămâni. În anul 1900 m-am angajat în calitate de intendent, pe moșia boierului Socolovski, din județul Bender… după care mi-am făcut serviciul la Iakușin, în județul Odesa. Împreună cu tînărul Iakușin, timp de un an, adesea chefuiam pe la Odesa, pe urmă mi-am încurcat afacerile și-am rămas fără serviciu. Dorind să obțin vreun serviciu ca intendent la D.N.Semigradov, din Râșcani, i-am prezentat acestuia din numele lui Iakușin, un atestat fals despre activitatea mea. Fiind demascat de tentativă de înșelăciune , am fost arestat.
Tatăl meu a lucrat la cneazul Manuk Bei din Hâncești. Eu, încă fiind acasă, am deprins nițel să vorbesc franțuzește și nemțește. Tatăl a murit în 1894. Sora mai mare Sofia e căsătorită, în Hâncești, cu intendentul Gorski, altă soră e căsătorită undeva prin județul Ismail sau Bender. Fratele Nicolae își face serviciul military, dar nu știu unde, deoarece încă de prin 1902, am interupt orice relații cu el. În anul 1903, am fost chemat să-mi fac serviciul militar la Balta, însă am reușit să mă eschivez și m-am angajat ca paznic silvic la Mălăiești. În toamna anului 1904, m-am stabilit pentru cîteva luni la Chișinău, pînă în 1905, cînd am fost arestat și trimis din nou la slujbă militară, dar și de data asta am reușit să evadez. La 4 iunie 1905 am venit la Chișinău.Mult timp mi-am căutat de lucru, dar, deoarece fusesem judecat, nimeni nu se încumeta să mă angajeze. Am luptat cât am putut cu nevoile, pînă am lunecat pe o cale nefastă. La început săvîrșeam furturi, bineînțeles, în proporții deosebit de mari. Primul furt reușit de mine l-am săvârșit în satul Lărguța, județul Ismail, prădându-l pe un oarecare evreu în sumă de vreo 6.000 de ruble. Banii aceștea mi-au ajuns doar pentru 8-10 zile, fapt ce m-a încurajat și mai mult să fac furturi mai departe. Ca să dobândesc noi mijloace de existență, am continuat să comit furturi. La Kiev am săvârșit două furturi mari, după care m-am întors la Chișinău, pe la începutul lui august….” Depoziții similare G.Kotovski le-a prezentat în prezența anchetatorului și procurorului:” Mă recunosc vinovat de faptul că, în anul 1905, prin înțelegere prealabilă cu alte personae, am organizat o bandă pe teritoriul guberniei Basarabia, în scopul de a săvârși furturi de avere atît în mod clandestin, cît și jafuri prin atacarea armată a victimei.
De asemenea mă recunosc vinovat că împreună cu banda menționată, am săvîrșit un atac tâlhăresc deschis, cu scopul de a acapara bani și obiecte: 1) la 22 februarie anul trecut, în pădurea Pășcani ce duce spre Orhei, i-am atacat pe drumeții Stepan Cebotari ș.a. Amenințându-l cu revolverul și alte arme de foc încărcate, i-am jefuit de bani și obiecte de preț; 2) tot atunci și tot acolo, la drumul mare, i-am jefuit pe Volf Þimmermann și alții, sustrăgându-le prin amenințare cu armele de foc, banii și obiectele de preț; 3) la 1 ianuarie a.c. în localitatea Hâncești, am atacat casa lui Herșkovici, de unde, împreună cu aceiași complici, am sustras bani și obiecte; 4) la 6 ianuarie a.c. i-am atacat iarăși pe drumeții ce treceau prin pădurea Orheiului, luîndu-le bani și obiecte; 5) la 15 ianuarie am jefuit bunurile din locuința administratorului spitalului din Costiujeni (actualmente or. Codru, n.a.); 6) la 16 februarie tot în acest an, am prădat casa cet. Avacov… Pe lângă aceste fapte, mai declar: precum am mai menționat, în anul 1900, după absolvirea școlii de agricultură, m-am angajat în serviciu în calitate de intendent, în satul Valea-Cărbuna, județul Bender, la boiearul Veaceslav Spokovski.Apoi am plecat de la el, angajându-mă în aceiași calitate, pe moșia boierului A.Jakinin din satul Maximovka, județul Odesa. La acest boier am lucrat circa 7 luni. Apoi, am revenit în slujbă la boierul Spokovski, ca mai apoi după 3 luni să fiu bănuit și izgonit, din cauză că boierul m-a bănuit de relații amoroase cu soția lui…M-am întors apoi la Chișinău și, vrând să mă angajez în serviciu la D.Semigradov, mi s-a solicitat o recomandație de la serviciul precedent. Am ticluit-o eu, de sine stătător un atestat fals, chipurile eliberat de Iakunin, dar, fiind demascat de Semigradov, am fost dat pe mâna justiției, pentru care am fost condamnat…. În anul 1903 am fost trimis la armată în or. Balta, dar acolo, comenduirea, aflând că sunt sub anchetare penală pentru fals de acte, mi s-a interzis să îmi fac serviciul militar. Atunci m-am reintors în județul Bender, ca să mă angajez în serviciu la un oarecare Medov; eu ascunzîndu-mă după un nume de familie fals – Grigore Florea. După încheierea lucrărilor de camp, iarăși am sosit la Chișinău, angajîndu-mă ca muncitor la Fabrica de Bere a lui Rapp. Aici am lucrat pînă în martie 1904, după care m-am ascuns, căci trebuia să-mi ispășesc pedeapsa pentru comiterea falsului de acte.
Viața grea m-a impus să iau calea furturilor și tîlhăriilor. Astfel la 1 iunie 1904 am furat 8.000 de ruble în județul Ismail, dar de la cine și în ce mod nu doresc să spun. Mărturisesc doar că acest furt l-am comis cu încă două personae. Din suma furată mie mi-au revenit 6.000 ruble, iar celor doi – 2.000 ruble. Acești bani i-am cheltuit prin chefuri la Harkov, unde m-am aflat un timp fără bulletin de identitate, purtând numele de Leonid Gorsakov. Chefuind am terminat banii și am fost nevoit să plec la Kiev, unde, împreună cu Piotr Kulcinski și Mihail Dunski (actualmente condamnat la ocnă), am săvârșit două furturi estimate la 11.000 de ruble, dar de la cine și unde anume nu țin minte.
Apoi am revenit la Chișinău, unde, împreună cu Dunski și Kulcinski am săvârșit un nou furt în valoare de circa 1.500 ruble din safeul biroului Căilor Ferate. După acest furt, Kulcinski și Dunski s-au întors la Kiev, iar eu am rămas să locuiesc în apartamentul lui Zelțmann, purtând numele conspirativ Leonid Gurski.
La 9 ianuarie 1905 am fost arestat de către pristavul Solovkin, deoarece nu aveam documente de identitate. Am recunoscut că mă ascund pentru a mă eschiva de la serviciul militar, iar adevăratul meu nume este Grigorii Kotovski.Chiar atunci am și fost trimis la Balta, fiind determinat ca soldat în regimentul Kostroma. M-am aflat acolo trei luni, de unde, precum am recunoscut anterior, am și dezertat. La 1 iunie 1905 m-am întors la Chișinău, unde cu ajutorulș a două persoane, numele cărora nu doresc să le divulg, am săvîrșit furtul prin spargere, al averii din casa Mariei Iamandi. De-acolo am furat obiecte de aur și argint, pe care le-am vîndut mai apoi la Odesa. Cui i le-am vândut de asemenea nu doresc să spun.
În octombrie , același an, locuind la Chișinău și purtînd numele conspirativ de Leonid Skalski, am furat obiectele de preț din apartamentul lui D.Semigradov. Lucrurile sustrase le-am vândut, dar cui și unde nu doresc să spun. Furtul din apartamentul lui Semigradov l-am săvârșit împreună cu un moldovean, fost coleg pușcărie. După furtul săvârșit în casa lui Iamandi, l-am întâlnit în stradă pe supraveghetorul Dabija și, în convorbire cu el, am recunoscut această fraudă și, deoarece furasem de-acolo niște documente, am promis c-o să le restittui lui, pentru a le transmite Mariei Iamandi. Mai multe furturi de acest fel nu am săvârșit.
Dorind s-o închei cu furturile și să dobândesc o sumă considerabilă de bani,cu ajutorul cărora aș fi putut pleca peste hotare, ca să încep o viață nouă, cinstită, am hotărât să organizez o bandă pentru a jefui atît case particulare, cât și de stat… Am reușit să organizez o asemenea grupă banditească în luna decembrie anul trecut, alcătuită din șase locuitori ai orașului Chișinău, numele cărora nu doresc să le divulg. Pentru a-i deprinde cu “meseria de hoț”, am mers cu ei în ziua de 22 decembrie a aceluiași an, pe drumul mare ce duce spre Orhei. Doresc să menționez că cinci personae dintre acei complici, anterior fuseseră judecați și își ispășiseră pedepsele penale. Toți complicii mei locuiau în apartamente conspirative. Deci, precum am spus, le-am ordonat ca să vină toți în pădurea Pășcanilor. Ne-am adunat acolo fiecare în mod separat. Eu aveam la mine o armă tip Berdan, pe care mai târziu am vândut-o și un revolver Brauning, pe care mi l-au ridicat în timpul arestării. Tovarășii de bandă aveau cu ei, de asemenea, puști și revolvere. Totate aceste arme erau ale mele, pe care le-am primit de la comuniștii anarhiști din Odesa, ca recompensă, stimul pentru ceea ce am reușit să fur. Numele persoanelor, de la care am procurat armamentul, la fel nu doresc să-l divulg.
În timpul atacului armat din pădurea Pășcanilor, asupra lui Ciubotaru ș.a. eu purtam mască pe față, iar ceilalți răufăcători erau mascați parțial. Toți eram îmbrăcați în tunici întunecate, în cizme lungi de cavalerie; unii mai purtau glugi…După acel jaf, am lăsat să mai treacă vreo 40 de căruțe țărănești. Apoi am oprit una trasă de 4 cai cu care toți ne-am întors la Chișinău. Ajungînd la marginea Chișinăului am mai oprit 2 căruțe cu cetățeni evrei, de la care am jăcmănit 100 de ruble, după care ne-am împrăștiat care și încotro.
A doua zi unul dintre membrii bandei noastre, dar cine anume n-o să-l numesc, un băiat care nu o dată a fost judecat pentru furturi, dar încă nearestat, a venit la mine și i-am dat toți banii furați în ajun, ca să se ducă și să îi împartă tuturor complicilor în părți egale. Mie mi-am luat partea ce mi se cuvenea.
După acest caz eu, împreună cu încă 2 oameni, numele cărora nu vreau să le divulg, dar care au fost și ei condamnați nu o dată pentru furturi, jafuri și tâlhării, ne-am dus cu căruța unui surugiu evreu la Hâncești. Am sosit acolo pe la orele 5 după masă și ne-am oprit la o locuință conspirativă. Tot atunci ne-am înțeles ca să jefuim casa boierului evreu Herșkovici… Pe la orele 7 seara, noi, déjà 8 persoane, am intrat tiptil în ograda lui Herșkovici. Trei din tovarășii mei au rămas de pază în ogradă, iar ceilalți am dat busna în casă. Herșkovici cu familia taman luau cina… Eu le-am declarat celor de la masă că sunt arestați, ordonîndu-le să stea locului. În același timp, un băiețandru din familia lui Herșkovici a început să țipe, a țîșnit printre noi și a fugit afară, peste drum, în băcănie. M-am luat după el să-l prind, însă nu știu de unde a apărut pristavul Sănduță, care pe dată a tras un foc de armă în direcția mea. Eu, la rându-mi , am tras cîteva focuri de armă în aer. Deodată s-a apropiat de mine un moldovean și m-a apucat de piept. Eu am continuat să împușc și, pare-mi-se că moldoveanul a căzut răpus… Curând în jurul casei lui Herșkovici, s-a adunat multă lume. Vreo 15 minute i-am ținut pe toți la distanță, presupunând că tovarășii mei, între timp, vor reuși să prade casa lui Herșkovici. Dar, curînd mi-am dat seama că alături erau numai doi tovarăși de-ai mei. Ceilalți s-au împrăștiat care și încotro. Am luat de la Herșkovici 40 de ruble, ceasul lui de aur și un revolver.
Afară am fost înconjurați, din toate părțile, de o ceată întreagă de evrei și țărani. Noi am împușcat de vreo câteva ori în aer și, din imprudență a fost omorât evreul Levit. Dar cine anume l-a împușcat – nu spun. Apoi am luat-o la sănătoasa, însă, din nou am fost încercuiți de o ceată de moldoveni, în frunte cu vătășelul. Eu am îndreptat spre ei arma și le-am ordonat să desfacă încercuirea. Gloata s-a supus și noi, ieșind din încercuire, ne-am luat calea spre Chișinău. Ceasul de aur, furat de la Herșkovici, l-am vândut giuvaiergiului Raiț din Chișinău, care locuiește pe strtada Nicolaev.
La 6 ianuarie anul current, împreună cu 5 oameni din bandă, am venit în pădurea de lîngă Orhei, unde, în jurul orei 3 de zi, am ieșit la drumul mare, înarmați cu puști și pistoale. Aici am oprit un car cu oameni și le-am luat banii, dar câți – nu țin minte. După ce i-am eliberat pe aceștea, am oprit o altă căruță cu poșta cazonă, ce avea trei pasageri evrei, care se deplasau dinspre Chișinău. De la ei am luat, pare-mi-se, câteva ceasuri de aur și nu mai știu cîți bani. Continuînd să stau la pândă, am mai întîlnit trei căruțe cu oameni, care plecau déjà spre Orhei. De la aceștea am luat un ceas de aur și nu știu cîți bani. Mai apoi am oprit o sanie cu patru arestați și vătășei, care excortau deținuții spre Orhei. I-am eliberat pe arestați, iar vătășeilor le-am eliberat “un certificat”, semnându-l cu numele “Atamanul Iadului”.
Atunci unul din vătășei ne-a explicat că degrabă, dinspre Peresecina, trebuie să vină ispravnicul din Orhei, împreună cu 30 de soldați înarmați. Noi am hotărît să-I așteptăm în pădure și să le luăm armele. Dar curând ne-am pomenit înconjurați de cele 30 de santinele, în frunte cu ispravnicul din Orhei. Atunci, noi, toată banda , ne-am ascuns în desișul pădurii, iar pușcașii trăgeau din urma noastră. Noi de asemenea răspundeam cu focuri de armă în aer. Eu am ordonat tovarășilor să nu împuște în strajnici. Izbutind să ne ascundem în pădure, noaptea ne-am întors la Chișinău. Toate bunurile, furate la drumul mare din Orhei, i le-am dat lui Raiț. Acest Raiț, pare-mi-se, a plecat peste hotare. În timpul acestor acte tâlhărești, eu și încă doi din camarazii mei eram cu măști pe față, iar ceilalți nu.
Nu puțin timp după aceasta, am obținut informația că la Spitalul psihiatric din Costiujeni (actualul orășel Codru, n.a.), în anumite zile, administratorul bolniței primește în casa de economii mulți bani. La propunerea mea, tovarășii de bandă nu se hotărau să meargă într-acolo, afirmînd că în spital sunt mulți medici, mai ieste iluminare electrică și tlefon de contact. Însă, pînă la urmă, toți s-au hotărît să mă urmeze. La 15 ianuarie am aflat de la cineva, care nu era angajat al spitalului și pe care nu o să-i nominalizez, că administratorul Sarioglo a primit în visterie 2.000 ruble. Tot atunci, seara, pe la ora 7, eu cu tovarășii mei, înarmați cu revolver și cu trei arme de foc, ne-am deplasat spre casa lui Sarioglo. Doi din complicii mei au rămas în corridor, iar eu cu ceilalți trei m-am ridicat pe scări, la etajul întîi. Unul dintre cei rămași în corridor, la parter, din neatenție, a produs o împușcătură și atunci, din locuință, a ieșit însăși Sarioglo. Eu l-am reținut imediat, silindu-l să intre înapoi în odaia sa. Lui Sarioglo i s-a propus să dea banii pe care îi are. El i-a dat unuia din tovarășii mei o mulțime de bani și a declarat că în pachet sunt 500 de ruble, iar cu ceilalți bani a plătit taxa pentru foile de însoțire la calea ferată, vreo 1.500 de ruble. Eu personal i-am luat ceasul de aur de pe mînă. Ceilalți dintre complici au luat din casa acestuia linguri, ce cântăreau vreo jumătate de funt de argint. Nu sunt sigur, dacă Sarioglo a fost deposedat de cele două cușme din caracul. Complicii mei i-au luat și două blănuri, dar la ruigămintea lui Sarioglo, am ordonat să i le restituie.
De data aceasta eu și cu un complice eram cu cagule din stofă pe față, iar al treilea purta ochelari negri.Ceilalți trei în general erau fără de mască. În timp ce complicii mei percheziționau casa aceea, eu stăteam în prag la ușă și discutam cu Sarioglo. Sarioglo mi-a explicat că zadarnic caut la el bani grei, fiindcă banii se află în safeul directorului spitalului Kașovski. Eu i-am ripostat că din cite cunosc, Kașovski suferă de pneumonie și n-am îndrăznit să intrăm la el, dar i-am poruncit c-o să intrăm altă dată. Curînd am ordonat oamenilor mei să bată în retragere, iar pe Sarioglo l-am preîntîmpinat ca să nu stârnească zarvă după plecarea noastră. Însă, în curte, ne-au observant niște lucrători. Nedorind incidente, am împușcat din pistoale în aer, de cîteva ori și ne-am întors cu bine în oraș. Lucrurile prădate aici i le-am vândut aceluiași Raiț.
După prădarea spitalului din Costiujeni, am ajuns la concluzia că amicii mei de bandă nu sunt capabili de afaceri mari și serioase. Ei își permiteau să facă abuz de alcool, plimbîndu-se gălăgioși prin oraș cu surugiii. Deaceea am hotărît s-o dizolv, iar în locul ei să organizez o altă bandă, din personae necondamnate anterior și mai inteligente. Și, pare-mi-se că am reușit. Cu noua bandă formată, la 16 februarie, în jurul orelor 7 seara, am spart locuința cunoscutului meu din Chișinău, Luca Avakov. Găbjindu-l, i-am declarat că este arestat, ordonîndu-i să ne dea suma de 7.000 ruble. Despre faptul că Avakov poate avea această sumă am aflat în primele zile ale lui februarie, de la o cunoștință de a mea – soția unui birocrat, pe care nu doresc s-o numesc. În vreme cît dialogam cu Avakov, am auzit în curtea casei lui un țipăt de femeie. Am ordonat unuia din complici să percheziționeze casa lui Avakov, iar eu am ieșit să văd ce se petrece în ograda casei. Acolo o femeie continua să țipe de frică ce se petrece. Am tras-o de mânecă în bucătărie, unde am și închis-o. Ieșind din acea bucătărie, întîmplător am dat ochii de un cunoscut de-al meu, Vartan Kirkorov, care avea o jordie în mînă. Atunci i-am declarat că sunt comunist anarhist și că îl arestez, după care i-am ordonat să mă urmeze. Fără nici o șovăire, acesta a îndeplinit ordinal meu. Unul dintre complici l-a percheziționat pe acest Kirkorov, luându-i 150 de ruble, dintre care, la rugămintea lui, i s-au întors înapoi 3 ruble. De la Avakov, în lipsa mea, precum am aflat mai târziu, complicii au mai furat 2000 de ruble, un inel de aur, o tabacheră, duă lanțuri de aur, o pereche de cercei cu briliante false. (Briliantele cu pricina în timpul arestării au fost ridicate de la mine din locuință). În timpul acestui jaf, niciunul dintre bandiți nu erau mascați. Eram înarmați atunci cu revolvere Brauning și Mauzer. Să divulg complicii ce au participat la această ultimă tâlhărie, nu doresc. Alte completări nu am.”
Mărturisirile expuse mai sus sunt scrise cu mâna de însăși banditul Grigorii Kotovski. La cîteva zile, fiind anchetat din nou, “eroul legendar al poporului moldovenesc”, rusul Kotovski continuă să depună depoziții:
“Recunosc vinovăția mea în următoarele crime săvîrșite: 1) Împreună cu banda organizată de către mine, în pădurea din preajma satului Ivancea, am înfăptuit un atac deschis asupra cetățeanului Ivan Dudnicenko ș.a. luîndu-le paralele, ceasurile și alte obiecte de preț. 2) Cam în aceleași împrejurări și prin metode similare, în prima jumătate a lui decembrie, în pădurea de la Bardar, am săvârșit un act de tîlhărie asupra drumeților, care mergeau pe jos dinspre Hâncești spre Chișinău, sustragîndu-le circa 800 de ruble și cîteva ceasuri. Apoi am oprit un echipaj în care era, după cum am aflat mai tîrziu, Dudnicenko alături de o doamnă. De la aceștea am luat 50 de ruble, un ceas cu lănțișor, revolverul și încă un ceas de damă cu lănțișor. Apoi i-am buzunărit de 70 de ruble pe niște drumeți, ce călătoreau într-un car tras de doi boi.
În timpul atacului din pădurea de la Bardar, am mai întîlnit două care cu boiernași, de la care am tîlhărit 800 de ruble și cîteva ceasuri. De data aceasta nu eram mascați. Obiectele furate le-am păstrat la mine. Ceasul de damă ce-i aparținuse condrumeței lui Dudnicenko, i-a luat Nicolae Dorogan, care a participat și el la acest act de tâlhărie. În timpul atacului banditesc asupra lui Dudnicenko, au participat și trei complici permanenți din componența grupului nostru. Era Dorogan și încă unul, al 6-lea, numele căruia nu doresc să-l divulg.
Doresc să adaog, că în județul Tiraspol, precum și în alte localități, atacuri banditești similare nu am săvârșit. Tot ce s-a scris aici este adevărat și nu am ce complecta.”
Și iarăși toate declarațiile sunt confirmate prin iscălitura originală, destul de îngrijită, caligrafică dar îngălbenită de vreme a banditului Grigorii Ivanovici Kotovski.
Justiția Imperiului Rus de ocupație în Basarabia, recunoștea pe persoană vinovată numai în temeiul unei sentințe de condamnare. Deaceea răsfoind filele de arhivă ale dosarelor penale, cu multiple mărturisiri și plîngeri înlăcrimate, pline de sânge ale victimilor, în marea majoritate oameni simpli, țărani de la sate, jăcmăniți și lipsiți de ultimul ban la drumul mare, studiind expertiza medico.legală a sărmanului evreu Levit, împușcat în acea noapte la Hâncești, am ajuns la procesul instanței desfășurat la Chișinău, în perioada 13-14 aprilie 1907.
Din volumul întreg de învinuiri, la procesul de judecată Grigorii Kotovski și-a recunoscut vinovăția în toate cazurile sus enumerate, exceptând faptul că ar fi vinovat în asasinarea cetățeanului Levit ( zevi fondul de arhivă nr.39, registrul 15/2, pag.310). Sentința pronunțată la 14 aprilie 1907 l-a recuznoscut culpabil pe Grigorii Kotovski în săvârșirea actelor banditești, condamnîndu-l la ani grei de pușcărie.
Aici am vrut să închei răsfoirea filelor de arhivă, la accesul cărora pînă nu demult era ținut sub zece lacăte de comuniști, mi-am amintit însă că istoriografia ruso-sovietică trîmbița în justificarea faptului că la Chișinău banditului i-au înalțat un monument ecvestru de toată frumusețea, precum că Grigorii Kotvski a fost un erou legendar. Răsfoind dosarele din nou, am găsit doar mărturisiri de ale bandiților. că tot ce furau, jăcmăneau, buzunăreau, tîlhăreau, era folosit în interesul lor personal și meschin. Poate că ideologia rusă a avut în vedere asemenea cazuri…. Acest Grigorii Kotovski, fiind în detenție la penitenciarul din Chișinău, a reușit să evadeze și un timp poliția țaristă nu reușea să-l prindă. El se ascundea în oraș, la un oarecare Mihail Romanov. Anume acest Romanov dă următoarele mărturisiri (fondul de arhivă nr.39, registrul 15, pag.663): “ În ziua următoare necunoscutul (așa îl numea el pe Gr. Kotovski) mi-a dat 10 ruble de aur și m-a rugat să-i cumpăr votkă și ceva de mâncare….”
Până la începutul anilor “90 al secolului trecut rușii inauguraseră la Chișinău Muzeul republican ce purta numele banditului. M-am interest atunci la gizii de acolo, dacă sunt cumva cunoscute numele acelor fericiți care ar fi fost ajutați de către Gr. Kotovski prin acte de binefacere. Dar, în afară de bîlbîială, nu am aflat nimic.
Aș vrea să mai spun că, prin sentința judecătoriei de la Chișinău, din 14 aprilie 1907, au mai fost condamnați complicii banditului G.Kotovski: Nicolai Dorogan, Ignatii Pușkariov, Procopii Demianișin, Emanuil Guțuleak, Zaharia Grosu, Isidor Stadniciuk, Ivan Golovko și Irina Bessarab. Aici la fel e o arie nevalorificată pentru savanții noștri, deoarece nu se cunoaște nimic despre soarta celora ce le-a fost sortit să lupte, umăr la umăr, cu tatăl răketului basarabean, Ghiță Kotovski, pentru “dreptrate și echitate socială”, ce ne-au trîmbițat-o atîta vreme rușii comuniști.
Fiindcă dosarele penale în cauză sunt scrise în exclusivitate în limba ocupanților ruși, m-am străduit să traduc în limita cunoștințelor mele a terminologiei de la acea vreme.
Orice om normal, după cele citite, se va întreba: cum a fost posibil, prin ce optică aberantă și logică gheboasă, negrul să-l transformăm în alb și invers?
Agravant este faptul că numele lui Grigorii Kotovski poluează și azi denumirile de străzi din Comrat, Bălți, Tighina, Tiraspol, Dubăsari… Numele acestui “tată a raketului basarabean” este folosit de către ruși, în țara lor ca un erou nu oarecare, ci… erou legendar al poporului moldovenesc! Deși banditul era de etnie rusă! Sărmana Basarabie! Odată ce marii ei bărbați ai neamului au fost izgoniți din istoriile scrise la comandă, iygoniți chiar din viața noastră public, cenzurați, marginalizați, exilați, încît majoritatea covîrșitoare a alolingvilor din R.Moldova nu cunoaște, elementar, cine este N.Iorga, C.Stere, Marin Preda, Adrian Păunescu…Dacă e chiar pînă la atîta numele lui Grigorii Kotovski, ar merita să-l parte, cel mult pușcăria din Chișinău.
Publicat la săptămânalul “Literatura și arta”, 18 ianuarie 1990
II
După apariția primului articol despre peripețiile banditului rus Grigorii Kotovski, cititorii au început a asalta redacția cu scrisori. Unii erau șocați, alții jubilau că s-a descoperit un adevăr, dar, în marea majoritate, datorită societății ideologizate de ruși vreme pînă în măduva oaselor la acea vreme, exprimauau o oarecare “tendențiozitate” din partea mea ca autor. Ziarele comuniste ale timpului “ Sovetskaia Moldavia”, “Molodeji Moldavii” au înserat pe paginile lor articole voluminoase, supunîndu-mă unei critici vehemente pentru faptul că prea unilateral aș fi tratat problema cu “eroul legendar” al războiului civil rus (1918-1922), Grigorii Kotovski. La rândul meu m-am convins că era insufficient pentru o concluzie la acea vreme, pentru a demitiza zeul! Deaceea m-am decis să elucidez mai amplu activitatea banditului G.Kotovski, în perioada de pînă la revoluția rusă din 1917.
Precum ați aflat din materialul prezentat anterior, în anul 1907 G.Kotovski a fost condamnat, de către tribunalul din Chișinău, pentru banditism, la muncă silnică pe un termen de 12 ani. Dacă e să facem socoteală, el trebuia să se elibereze din închisoare în 1919.
Aflându-mă la Odesa, însă, am citit, pe frontispiciul alcualei clădiri a Primăriei, o inscripție, unde se menționează că, în anul 1916, G.I.Kotovski a fost iar condamnat de către tribunalul de aici, de data asta la moarte. Sentința dată, însă a fost mai apoi schimbată cu muncă silnică pe viață. Evident a apărut întrebarea: cum putea G.I.Kotovski să fie condamnat la 1916, dacă el déjà iși ispășea pedeapsa prin sentința de la Chișinău din 1907?! M-am adresat la Arhiva din localitate, cerând dosarul penal de atunci, dar colaboratorii mi-au spus că actele solicitate se află la Arhiva din Kiev. În capitala Ukrainei, la Arhivă am găsit în fondul nr.347, registrul 1, unitatea de păstrare 3232 Dosarul Judecătoriei Militare din Odesa deschis la 8 septembrie 1916 și finisat la 8 mai 1917 și conține un volum de 195 de file. Acolo am citit următoarele: “ Din informația de care dispunem, G.I.Kotovski a fost condamnat, în 1907, prin sentința judecății de okrug Chișinău la munci silnice pentru actele de jaf și tâlhăriile săvârșite, pe un termen de 12 ani. La 27 februarie 1913 a evadat din închisoare…”
Din documentele studiate am ajuns la concluzia că G.I.Kotovski, după ce a evadast din închisoare, spectaculos revine la activitatea lui “revoluționară”. În fondul de arhivă nr.347, reg.1, p.III, unitatea de înregistrare 3213, citim mărturisirile unui oarecare Ivcenko: “ În luna septembrie 1915, locuind la Tiraspol l-am cunoscut pe G.Kotovski, care mi-a propus să mă încadrez într-o bandă,pentru săvârșirea unor atacuri armate. În această bandă mai activau: Chițis, Kotovski,Afanasiev, frații Gheftman, Nuhim și Moșko Averbuh, Nicolai Rodzișevski, Ãdic Șefer și Fiodor Perekup…Mai tîrziu a aderat la bandă și Vasilii Kirilov…”
Altă informație. Iosif Gheftman, unul din bandiți, mărturisește următoarele: “ În noiembrie 1915, la Chișinău, i-am cunoscut pe Ghitis și Kotovski, care mi-au propus să intru în banda lor, cu scopul de a dobîndi bani pe o cale ușoară…”
Având această informație, am descoperit adevărata activitate a lui G.Kotovski, după ce a evadat din locul de privațiune, până la noul process judiciar din 1916. Consider că această informație constituie un interes deosebit pentru istoria Chișinăului.
În f.419, reg.1, un.6934 “a”, citim următorul document de proporții: “ Procurorului din Chișinău. Prezentare. 19 decembrie 1915, nr.8155. Excelență! Am onoarea de a Vă informa că în gestiunea anchetatorului judiciar pe dosare deosebit de importante Migulin au fost determinate, la Chișinău, un șir de atacuri armate ale unor tâlhari, care alcătuiesc o bandă bine organizată. Esența dosarului constă în următoarele:
La 24 septembrie 1915, în jurul orelor 7 seara, în apartamentul nr. 18 de pe strada Teobașev, unde locuiește împuternicitul particular Leiba Goldenștein, dinspre curte, au pătruns trei necunoscuți, recomandîndu-se drept agenți ai secției de urmărire. Stăpânul, însă și-a dat seama cine sunt ei cu adevărat și a încercat să se împotrivească. Atunci, unul din răufăcători, brunet, cu mustață, a scos din buzunar un revolver și, amenințându-l cu moartea, a cerut să le dea banii. Supunându-se, Goldenștein a început să-i implore pe tâlhar, ca să-I înapoieze măcar o parte din banii furați. Tâlharul, pînă la urmă, a scos din buzunar 300 de ruble și i le-a dat.
În acel moment, la Goldenștein a venit în ospeție o cunoștință de a lui, Ghidal Meremes. Tâlharii îndată l-au percheziționat și i-au luat 262 de ruble. După aceasta, amenințîndu-i cu armele, tîlharii au spus că pleacă, dar doamne ferește cineva să stârnească tărăboi sau să informeze poliția! Și s-au făcut nevăzuți!
Din depozițiile martorilor, aceștea au văzut răufăcătorii. Însă atamanul lor îi nume pe complici “nr.3”, “nr.4”, ș.a.m.d., adresându-se către unul din ei “nr.7”.
În octombrie a.c. (1915 – n.a.) în jurul orelor 6 seara, în vecinătatea abatorului orășenesc, doi indivizi înarmați au pătruns în casa șefului măcelăriei Octavian Stankevici. Stăpînul nu era acasă. Unul din răufăcători avea pușcă și purta drept mască o batistă pe față. Amenințând-o pe sora lui Stankevici, precum și pe fiica acesteia cu revolverul, un răufăcător a ordonat să i se deschidă cufărul, în care se păstrau banii. Femeile, îngrozite de moarte, au îndeplinit cerințele tâlharului, care a luat de acolo 650 de ruble. Zicîndu-le să nu stârnească tărăboi, răufăcătorii au dispărut…
La 24 octormbrie a.c. în jurul orelor 6 și jumătate seara, în apartamentul cetățencei Volfenzon, casa 51 de pe strada Fiodorov, au dat busna doi inși mascați. Unul avea mască neagră, altul verde…Convingând-o pe Volfenzon să nu aibă frică, dânșii i-au spus că nu au venit la ea, ci la vecina ei Kogan Rivka. Insul cu macă verde pe față a comandat ca fiul doamnei Volfenzon să-i urmeze până la apartamentul lui Kogan și să o cheme afară. Dar acolo ajungînd, nu li s-a deschis ușa. Tocmai atunci, în ospeție la Rivka Kogan, a venit Iosif Kalihman. Tâlharii l-au reținut pe dată, silindu-l să intre în apartamentul doamnei Volfenzon. Amenințându-i cu revolverul, l-au buzunărit pe Kalihman și i-au luat 150 de ruble, după care, hotărându-le tuturora să-și țină limba după dinți, au dispărut.
În timpul cercetărilor a fost găsită, în apartamentul doamnei Volfenzon, o băsmăluță bărbătească, ce aparținuse unuia din răufăcători, pe care era cusută literas “K”.
Tot în seara zilei de 24 octombrie , în apartamentul lui Ihil Șteinberg, de pe strada Leova nr.75 au dat năvală 7 inși. Unul era în mască verde, ceilalți în măști negre, toți înarmați cu revolvere, toți au cerut bani de la stăpân și fiicele lui. Adunându-i pe toți într-o odaie, bandiții l-au percheziționat pe Șteinberg, luîndu-i 60 de ruble. Cel cu mască verde, care făcea impresia de ataman, a luat-o de umeri pe fiica stăpânului casei, Șendrea Treichin, purtând-o pe sus prin odaie, silind-o să deschidă toate sertarele, unde se păstrează banii. Cotrobăind peste tot, tâlharii au luat 400 de ruble și un portmoneu cu niscava monede de argint. După aceasta, tîlharii, ordonându-le să tacă molcom, au dispărut.
Din depozițiile martorilor tîlharii ce au jefuit atît în casa lui Șteinberg, cît și a lui Volfenzon erau unii și aceiași, bine îmbrăcați, iar pe cap purtau jobenuri.
La 14 noiembrie a.c. a mai fost săvârșit un atac tâlhăresc pe strada Poliției, asupra casei cetățeanului Ițko Finkelștein. În jurul orelor 6 seara, cînd jupânul stătea la masă cu oaspeții lui, prin întrarea de serviciu au pătruns trei bărbați, dintre care unul era în uniformă militară cu gradul de sergent. Tustrei au îndreptat revolverele asupra tuturor mesenilor. Un brunet înalt, numindu-se „atam,anul tâlharilor”, l-a condus pe Finkelștein în cabinetul lui de lucru, a rupt firele de telefon și i-a cerut să deschidă safeul de fier. Finkelștein a îndeplinit ordinul tâlharului și acesta a luat de acolo o cutie cu monede și 2 cutii cu veselă de argint. „Atamanul”, continuînd să-l amenințe pe stăpîn cu revolverul, l-a purtat mai apoi prin tot apartamentul, cerîndu-i să-i arate locurile tăinuite, unde putea să păstreze paralele. Cotrobăind în dormitor, tâlharul a luat dintr-un sertar 240 de ruble, 4 monede de aur a cîte 20 de mărci fiecare, butoane de guler din aur și un bold pentru cravată. Apoi, întorcîndu-se în sufragerie, „atamanul” a ordonat femeilor, ce se aflau îngrozite la masă, să-și scoată bijuteriile, iar pe bărbați i-au buzunărit, luându-le toți banii ce-i aveau cu ei...Adunând toate cele furate într-o legăturică, bandiții au părăsit aapartamentul, amenințîndu-i pe cei prezenți că, în caz de vor anunța poliția, păzea!...
În timpul anchetării preventive, Finkelștein și rudele lui, luînd cunoștință cu diferite fotografii ale criminalilor reținuți, prezentate de către anchetator, l-au recunoscut în unanimitate pe atamanul Grigorii Kotovski, care, după cum suntem informați, a evadat anterior din închisoarea din Siberia. Toți martorii au confirmat categoric că cel care le-a prădat casa,impreună cu alți bandiți, este „atamanul Kotovski”.
Mai apoi, tot acel demnitar al justiției țariste, face altă prezentare cu nr.20 din 6 ianuarie 1916:
„La 16 decembrie anul trecut, pe la orele 6 seara, în casa judecătorului consilier de justiție Cercheș, care locuiește pe strada Livezilor, au pătruns 8 persoane mascate. Bandiții l-au atacat pe Matvei Avram și l-au îmbrîncit în bucătărie, unde se mai afla bucătarul Kanarski și tichinigiul Seretnikov. Lăsându-i pe aceștea în paza unuia dintre complici, înarmat cu un revolver, ceilalți răufăcători au pătruns pe ușa de serviciu, dînd cu ochii de Cercheș. Amenințându-l pe judecător, precum și pe soția lui, bandiții au cerut bani și lucruri scumpe. Înspăimântat, Cercheș imediat a deschis un sertar de la masa de scris și i-a dat căpeteniei bandei o sumă de 350 de ruble, precum și diverse documente. După aceea complicii i-au luat soției lui Cercheș două brațare și 4 inele cu briliante, în valoare totală de circa 2.000 de ruble. Din cuierul din tindă bandiții i-au luat blana lui Cercheș, a cărei valoare estimează aproximativ 500 de ruble...”
Acesta a fost raportul pe care demintarul țarist i l-a preztentat procurorului pentru a formula rechizitorul. Ca să ne convingem că șiragul de crime aparține bandei organizate și condusă de Grigorii Kotovski, citim următorul document extras din același fond arhivistic. La pag.10 găsim prezentarea altui raport din 10 mai 1916, cu nr.2144 : ”Păgubașilor și martorilor li s-a propus spre identificarea infractorilor, fotografii ale persoanelor reținute de poliție: 1. Goldenștein l-a recunoscut în persoana unuia dintre acei răufăcători pe Grigorii Kotovski; 2. Kalihman – pe G.Kotovski și Gamarnik (alt complice—n.a.); 3.Finkelștein – pe G.Kotovski,complicii Precup și Samuil Gheftman; 4.Bulakova – pe Kotovski; 5. Kogan – pe G.Kotovski ca participant la atacurile enumărate mai sus.
Anchetându-l pe martorul Grabuis, am constatat că în timpul jafurilor Grigorii Kotovski purta un buletin de identitate fals, pe numele Butkovski. În vara anului 1915 Kotovski a,locuit la ea în apartament. Același Grabois a mai declarat că în acea perioadă, la Kotovski în vizită veneau diferite persoane suspecte. Cînd i s-au oferit pozele spre identificare, Grabuis l-a recunoscut atît pe Kotovski, cît și pe complicii săi Radzișevski și Afanasiev...”
La pagina 11 al aceluiași document, citim o nouă prezentare adresată procurorului cu nr.3052 din 1 iulie 1916, cu următorul conținut:” În complectarea raportului nr.2144 din 10 mai a.c. am onoarea să vă informez, excelență, că la 25 iunie poliția l-a reținut, pe teritoriul moșiei Căinari, județul Bender, pe atamanul bandei de tâlhari, autorul unui șir de atacuri armate la Chișinău și Odesa. Acesta este Grigorii Kotovski care, precum s-a dovedit, poartă cu el un buletin fals, pe numele unui oarecare Ivan Roșcovan și se află în serviciu la boierul Semigradov – latifundiar de prin părțile locului.
La 26 iunie Kotovski a fost adus la Chișinău și supus anchetării în calitate de bănuit în comiterea crimelor enumerate anterior. Kotovski a recunoscut că este vinovat în săvârșirea tuturor acestor infracțiuni și se căiește. Apoi a mai adăugat că el, împreună cu încă alte 6 persoane, adunați într-o bandă, numele cărora nu dorește să le divulge, a săvîrșit crimele enumărate și altele. Kotovski nu și-a recunoscut vina doar în săvîrșirea atacului asupra casei șefului de abator Stankevici. Din aceste considerente vă raportez că Grigorii Kotovski este luat sub strajă.”
În materialele arhivei de la Kiev, am mai descoperit că „eroul legendar al poporului moldovenesc” cum l-au numit frații lui ruși, a ma săvîrșit o serie de alte tâlhării și jafuri, conținute în două dosare penale aparte. Vreau să ne oprim la dosaruil pentru care banditul Kotovski, prin sentință de judecată, a fost condamnat la moarte.
În fondul 347, reg.1, unitatea de păstrare 3232, la pag.139 depistăm o telefonogramă, adresată procurorului din Chișinău:
„ La 17 iunie 1916, pe la orele 7 dimineața, niște locuitori din Hâncești se îndreptau spre Chișinău. În locul dintre localitatea Botna și pădurea Bardar au fost atacați de niște tâlhari. Unul din ei s-a prezentat drept Kotovski, a îndreptat spre cei din căruță revolverul Brauning și le-a cerut parale. Astfel i-a jefuit pe drumeți în total de circa 975 de ruble. Tâlharul Kotovski era călare pe un cal șarg, cu șaua ornamentată în sil moldovenesc și înarmat cu două revolvere:pe unul îl ținea în mână, iar pe altul îl purta la șold.
La 25 iunie a.c. G.Kotovski a fost reținut și acuzat în săvârșirea acestor două acte de tâlhărie: el le-a recunoscut pe deplin. Făcînd o confruntare cu Levit, Nițkaner, Gherșengold și Grinberg, dânșii l-au recunoscut pe răufăcător în persoana lui Grigorii Kotovski. Totodată G.Kotovski a fost categoric împotrivă, ca el să-l numească pe al doilea complice la atacurile de tâlhărie din pădurea Bardar.
În judecătoria regională din Odesa se mai află un dosar penal, ce-l învinuiește pe G.Kotovski în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 924, 1629, 1633 și 1634 ale Codului de pedeapsă. Județul Chișinău, de la 20 iunie 1914, se află în stare de război ( se începuse Primul război mondial 1914-1918, la care Impreiul rus lua parte activă – n.a.) și, prin ordinul districtului militar Odesa din 1 septembrie 1914, nr.72 toate dosarele penale, care apar în această regiune și au componență de infracțiune prevăzută de articolul 1629 al Codului de pedeapsă, trebuie să fie examinate de către Curtea Marțială, după legea vremii de război, la Odesa.”
Astfel G.I.Kotovski este dat în judecată în districtul militar Odesa, la 31 august 1916, pentru cruimele săvîrșite pe teritoriul Basarabiei care era sub ocupație rusească din 1812.
În f.347, reg.1, unitatera de păstrare 3232 G.I.Kotovski scrie cu mîna proprie următoarele:” Sunt rus de naționalitate, de religie ortodoxă. Eu îmi recunosc vinovăția în săvîrșirea infracțiunilor incriminate. Pînă la moment am fost judecat o singură dată, la 14 aprilie 1907 și condamnat pe un termen de 12 ani la privațiune de libertate, pentru săvârșirea actelor de jaf armat. Ispășindu-mi pedeapsa în Transbaicalia, la lucrările de construcția căii fierate Amur, la 26 aprilie 1913 am evadat, întorcîndu-mă în Rusia europeană. Mă recunosc în comiterea infracțiunilor incriminate prin acte de atacuri armate asupra cetățenilor și lămuresc următoarele:
După ce toți membrii bandei organizate de mine, cu ajutorul căreia săvârșeam acte de tâlhărie, au fost împrăștiați de poliție, am hotărât să iau o cale cinstită. Am încercat să lucrez la biroul lui Levițki din Chișinău, dar nu mi-a plăcut...Mai apoi m-am angajat la serviciu în calitate de vechil, -- pe moșia boierului Stamatov din satul Căinari, județul Bender. Stamatov a convenit cu mine ca să-mi plătească anual 200 de ruble și să mă asigure cu de toate cele trebuincioase pentru viața de toate zilele. Căzînd de acord am lucrat la el o vreme oarecare. Proprietarul moșiei văzîndu-mi străduința, m-a numit intendent al întregii moșii, promițându-mi o plată anuală de 600 de ruble și toate cele necesare pentru viață.
Fiind, însă, numit în calitate de intendent, am considerat că este necesar să mă îmbrac mai bine și să duc un trai decent. Pentru aceasta aveam nevoie de cel puțin 150-200 de ruble lunar... La 17 mai a.c. mi-am cerut învoire de la Stamatov ca să plec la Orhei pentru o săptămână la mama, deoarece în acea perioadă eram în posesia unui buletin de identitate fals, pe numele Ivan Nicolaevici Aneșkin... Din Căinari eu nu m-am dus la Orhei, ci la Chișinău. Aici i-am rugat pe mai mulți cunoscuți de-ai mei, ca să-mi împrumute ceva parale pentru a-mi cumpăra îmbrăcăminte, dar fiind refuzat, am decis să capăt bani prin acte de tâlhărie. La 26 mai m-am deplasat spre văgăuna de lîngă Strășeni, de lîngă fabrica lui Zingher. Acolo m-sam întîlnit cu un cetățean, ce l-am cunoscut pe timpuriloe cînd mă aflam în închisoare, numele căruia nu-l mai țin minte. I-am spus că am nevoie de bani și vreau să-i dobândesc prin jaf. Omul m-a recunoscut, s-a bucurat și m-a rugat ca să-l iau și pe el la această afacere. Am fixat cu el o întâlnire pentru a doua zi la Chișinău, la intersecția străzilor Armenească cu Alexandrovsk. La timpul cuvenit ne-am întîlnit și, mai apoi în seara zilei de 27 mai ne-am pornit la furat spre Hâncești. Pe la miez de noapte am ajuns în păduricea de la Bardar, unde ne-am culcat pe marginea drumului care duce de la Chișinău spre Hâncești. Către zori de ziuă i-am pregătit cunoscutului meu o mască din batista mea și i-am explicat ce are de făcut. Pe drum începuseră să treacă mai multe căruțe și drumeți pe jos, dar , după părerea mea nu semănau a fi persoane înstărite. Abia pe la orele 11, dinspre Chișinău a apărut un echipaj cu vizitiu. Acestei trăsuri i-am stat în cale, apucînd caii de căpăstru și am așteptat pînă cînd complicele s-a apropiat de loitre. Amenințîndu-i pe cei din căruță cu revolverul, le-am ordonat să predea banii.. De la unul am luat 6 ruble, iar de la al doilea 56 de ruble. Tot atunci i-am dat vizitiului o rublă...Mai doresc să adaog că cetățeanului, de la care am luat 56 de ruble, i-am promis c-o să i le restitui peste o durată de 10-15 zile. Această promisiune eu mi-am îndeplinit-o cu cinste după ce i-am jăcmănit de bani pe Nițkaner și Goldenștein la 17 iunie a.c. Eu i-am dat unui cunoscut 56 de ruble și l-am rugat să i le transmită moșierului din Ruska, ce se află pe drumul dintre Hâncești și Lăpușna. Numele boierului e Levit. Sunt convins că acel cunoscut, pe care îl consider om cinstit, i-a și transmis banii lui Levit, adică păgubașului.
Fiind la Chișinău am auzit că poliția îl bănuiește de săvârșirea acestor două acte de tâlhărie pe un oarecare cetățean din Bardar. Omul cela, dacă este reținut,vreau să spun, că nu are nici o atribuție la aceste două acte de tâlhărie și rog să fie eliberat de sub strajă. Vreau să concretizez că complicele meu locuiește la Chișinău și este un coțcar profesionist. Rog să-mi dați crezare deplină mărturisirilor date. Grigorii Kotovski.”
La apărarea drepturilor sale juridice G.Kotovski a solicitat să-l aibă în calitate de apărător pe un oarecare V.S.Luzghin. Desigur că inculpatul era bine informat de faptul că pentru asemenea infracțiuni legislația penală țaristă prevede pedeapsa capitală cu moartea. Pentru aceasta dînsul mereu trăia cu gîndul să evadeze din închisoare, pentru a evita paloșul Femidei. Sau considera, că prin tergiversarea procesului, ar avea șanse să-i schimbe situația.
La 20 septembrie 1916 Grigorii Kotovski face un demers către judecată cu următorul conținut: „ Recunosc întrutotul vina, dar rog mai întîi de toate să se strămute dosarul meu la o nouă cercetare din următoarele motive: am hotărît și doresc să-l dau pe mâna justiției pe complicele meu, cu care am activat împreună atît în actul de jaf de la 28 mai, cît și la 17 iunie a.c. Eu nicicînd nu mi-am trădat complicii mei, dar sunt convins că, divulgând această persoană, voi face o mare dreptate și doresc ca el să fie adus în sala de judecată, pe banca acuzaților...”
Justiția însă nu a reacționat la cererea lui Kotovski și atunci banditul, nu se lăsă bătut. La materialele de arhivă mai întîlnim un document scris în închisoare și adresat către confrații de soartă a lui Kotovski, în ziua de 28 septembrie 1916:
„Dragi prieteni! Vreau să vă comunic că sunt scos la plimbare doar noaptea, la lumina felinarelor. E o adevărată libertate această plimbare! Vă rog pe voi, precum și pe conaționalul meu să mă ajutați să evadez. Să-mi faceți o scară din cârje și petici... Salvați-mă, că de nu – zdohnesc! Dacă-mi veți răspunde printr-o scrisorică, tramsmiteți-o printr-o persoană de încredere în celula de mijloc, de la etajul trei... Vă rog, gândiți-vă, ajutați-mă și salvați-mă! Dar să acționați foarte atent, deoarece chiar șeful pușcăriei dispune de informația agenților secreți cum că intenționez să șterg putina și deaceea m-a preîntîmpinat... Ajutați-mă că de nu – voi pieri ca un câine!”
Cu toate acestea, tribunalul din Odesa, la 4 octombrie 1916, pentru actele de tâlhării săvârșite în pădurea de la Bardar, l-a condamnat pe G.Kotovski la pedeapsa capitală prin spânzurare. Numai după numeroase demersuri și plângeri, de care este împânzit dosarul de arhivă, scrise de mâna banditului G.Kotovski, pedeapsa i-a fost înlocuită prin muncă silnică pe viață, ca mai apoi, Guvernul Provizoriu al Rusiei, venit la putere după răsturnarea țarului în 1917, să-i reducă termenul de pedeapsă la 12 ani.
Înainte de a ajunge la finalul epopeii banditului G.Kotovski pe teriroriul Basarabiei de până la Unirea cu Patria Mamă, România, în 1918, am încercat să găsesc, în aceleași materiale de arhivă de la Kiev, informații, care, credem că i-ar interesa pe cititori: ce făcea Grogorii Kotovski cu sumele fabuloase de bani, pe care le acapara prin intermediul jafurilor și tâlhăriilor? Oricît m-am străduit, nu am găsit nici o mărturisire, sau vreun document convingător, decât afirmațiile lui G.Kotovski că, în timpul tâlhăriei din pădurea satului Bardar, a fost mărinimos cu vizitii și le-a întors din sumele furate 6 ruble înapoi! Tot în materialele de arhivă de la Kiev am întîlnit încă un dosar penal asupra banditului G.Kotovski despree activitatea lui „revoluționară”, deja în afara Basarabiei.
În f.419, registrul 1, unitatea de păstrare 7042, citim o altă prezentare a procurorului din Odesa, de la 16 august 1916: „ În privința tâlhăriilor săvârșite asupra cetățenilor Bliumberg și Brodavski, țin să comunic că, la 2 august a.c. a fost reținut unul dintre complicii activi la această crimă. E vorba de Grigorii Kotovski, în vârstă de 34 de ani, anterior condamnat la 14 aprilie 1907 pentru jafuri și tâlhării, la 12 ani de muncă silnică (catorgă). Însă el nu și-a ispășit pedeapsa până la sfârșit, deoarece în 1913 a fugit de la lucrările la calea ferată Amur, din Răsăritul Îndepărtat.
G.Kotovski este holtei. A fost reținut când era în serviciu, purtând buletin fals, la moșia unui latifundiar din gubernia Basarabia. În mărturisirile lui, G.Kotovski a menționat că dînsul nicicînd n-a avut intenția să-i omoare pe soții Bliumberg. Și-a recunoscut vinovăția doar în săvârșirea asupra acestora a actului de tâlhărie împreună cu banda sa. A recunoscut și atacul asupra medicului Brodavski, în casa acestuia. A recunoscut pe deplin că la cea dintâi infracțiune au participat 6, iar la cea de a doua 5 infractori.
Kotovski a refuzat să-i nominalizeze pe complicii lui, reeșind din tradiția etică pe care o are banda. În această bandă, conform afirmațiilor lui Kotovski, el nu se bucura de drepturi deosebite, dar i se oferea o prioritate însemnată ca unui om pățit și cu experiență.
În timpul săvârșirii actului de tâlhărie, toți bandiții erau înarmați cu revolvere, dar numai cu un scop: de-a influiența psihic asupra victimei. După regula bandei lor, în timpul atacului armat nu se permitea violența fizică. În timpul atacului asupra casei lui Bliumberg s-a petrecut un caz imprevizibil. Unul dintre bandiți, speriat de zgomotul geamului spart în țăndări, de către stăpîn, a tras un foc de armă în aer. Kotovski, într-o stare de șoc, cu scopul de a preveni tragedia de mai departe, l-a împușcat pe complice în braț. După aceea, imediat, toți s-au retras fără a jefui ceva. Din casa lui Brodavski bandiții au furat 100 de ruble. Altceva nimic. Mai târziu tovarășii lui Kotovski l-au trădat poliției din Chișinău.”
În timpul săvârșirii acestor tâlhării, precum este stabilit și reiese din dosar, tovarășii lui Kotovski erau niște persoane anterior condamnate pentru furturi, jafuri și tâlhării. Astfel, Ivcenco a fost judecat, pînă la momentul dat, de două ori pentru furt; Ghițis – de patru, Afanasiev la fel ș.a.m.d.
În luna februarie 1917, în Rusia este detronată monarhia și la putere vine Guvernul Provizoriu. În Imperiul Rus are loc revizuirea tuturor sferelor sociale. Factorul istoric a jucat un rol primordial în destinul de mai departe al lui Grigorii Kotovski, care, după cum se vede din materialele de arhivă,începe a se transforma dintr-un bandit înveterat în... revoluționar. Rusia se afla în mrejele primului război mondial. La Petrograd, capitala de atunci a Imperiului, se petreceau schimbări rapide cu trecerea societății dintr-o revoluție în alta. Þara era în criză și avea nevoie de noi forțe, de carne de tun care trebuia să fie trimisă în acea conflagrație mondială. Guvernul Provizoriu, venit la Putere după căderea monarhiei, a emis o Lege, care admitea ca și pușcăriașii să fie eliberați din pușcării și trimiși pe front. În pușcăria din Odesa, unde își ispășea pedeapsa Grigorii Kotovski, care aștepta să fie condamnat pentru alte crime săvîrșite. Delicvenții formaseră un Sovet al lor. În structura lor erau incluși și crminali de drept comun, fără nici o concepție ideologică elementară, dar care aveau dorința să se pomenească, cu orice preț, la libertate. Grigorii Kotovski, împreună cu așa-zisul Iaponcik, se aflau în Comitetul de conducere ale Sovietului de pușcăriași...
Apoi întîlnim rugămintea lui Kotovski, adresată procurorului Camerei judiciare din Odesa, cu următorul conținut: „Condițiile noastre de viață au stârnit în sufletul meu multă amărăciune și răutate împotriva nedreptăților și fărădelegilor din partea celor bogați. Firea mea, care nicicînd nu putea fi determinată de șabloanele existenței altora, n-a putut decât să-mi indice calea răzvrătirii... Și iată că acum mă adresez către Dumneavoastră, domnule Procuror, ca reprezentantul legii al Măreței Rusii reînnoite, ascultați-mă! Eu am săvîrșit crime, dar în suflet nicicînd nu am fost infractor, nu am omorît pe nimeni, nu am furat pentru existența mea, sau din dragostea față de arta furatului.
Dați-mi prilejul ca să mă ridic iarăși pe picioare,ca împreună cu Dumneavoastră, să aduc folosul pe care e dator să-l aducă fiecare cetățean onest. Simt puterea de-a mă corecta și vă rog să nu-mi refuzați în acest drept și nu-mi lăsați fără de sprigin mîina credincioasă întinsă către Dumneavoastră. Toate cele trăite pînă la momentul de față au aruncat o rază de lumină asupra gîndurilor și sîmțămintelor mele.Permiteți-mi să-mi fac datoria față de Patrie.
Vă rog, cetățene Procuror, să aplicați față de mine articolul 10 al Manifestului Guvernului Provizoriu de la 17 martie 1917 și să mă eliberați de pedeapsa penală. Dați-mi posibilitatea de-a mă încadra în rândurile glorioaselor noastre forțe armate și să fiu trimis pe front, unde se varsă sângele luptătorilor pentru noua Rusie, unde se nasc eroii noștri. G.Kotovski, 30 aprilie 1917.”
În sfârșit sosi ziua multașteptată. La 5 mai 1917 Judecătoria Militară, într-o ședință dispozițională, a examinat: „ Petiția lui G.Kotovski condamnat în temeiul art. 924, 9, 1629 și 1634 ale Codului penal, cu cerința de a-l trimite la război, în armata activă... „Ascultând raportul și concluzia procurorului militar, instanța a decis: Condamnatul Grigorii Kotovski, în baza articolului 10, alineatul I, al Hotărârii Guvernului Provizoriu de la 17 martie 1917, luînd în considerare starea sănătății lui (dacă este apt pentru exercitarea serviciului militar), să fie eliberat condiționat și transferat în dispoziția autorităților militare.”
Aici se termină epopeea de ocnaș a lui G.Kotovski. Odată cu Actul Unirii de la 1918, cînd Basarabie pentru o vreme a scăpat de ocupația Rusiei, G.Kotovski a rămas să activeze în partea cealaltă de Nistru, unde în 1925 a fost asasinat de ai săi. Dar aceasta deja e o altă poveste.
***
În istoriografia oficială a rușilor, am găsit noi file despre biografia banditului: „Grigorii Kotovski s-a născut la 12 (24) iunie 1881 în localitatea Hâncești. În afară de el, părinții mai avea 5 copii. Tatăl lui Kotovski provenea din polonezi ortodocși, iar mama era de etnie rusoaikă. La vârs ta de doi ani a murit mama și pe Grișa Kotovski l-a crescut Sofia Șali, o tînără vădană., Boierul Manuk Bei din Hâncești l-a susținut pe Grigorii Kotovski să învețe la Școala agricolă din Cucuruzeni. Manuk Bei i-a promis, dacă va învăța bine, o să-l trimită în Germania să obțină studii superioare agricole.
În timpul războiului ruso-japonez din 1904 a refuzat să se prezinte la punctul de recrutare... La 25 iunie 1916, pentru acte de omor și tâlhărie a fost condamnat la pedeapsa capitală cu moartea prin spânzurare. Dar nu zăbavă, el a întreprins niște măsuri ingenioase. I-a scris soției proslăvitului general A.Brusilov, care pe atunci comanda districtul militar Odesa, o rugăminte ca să i se schimbe pedeapsa cu moartea prin închisoare pe viață. Anume A.Brusilov trebuia să execute sentința. Acest fapt a avut o însemnătate decisivă în soarta lui de mai departe...În luna mai 1917 el a fost eliberat condiționat și trimis în armată, pe Frontul românesc. Aici el a devenit membrul comitetului regimentului Taganrog de infanterie nr.136. În luna noiembrie a aceluiași an el a aderat la eserii de stânga și ales membrul comitetului ostășesc al armatei a VI-ea. Apoi, Kotovski cu otreadul său a fost împuternicit de către Rumcerod să facă ordine nouă la Chișinău și în împrejurimile lui.”
Sper că ne-am imagina ușor cam ce fel de ordine avea să facă în această nouă postură banditul, cînd în Rusia de atunci domina anarhia și haosul. Dar, citim mai departe în web fila de pe internet:” În luna ianuarie 1918 Kotovski a fost numit în fruntea detașamentului , care acoperea evacuarea bolșevicilor din Chișinău. În ianuarie –martie 1918 comanda o grupă de cavalerie a unui detașament din Tiraspol. În martie 1918 Republica sovietică Odesa a fost lichidată de către oștirile austro-germane, care au intrat pe teritoriul Ukrainei în urma încheierii păcii de la Brest de către Rada Centrală și bolșevicii moscoviți. Detașamentul lui Kotovski a fost dizolvat. În această situație Kotovski a trecut în ilegalitate. Odată cu retragerea oștirilor austro-germane, la 19 aprilie 1919 Kotovski este numit de către comisariatul din Odesa în postură de comisar militar de Ovidiopol. În luna iulie 1919 el e numit comandantul brigăzii nr.2 a diviziei 45 de pușcași. În noiembrie același an Kotovski a zăcut de pneumonie și s-a aflat în spital. Începînd cu luna ianuarie 1920 el comanda brigata nr.45 de cavalerie a diviziei de pușcași, luptînd pe teritoriul Ukrainei, pe frontul ruso-polon. În aprilie 1920 a devenit membru al partidului comunist bolșevik. Începând cu luna decembrie 1920 Kotovski deja este numit șeful diviziei nr.17 de cavalerie. În 1921 comanda unitățile de cavalerie, participînd activ la înăbușirea răscoalelor patriotice împotriva bolșevicilor conduse de patrioții Mahno, Antonov și Petliura. În septembrie 1921 Kotovski este numit comandantul diviziei nr.9 al corpului de cavalerie. În octombrie, deja este comandantul corpului de cavalerie nr.2. În vara anului 1925 comisarul norodnic militar al Rusiei Mihail Frunze l-a numit pe Grigorii Kotovski ajutorul său, dar nu a izbutit să intre în această funcție deoarece a fost asasinat.”
Tot aici citim mai departe:” Începând cu anul 1922 Kotovski de-acum nu mai putea să muncească mult. Organismul acestui Hercule nu suporta excese fizice și morale, ca rezultat al contuziei, rănilor, depresiilor nervoase, ulcerului. I-a năruit sănătatea lui Kotovski și moartea copiilor-gemeni în anul 1921. În 1922, aflându-se în Ukraina , în anul declarării fulgerătoare de către Guvernul Rusiei a noii politici economice, era martorul apariției bussinesmanilor în afacerile cărora se roteau sume fabuloase, necontrolate de bani. Afacerile de acest fel au devenit tenebre, dubioase. Mulți dintre foștii comandanți de oști au început să folosească economia tenebră în politică. În raionul orașului Umani, unde se afla nucleul corpului de cavalerie , Kotovski a luat sub control fabricile de zahăr, și a promis că va asigura cu producția cuvenită Armata Roșie. El a reușit să ia sub control comerțul și asigurarea cu carne a Armatei Roșii în sud-vestul Ukrainei. Toate aceste afaceri au început să aducă în visteria lui Kotovski bani grei, îndeosebi după ce s-a întrodus în Rusia, la acea perioadă, rubla converitbilă de aur.Pe lîngă unitatea lui Kotovski s-a creat societatea militară de consum, cu o mulțime de filiale și secții, care confecționau încălțăminte, plapume, costume. Raionul unde era dislocată unitatea lui a devenit o republică necontrolată de nimeni, unde domina o singură lege – Legea lui Grigorii Ivanovici Kotovski!
Despre comerțul de amploare vorbește faptul că Grigorii Kotovski a creat și controla funcționarea morilor în 23 de sate. El organiza prelucrarea formei militare vechi în materie primă. Au fost încheiate contracte favorabile cu fabricile de producție a textilelor. Pe lîngă divizia lui s-au organizat artele agricole, de prelucrarea berei, prăvălii de vînzare a a produselor din carne. Hameiul care se cultiva pe lanurile din sovhozul laquoReia», condus de Kotovski, era procurat de către negustorii din Cehoslovacia la suma de 1,5 milioane de ruble aur pe an.

Banditul, în cele din urmă a fost...oleacă împușcat de alți bandiți....
În noaptea de 6 august 1925 pe oamenii sovietici i-a zguduit vestea că Grigorii Kotovski a fost împușcat în timp ce se afla în sovhozul Cebanka ( o localitate din preajma Mării Negre, la depărtare de 30 kilometri de orașul Odesa). El a fost împușcat de către cetățeanul Meier Zaider, poreclit Maiorik, care în anul 1919 era agiotantul lui Mișka Iaponcik. Conform altei versiuni, acest Zaider nu avea nici o atribuție la serviciul militar și nu a fost adiotant, dar era fostul șef al unei case de toleranță din Odesa. Documentele care oglindesc împrejurările asasinării lui G.Kotovski se mai află în fondurile de păstrare specială ale arhivei Ruse și poartă griful „strict secret”. Meier Zaider nu s-a ascuns de anchetă și îndată a declarat despre crima comisă. În luna august 1926 asasinul a fost condamnat la 10 ani privațiune de libertate. Aflîndu-se în închisoare, Meier Zaider îndată a devenit șeful clubului pușcăriei obținînd dreptul de liberă circulație prin oraș. Numai după 3 ani, în 1928 Zaider a fost eliberat de pedeapsă cu formularea în acte „ Pentru purtare exemplară.” Mai apoi lucrînd muncitor la calea ferată, în 1930 Meier Zaider a fost gîtuit de către trei veterani ai diviziei conduse de către Grigorii Kotovski. Acești trei asasini nu au fost judecați.
Puțin din cititori cunosc că după moarte corpul lui Kotovski a fost pus într-un mauzoleu din orășelul Birzula din Ukraina și balzamat, aidoma hoitului lui Vladimir Lenin de lîngă zidurile Kremlinului din Moscova. Desigur că acest mauzoleu era foarte modest. Într-o încăpere subterană se afla un sarcofag unde își odihnea somnul de veci „comunistul stihiinic”. Grigorii Kotovski. Alături de trupul neînsuflețit atîrnau trei pernuțe cu trei ordine Steaua Roșie și arma de onoare – o sabie încrustată de cavalerie. La 6 august 1941, în timpul Celui de-al doilea război Mondial, cînd în oraș au intrat oștirile române, mauzoleul a fost distru iar hoitul lui G.Kotovski a fost îngropat într-un hîndichi antitank, împreună cu alte cadavre...
În continuare acest document din internet ne informează: „ Grigorii Kotovski este fiul unui inginer dvorean , care și-a început cariera de viață cu formarea unei organizații banditești și asasinarea tatălui ibovnicei lui, cneazul Kantakuzino., care se împotrivea ca fata lui să aibă întîlniri cu banditul. Totodată el a deposedat-o pe iubita lui de avere, dînd foc la mașia fetei. Ascunzîndu-se în păduri, Kotovski a organizat o bandă, în componența căreia intrau foști ocnași și alpe progenituri din lumea interlopă. Și tâlhării și omoruri și jafuri și escrocherii cutremura toată Basarabia. Toate aceste crime el le făcea cu o deosebită cruzime, plină de cinism. În repetate rînduri supraveghetorii ordinii de drept prindeau aventurierul , dar datorită forței fizice deosebite și ingeniozității criminale, reușea să evadeze. De exemplu el a ucis santinela cu o piatră și a evadat din pușcăria din Chișinău....După ce în 1907 a fost condamnat la 12 ani de catorgă, Kotovski în 1913 a evadat din or. Nercinsk și începînd cu anul 1915 a organizat o nouă bandă pe plaiurile natale.... În primăvara anului 1917 după ce a fost eliberat condiționat, Kotovski a dat busna în teatrul de operă de la Odesa, unde și-a vândut cătușele la licitație prin strigare.... Lui Kotovski i se atribuie de asemenea ideea de a crea pe pământul Basarabiei o autonomie moldovenească , în care el se dorea în calitate de un boieraș sovietic de însemnătate locală... Anume tendințele lui îi irita la acei ani pe demnitarii din piramida sovietică de conducere.”