agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2248 .



De la Irod la Pavel din Tars
personale [ ]
Lipsa mărturisirii și amânata Reconciliere Națională

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cusino ]

2011-02-01  |     | 



Dis de dimineață, pe 31.01.a.c., am primit un telefon cu număr ascuns (nu e prima dată când primesc așa delicatesuri, evident) și un ins, care a preferat să rămână anonim, mi-a spus că urmărește dezbaterea de pe blogul d-lui Liviu Ioan Stoiciu, care are ca temă situația ingrată a lui Ioan Groșan.

Distinsul anonim s-a arătat nemulțumit de ultima mea postare, susținând că fac loc, în dezbatere, ideii de “Securistul cel Bun.” Mai mult, mi-a sugerat să amintesc de faptul că Securitatea nu lăsa de-o parte nici copiii, adilescenții, că "s-o las mai moale cu rolul de avocat al diavolului, care se întrevede în ultima mea postare." L-am trimis la pagina mea literară de aici, unde există un capitol dedicat turnării de minori și racolării acestora. La capitolul acesta, cu mine lucrurile au fost destul de delicate – au încercat să-l racoleze chiar pe fiul meu cel mare. Cred că avea vreo 12 ani… Bietul copil parcă a priceput cu frageda lui minte că nu-i a bună și s-a ținut departe de acel tovarăș care venea periodic pe la școală… De acest fapt i-a spus mamei lui, mie abia prin 1990… Mă întreb dacă nu cumva o vină trebuie să aibe și directorul care permitea insului să-și facă mendrele prin școală, că doar nu se putea intra în ea așa, nita-nisam. Câți foști directori de școli, că doar ei puteau autoriza intrarea persoanelor străine în incintele școlare, fie ele, persoanele, chiar securiști. Cum spuneam, câți directori au mărturisit aspecte de acest fel ? Nu-mi amintesc să fi auzit măcar de un singur caz. Iată că în dezbatere intră un element nou – vicierea corpului didactic.

Revenind la așa-zisul meu rol de avocat al Diavolului, rămân pe poziție și reafirm: au existat securiști care au limitat răul, care chiar nu l-au făcut. Am dovezi în acest sens. Nu trebuie să ne pierdem rațiunea cu totul, să condamnăm in corpore. Așa cum spuneam, cei mai mulți tineri intrau în Securitate imaginându-și că munca lor va fi ca în romanele de spionaj, convinși că apără Þara. Intrați în sistem, erau trecuți prin departamentul care se ocupa de partidele istorice, de dizidenți și de opozanți ai regimului. Așa cum am mai spus, toți erau trecuți prin acest departament, pentru a fi mânjiți cu toții, astfel devenind solidari întru mizerie. Cei care se „trezeau” erau puși în fața altui fapt: imposibilitatea ieșirii din Sistem. Orice securist care și-ar fi exprimat dorința de a ieși era pândit chiar și de moarte; legile nescrise ale Securității erau implacabile; cred că implacabile sunt acestea și în serviciile controlate de democrație.

Acum, după ce mai toți s-au pensionat, sunt uimit că nu apar ex-securiști care să se mărturisească public, nu doar la Duhovnic, pentru a declanșa un început de limpezire a apelor, necesar reconcilierii naționale.
Nu apare, ca să zic așa, un veritabil Pavel din Tars, altul decât Pacepa, care să depună mărturie despre Lumina Damaschină. Ori, poate mă înșel eu, vor fi fiind, dar nu știu, vor fi fiind foști securiști chiar și prin chiliile mănăstirilor, pentru mântuire iară nu pentru a duce la capăt o nouă misiune…



TEXTUL CARE L-A FÃCUT PE ANONIM SÃ MÃ SUNE


Așa cum am mai spus, ofițerii, adevărați „mazarini” ai epocii, țesători de sofisticate plase de capturat conștiințe, precum și informatorii, sunt protejați de legea accesului la dosarul personal. La primirea copiei dosarului meu, cfm. legii, am fost pus să semnez că nu voi face publice numele ofițerilor și informatorilor, în cazul în care vreau să scriu o carte despre această perioadă a vieții mele. Cu toate astea, legea îmi permite să le fac numele cunoscute dacă introduc dosarul într-o instanță judecătorească, sub un motiv sau altul. Personal, așa am făcut, dar am fost conștient că mulți informatori nu au făcut delațiunile de bună voie; mai toți au fost șantajați cu ceva. Nu mai lungesc discuția.

Altceva voiam să spun, anume că pe informatorii din zona literaturii și artelor, alții decât cei care au consimțit să toarne contra cost, nu i-a oprit nimeni să pună dosarele de colaborare pe rolul instanțelor de judecată. În acest mod făceau dovada bunei lor credințe, îi puneau în discuție publică și pe ofițerii de securitate, care i-au hărțuit, sub diverse motive, și i-au pus să facă delațiuni. În acest mod cred că toată această vânătoare de vrăjitoare ar fi devenit caducă, s-ar fi direcționat opinia publică spre adevăratul autor moral: sistemul și slujitorii lui, ofițerii poliției politice. Am lăsat la o parte pe informatorii cu tarif de vânzare, dar am greșit, chiar și ei au dreptul la mântuire.

Dar și aici mai intervine ceva, ceva de care mi-am dat seama studiind cu atenție psihologia ofițerilor care s-au ocupat de persoana mea. Bunăoară, din notele și rapoartele unor ofițeri am observat că aceștia, doar câțiva, e drept, erau conștienți că îmi pot complica situația, drept pentru care puneau concluzii de raport mai cuminți, mai proteguitoare, dacă mi-e permis a spune așa. Alți ofițeri, probabil prea dornici de a fi promovați, exagerau anumite acțiuni ale mele.

Nu vă ascund că au existat și ofițeri care nu au înregistrat și băgat în dosar unele delațiuni, tocmai pentru a nu-mi complica situația. Astfel de note informative am primit prin poștă în urmă cu ceva luni și cred că sunt veritabile, deoarece recunosc scrisul unor informatori, recunosc planurile de măsuri, întocmite și scrise de aceeași mână de ofițer. M-ar bătea Dumnezeu dacă nu aș recunoaște asta.

Între timp s-a făcut vizibil și expeditorul, un fost ofițer, cu care am început convorbiri, așa cum am mai spus într-un alt episod, pară-mi-se ultimul, convorbiri care vor fi până la urmă prezente în cartea ce are ca temă colaboraționismul, poliția politică, mărturisirea și iertarea. Teme delicate, pline cu substanță chiar profund metafizică. După cum se vede treaba și problema ofițerilor trebuie nuanțată. Cel de care am vorbit mai sus, la întrebarea mea "de ce și-a ales această meserie", mi-a răspuns că în timpul facultății a fost, la rându-i, ademenit, că i s-a spus ce minunat este să fii Apărătorul Patriei… După ce a intrat în școala de ofițeri și apoi în Sistem a realizat că face parte dintr-un angrenaj de schilodit destinele oamenilor, că cel mai adesea arbitrariul este instrument de lucru… Conștiința, atâta câtă mai avea, i-a dictat acestuia să nu înregistreze totul, să facă, dacă se poate, cât mai puțin rău…
Tema asta trebuie dezbătută corect, creștinește, trebuiesc înțelese timpurile și făcută o adevărată reconciliere națională… Acum, că a venit vorba de reconciliere, nu pot să nu amintesc de profunda și creștineasca rugăminte a lui Mircea Vulcănescu: "NU NE RÃZBUNAÞI!
Așa este, Vulcănescu s-a temut de dezastrul național pe care ar putea să-l provoace analiza incorectă a vremurilor și, implicit, răzbunarea care întodeauna urmează în urma unei strâmbe judecăți în materia asta, a restabilirii raporturilor dintre fosta victimă și fostul călău... Așa este, se cade să cântărim și să iertăm, să găsim un mod de a cumpăni trecutul, să reparăm ceea ce se mai poate... Dar, deocamdată, lucrurile stau tot strâmb. Victimele au viața făcută zob, au pensii mizere, anii de pușcărie le-au fost plătiți în batjocură. Cei responsabili moral țipă în zilele astea că li s-au luat sume mari din pensii, și că au rămas doar cu 20-30 de milioane de lei vechi... Cât cinism !

Militari care au stat cu armele spre interiorul țării, să nu fugim de teroarea sistemului, nu pot egala cu întreaga lor "carieră" un singur ceas de front, în linia întâi, trăit de un veteran, pentru dezrobirea Basarabiei... Veteranii, câțiva, câți mai sunt, primesc doar vreo 4-5 milioane de lei vechi, plus pensia lor de muncă civilă, cam tot pe atâta...

Trăim cum între cele două stepe, despre care scria Arghezii:

"O stepă jos, o stepă neagră sus,
se-alătură-mpreună și sugrumă
calul de lut și câinele de humă,
și omul lor din umbra de apus.

Drumul s-a strâns din lume ca o sfoară,
gheme de drumuri zac în heleșteu,
hambarul nopții n-a uitat nimic afară,
și noaptea încuiată e, cu lacăt greu.

Noi singuri, trei,dăm lumii închise roată,
cercăm, strigăm... nici un răspuns,
și oboseala pribegiei ne-a ajuns,
și n-avem loc să stăm și noi odată...

Cine ne aude, cine ne primește,
În poarta cui să cerem crezământ ?
Hai calule, hai câine, pământește
Să batem, frânți, cu pumnii în pământ…”




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!