poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1642 .



Opriți planeta, vreau să cobor...
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [DeZeew ]

2010-10-29  |     | 



Ziua unu… înca o stea a apus, încă o viață a apărut fără ca nimeni să bage de seamă. O stea neprețuită lasă locul unei vieți neînsemnate. Da… așa am apărut eu. Accidental… martorii au părăsit locul accidentului. Și nimănui nu i’a păsat. Nimeni nu a plâns trecerea în neființa a astrului, nimeni nu a omagiat apariția umilă a eului.
Mi s’a dat o oportunitate… aceeași pe care o primim cu toții. Da, am avut de ales. Puteam alege să închei totul atunci sau… puteam să îmi revendic premiul pentru biruința asupra astrului- o croazieră anuală în jurul Soarelui. O singură navă, șapte miliarde de pasageri, nenumărate oportunități. Prețul, o viață de om.
Mi’am zis: de ce nu? La urma urmei, am triumfat în detrimentul unui crâmpei din univers. Trebuia să conteze pentru ceva. Așa că m’am îmbarcat…
Începutul a fost anevoios. Mă simțeam claustofobic, închis în perimetrul imaginar al navei ce ne purta spre destinație. O destinație necunoscută și totuși atât de râvnită. Mi s’a părut atât de intrigant faptul că toți pasagerii păreau a avea aceeași destinație.Aveam să descopăr mai pe urmă cât ne mult mă înșelam.
Cu fiecare zi ce trecea mă simțeam tot mai în largul meu. Nava părea să își extindă limitele la nesfârșit. Cu cât descopeream mai mult cu atât setea mea de cunoaștere creștea. Am ajuns la puntul în care tentaculele cunoașterii mele nu se mai puteau extinde. Pentru prima oară regretam alegerea făcută în ziua unu. Am forțat natura umană la maximum. Nu vroiam să accept că atât pot oferi. Priveam în jur… toți păreau multumiți, împăcați cu existența lor patetică. Îmi părea rău pentru ei. Toți erau convinși că asta e suma existenței noastre: ne naștem călători, ne târâm prin viață până la destinație și apoi coborâm la capăt, mulțumind umil pentru momentele ce ne’au piperat altfel melancolicul sejur.
Am strigat cât m’au ținut puterile în speranța că poate îi scutur din starea aproape hipnotică în care se aflau. Am strigat “nuuu… nu se poate ca asta să fie totul.”
Nu puteam îngădui ca totul să se rezume la atât de puțin. Să mulțumim pentru îmbarcare și să anticipăm destinația.” Nu… trebuie să fie mai mult de atât. Trebuie să trăim clipa”, mi’am spus. Trebuie să luăm fiecare bucățică în parte și să stoarcem maximum posibil din fiecare moment. Existența noastră trebuie să fie strălucitoare. Să așteptăm cu nerăbdare furtunile și viscolul și să tratăm liniștea și calmul ca pe un obstacol ce ne împiedică să ne trăim viața la maxim.
Gata… am spus ce aveam de spus. Mi’am pledat cazul și așteptam verdictul. Priveam nerăbdător la juriul ce se arăta uluit și intrigat în același timp. Martorii se retrăgeau unul câte unul. În sală, o liniște apăsătoare. Așteptam nerăbdător și încrezător totodată. Pledoaria îmi părea infailibilă. Jurații s’au pus de acord. Verdict: blasfemie.
M’am arătat nu atât scârbit de mințile lor corupte, cât dezamăgit de însăși natura umană. Am părăsit sala cu o lacrimă în colțul ochiului, murmurând. Mintea mea nu putea accepta cele întâmplate cu doar câteva clipe mai devreme. Zeci de priviri îmi acompaniau pașii spre ieșire.
Am ieșit afară, pe puntea navei. Priveam în infinit. Atunci am realizat ceea ce îmi scăpa de-a lungul timpului. Ãsta era scopul călătoriei mele. Pentru asta am fost ales. Pentru asta o stea a fost sacrificată. Poate că nu am câștigat procesul, dar cu siguranță am ridicat câteva semne de întrebare.
Călătoria mea a luat sfârșit. Am ajuns la destinație. Opriți planeta, vreau să cobor...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!