Motto: „Statul român își va recăpăta credibilitatea și va putea să devină un adevărat stat de drept numai când își va recunoaște greșelile și își va repara nedreptățile. Nu cred că putem construi ceva trainic până când nu depășim confuzia vinovată între victime și călăi, între cei care muncesc cinstit și profitori, între cei cinstiți și cei necinstiți”.
Traian Băsescu,
Președintele României


PRECIZARE:


Amintirile și comentariile de aici au la bază fie pagini de jurnal, din perioada 1977 - 1989, fie documente și informații cuprinse în Dosarul de Urmărire Informativă, Nr. 88045, întocmit pe numele meu. O copie a acestui dosar mi-a fost înmânată de C.N.S.A.S în data de 7 oct. 2008. Primele pagini din dosar, și care nu-s conținute în copia primită oficial, mi-au fost înmânate de un ofițer de securitate, în ziua de 22 dec. 1989, cu mult înainte ca bravii revoluționari din Pitești să fi intrat în sediul Inspectoratului de Securitate Argeș. Textul publicat aici, precum și altele, publicate mai de mult, cu aceeași temă, au văzut lumina tiparului în revista "Argeș", într-o formă mai restrânsă, în conformitate cu spațiul alocat în economia editorială. După ce va exista o hotărâre judecătorească, sper foarte curând, toate filele dosarului vor fi reproduse într-o carte; aceasta este aproape scrisă și nu are ca scop decât să se constituie într-un studiu de caz, să demonstreze că nu toți scriitorii, fie ei notorii sau mai puțin cunoscuți, "erau prea mulți încurcați cu dictatura", după cum a spus de curând, Herta Muller. Eu unul, nu m-am încurcat cu dictatura, dimpotrivă, am încercat să fiu un om normal, adică să nu cedez în fața golemului, chiar cu riscul de a nu cunoaște o devenire profesională și socială datorită atitudinii mele în răspăr cu regimul. Încurcați cu dictatura au fost chiar cei care acuză asta - vezi „Suplimentul Literar și Artistic al Scânteii Tineretului”, anul III, nr. 24, 12 iunie 1983, p. 5.

Am făcut această precizare pentru că unii informatori, foști țuțări literari, literați sau pretinși literați, agramați și „ciorditori” din poeți en vogue ori en-titre, au mâncărimi la degețele și, într-o formă mai voalată ori mai agresivă, pun la îndoială autenticitatea celor afirmate de mine în cartea publicată parțial în foileton.

Acesta, precum și documentele oficiale la care făceam și fac referire,au fost găzduite de revista "Argeș"sub titlul "Exerciții de eliberare". Informatorilor și țuțărilor nu pot să le spun decât să nu se neliniștească; delațiunile și informările lor vor vedea lumina tiparului, chiar și în formă olografă, pentru a nu exista dubii și pentru a le fi operele întregi. Actuala lor zbatere nu seamănă decât cu unul dintre gesturile omului fără minte, acela de a își face nevoile în drum.

Dreptul omenesc la propria memorie este dincolo de voința lor. Dumnezeu să-i ierte și pentru faptele de atunci, și pentru agresivitatea lor de azi, încurajată fie de prostie, fie de absența unei adevărate legi a lustrației.


* * *


Pe zi ce trece, apar file noi din dosarul meu, altele decât cele primite în mod oficial, de la C.N.S.A.S. Cineva mi le pune în cutia de scrisori, fără a preciza undeva că ar pretinde o recompensă în schimb. Asupra autenticității lor nu există nici un dubiu, câtă vreme sunt ștampile și semnături identice cu cele oficiale, numerotări și renumerotări. Filele – copii xerox ale originalelor -, sunt fie delațiuni ale turnătorilor, fie rezoluții, planuri și note operative de măsuri ce trebuiau luate în cazul meu. Alte file sunt transcripturi ale convorbirilor purtate de mine, în domiciliul meu, cu familia ori oaspeții mei. Totul era ascultat, zi și noapte; nu lipsesc nici date despre relațiile mele intime cu soția. Pentru un om normal toate astea pot părea incredibile dar, din nefericire, toate astea au fost pe cât de incredibile și odioase, pe atât de reale. Viața personală a zeci de mii de români a curs în văzul și auzul lui Big Brother. Plânsul și oftatul, șoapta și mângâiere, geamătul de plăcere și de durerea, toate astea, pe care doar Dumnezeu ar fi trebuit să le vadă și audă, au sporit salariile, primele și pensiile uriașe, ale unor indivizi care acum, prin vocea anumitor oameni politici, manipulează opinia publică, prostesc milioanele de pauperi, în scopul de a-și păstra neatinse pensiile astronomice, privilegiile. Sunt vreo 30.000 de securiști pensionari și dacă înmulțim cu 5.000 lei noi, valoarea unei pensii medii „pe ramura lor”, adică 30.000 x 5.000 x 12 luni, obținem 180.000.000 de lei noi, adică 1800 de miliarde de lei vechi, fond anual de pensii, adică 300.000 de pensii de 500 lei. Și asta pentru că au stat cu fața spre interiorul țării, nu la fruntarii, la granițe… După cum văd că se desfășoară viața politică, și după cât de bine am ajuns să-i cunosc pe acești nemernici, pot spune că vor învinge restul țării, care arată ca un cadavru buzunărit.

Numele meu apare și în dosarele altor două persoane, legat de aceeași temă: îndemn fățiș la boicotarea politicii culturale din acea vreme, la nesupunere civică, la denigrarea planurilor economice cincinale, clamarea faptului că drepturile civice și ale omului nu sunt respectate. Dacă atunci cazul meu le da securiștilor mari bătăi de cap și îi îndemna să ia măsuri excepționale pentru rezolvarea lui, vezi și rezoluția pusă de șeful biroului, reprodusă aici în fotocopie – în revista „Argeș”,n.n., nu la fel de impacientați au fost după 1989. Era și normal să stea liniștiți, câtă vreme la putere venise Ion Iliescu, un ins pe care-l simțeau ca fiind de-al lor, garantul că nu li se va mișca nici un fir de păr de pe capetele lor adesea cam seci.


Nenorocirea pentru ei a venit atunci când s-a dat legea de acces la dosarul personal. Dosarele trebuiau periate de lucrurile care ar putea fi în instanță dovezi împotriva lor. Din „nefericire” pentru securiști, timpul a lucrat împotriva lor, nu le-a mai ajuns pentru a șterge urmele gravelor ilegalități pe care le-au făcut. Acestor ilegalități ei le spun metode de lucru; metodele dracului, că ele veneau în răspăr și cu legile de atunci. Acestea erau, și poate mai sunt: pătrunderea secretă în domiciliile urmăriților, pregătirea informatorilor pentru sustragerea de înscrisuri, obiecte și alte bunuri, pentru a fi analizate și a se constata dacă acestea pot fi dovezi incriminatoare, interceptarea corespondenței și a discuțiilor purtate în familie sau cu diverse cunoștințe. Conform și legilor de atunci, metodele se numesc, de fapt, pătrundere prin efracție într-un domiciliu, instigare la furt, violarea corespondenței și a vieții private. Deși lipsesc rapoartele întocmite după efectuarea perchezițiilor secrete, acestea s-au făcut, totuși, și asta rezultă din planurile de măsuri pe care le-au întocmit. Pe lângă indicațiile de montarea aparaturii specifice de ascultare și supraveghere mai sunt și indicații care sună așa: „să se mai facă o percheziție secretă la domiciliu, după ce se iau toate măsurile asiguratorii, să se mai facă o percheziție atentă, să se mai facă altă percheziție” etc.


De aici rezultă că Securilă a umblat pe la mine prin casă ca prin Gara de Nord! Înscrisurile literare, cu caracter religios, pe care le tot vânau s-au concretizat până la urmă într-o carte cu 123 de psalmi laici. Deși mi-am luat măsuri pentru a nu fi văzută sau găsită de cineva, până la urmă a trebuit să o scriu în format de carte și să o ascund într-un loc pe care nu-l voi divulga decât în instanță. Spun instanță pentru că indicațiile date de diverși șefi ai Biroului Informații Interne sunt probe concludente pentru a introduce acțiune de judecată împotriva celor implicați în Dosarul de Urmărire Informativă a mea. (Între timp am introdus acțiune în justiție și procesul a cunoscut mai multe etape.) Tot acestor zănatici le voi mai pune în sarcină și dispariția unor frumoase și profunde corespondențe cu poetul și traducătorul Cezar Baltag și cu alte două mari personalități ale Culturii Naționale. Mi-au mai dispărut și o seamă de cărți, vreo 12, Erau cărți de filosofie, dogmatică creștină, simbolică ortodoxă, apărute în perioada interbelică. Printre ele și Problema salvării în „Faust” al lui Goethe, curs al lui Nae Ionescu din 1936. O altă carte, dintre cele 12 dispărute, este și Psaltirea Proorocului și Împăratului David, apărută în 1843 la Mânăstirea Neamț. Sustragerea acestora de la unul din domiciliile mele e posibil să fi fost făcută de un informator instruit în acest sens. În dosar sunt planuri de măsuri în care e specifică: „să fie instruiți informatorii pentru a sustrage discret diverse înscrisuri sau materiale care ne pot ajuta la edificarea cazului”. Adică, altfel spus, să fie instigați la furt!


Unul dintre informatori, pe care-l cunoscusem în casa unui profesor de filozofie, (Vasile Călinescu, încă trăitor, și cu care mă vedeam periodic), a mers până într-acolo încât a făcut el însuși, pe lumina zilei, o percheziție la domiciliul unei foste soții. A bătut la ușă, i s-a deschis și acesta a intrat, însoțit de un câine setter irlandez. În vreme ce fosta soție și copilul, atunci în vârstă de trei ani, stăteau într-un colț al sufrageriei, paralizați de frica inspirată de câine, informatorul, student pe atunci, a căutat prin toată biblioteca, prin cărțile groase, prin câteva dosare cu manuscrise, lăsate de mine acolo. La plecare a luat o singură carte – Biblia din 1936, în traducerea și stilizarea Părinților Vasile Radu și Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction. După câteva săptămâni am reușit să recuperez Biblia de la acest nemernic, evident sub presiunea forței fizice; omul nu mai era însoțit de câine! Îți mai amintești, Ștefane? Spunându-i că am chemat serviciul de criminalistică pentru prelevare de amprente, bestia, care a furat cărți și din casa venerabilului profesor de filosofie, unde l-am cunoscut, mi-a dat următoarea replică: „Nu-mi poți face nimic, sunt ofițer acoperit și până nu te termin nu mă las!” Iată, tovarăși securiști, care azi aveți agenții private de detectivi, ce soi de informatori ați avut, că numitul Ștefan numai ofițer acoperit nu poate fi numit. Este un ins flecar, superficial și instabil psihic; asta îți inspiră manifestările pe care le are. De ce va fi făcut informatorul acea percheziție, sub amenințarea cu câinele? Două ar fi motivele: ori era presat de Securitate, fiind șantajabil, grație infectului său caracter, să vină cu probe concrete, ori din banii forfetari i s-a oferit o sumă ispititoare. Cât despre biblie, cred că mai degrabă a fost ispitit de atât de valoarea ei bibliofilă, cât și de valoarea ei în bani. Exemplarul pe care îl dețineam și încă îl mai dețin face parte din prima sută de exemplare a celor 2000, tipărite pe hârtie subțire de mătase și este foarte scump. Am probe indubitabile că acest zărghit a fost implicat în cazul meu, că a primit instrucțiuni clare în ceea ce mă privește. Totul în instanță, fraților, Dracul trebuie să scoată ce a furat. Deh, iertarea nu înseamnă să mulgi la tine în bătătură capra pe care mi-ai furat-o și eu să te rog să mă ierți că mă uit la capra mea !


Un alt informator, încă activ, este Dobre Sonia, vecină cu mine când am avut un domiciliu pe strada Calea Bascovului. Aceasta a fost recrutată ca informatoare grație… grațiilor ei, pe care și le vindea pe bani grei unor italieni, francezi și arabi. Meseria cea mai veche din lume a făcut-o pe Sonia, Paula D., de fapt, pradă sigură a Securității. Deși este o insă neinstruită, cu un comportament mai mult grosier, Sonia-Paula este destul de inteligentă, totuși! Încearcă grafierea diferită a informărilor, avea și are cunoștințe în sânul comunităților de străini, multora le cunoștea și identitatea, știe să profite de naivitatea ofițerilor cu care coopera-cooperează. În câteva informări îmi atribuie și lucruri pe care nu i le-am spus când mă trăgea de limbă și eu mă prefăceam copios că nu știu ce urmărește. Probabil că în acest mod își masca nereușitele informative, ori sărăcia de informații pe care le furniza. În foarte multe planuri de măsuri, șeful serv. Informații Interne își însemnează manu propria nemulțumirile față de pregătirea și munca informatorilor.


În luna aprilie a.c.(2009), am purtat o discuție pe tema acestei vecine cu fiul meu cel mic. Acesta i-a fost vecin Soniei până în anul 2000. Ei bine, copilul își amintește că până la plecarea mamei sale și a lui din acea locuință, numita Sonia a încercat în repetate rânduri să afle de la acesta informații despre mine, despre un chiriaș arab, cu care fiul meu era prieten în virtutea admirației pe care o are față de civilizația și cultura arabă. Nu m-a mirat asta, știam că este informatoare. De mirare este faptul că ea se interesa de mine prin 1996-98! Făcând o introspecție în acești ani, realizez de ce se tot interesa Sonia-Paula de mine. Fosta mea soție traversa o cruntă perioadă de neajunsuri și contractase mari datorii la întreținere. Sonia voia să afle în ce măsură aș putea să-mi ajut fosta familie. Interesul ei nu era compasional, ci voia să știe dacă, sub presiunea marii sume restante, ea și administratorul blocului pot acționa nestingheriți pentru evacuarea fiului meu și a mamei lui. Și au acționat! Prin calcularea aberantă a penalităților, fosta mea soție a fost nevoită să vândă rapid, sub spectrul sechestrului și evacuării din locuința proprietate personală, cu mult sub prețul pieței imobiliare. Din această afacere atât Sonia cât și administratorul, fratele unui cunoscut om politic argeșean, au avut un ce profit. Asta a rezultat din investigațiile făcute în doar trei săptămâni de un amic al meu, detectiv de profesie. Că așa au stat lucrurile o spune și fiul meu, care a fost martor la amenințările și presiunile făcute asupra mamei lui de informatoarea Sonia. Toate acestea fiul meu mi le-a ascuns, știind că, uneori, pot fi impulsiv în cazurile în care cineva se amestecă în treburile mele și ale celor care țin de mine. Din păcate nu se mai poate repara nimic din această afacere. Printre altele, detectivul mi-a mai spus că această Sonia mai are relații cu serviciile, că se consideră protejată de acestea și practică șantajul, excrocheria ș.a.
Rememorând zilele din decembrie 1989, mi-amintesc de marea stăpânire de sine pe care o avea această Sonia-Paula. Nu numai că nu era timorată de evenimente și de posibilitatea ca cineva să afle de cariera ei de informatoare și să o voaleze, Sonia-Paula era chiar operațională ! În blocul în care locuia și locuiește erau locatari și câțiva ofițeri M.Ap.N. Deși Armata preluase controlul și Securitatea era în subordinea militarilor, Sonia-Paula făcea propagandă Securității, instiga cetățenii împotriva Armatei, printr-o zvonistică bine dozată și plasată. De unde se poate trage concluzia că în rândul Securității mai erau „insule” de nemulțumiți față de rolul distribuit Armatei. Dar asta este o altă „poveste” și o voi prezenta în amănunt într-o carte specială.


Sunt multe „guri” care îmi spun și mă tot asigură, din motive de complicitate și vinovăție, ori din naivitate, că informatorii nu au fost periculoși în comunism, că mai ales acum, în democrație, nu mai pot face rău. Am dat aici doar două cazuri de informatori-canalii, scăpate din hățuri de securiști. Va urma și al treilea caz, cu o lepră care îmi pune bețe-n roate sistematic, crezând că nu a lăsat și nu lasă urme. Dovezile răului pe care mi l-a făcut pe un om normal ar trebui să-l facă să părăsească țara, nu județul. Numele lui de cod era „DUMITRU” și pârjolul pe care l-a produs în viața mea poate fi comparat cu „Focul lu’ Sâmedru; cu amendamentul că pomenitul foc îi purifică pe aceia care trec prin el.

Să te reconciliezi cu așa specimene, care continuă să-ți facă rău, este imposibil; de asta este conștient orice om cu facultățile de judecată întregi ! Nu resentimentele mă îndeamnă să scriu toate astea, ci gândul că dezvăluirile acestea vor face trecutul irepetabil!