Trăiesc pe aceste pământuri străbune de când m-am născut și, deși au fost ani cu multe probleme la toate capitolele, fie ele de ordin social, politic ori cultural, am iubit și iubesc această țară, adică țara în care m-am născut și în care am rostit pentru întâia oară cuvântul „mamă”, în care am fost crescut, educat, învățat și în care m-am realizat profesional, familialo...
Am trăit într-o liniște aparentă, sub aripa ocrotitoare a părinților și, mai apoi, în cea asigurată de sistemul social- politic atât de hulit de după mișcările sociale din decembrie 1989. Da, de acel sistem care a asigurat țării un stăpân. Nu contează cum s-a numit „stăpânul”. A asigurat locuri de muncă, învățământ, asistență medicală, cultură și, atâta timp cât nu te ridicai împotriva sistemului cu vorba ori cu fapta, aveai asigurată ziua de mâine și liniștea pe drumurile publice, în parcuri ori stațiuni de odihnă la mare sau la munte. Era mai greu să pleci în străinătate, să vizitezi, să cunoști lumea de dincolo de cortina instituită de gândirea comunistă. Oricum, puteai pleca odată la doi ani...
Acum se poate pleca oricând. Cu actul de identitate prin acea parte a Europei în care am fost recunoscuți ca fiind europeni (!) ori cu pașaport în alte locuri din lume. Atâta doar că, fără a intra în amănunte, „stăpânul” de azi nu-mi mai asigură traiul decent și nici liniștea ori siguranța zilei de mâine...
Stăpânul de azi al țării, îmbrăcat vremelnic într-o anume culoare politică, s-a îmbogățit peste noapte! A început cu o primă culoare, aceea iubită de linia a doua a partidului comunist, venită la putere prin expresia și acțiunea maselor entuziasmate și puternic susținută, se zice, de serviciile speciale, adică de lucrători ai vechii securități. A continuat cu altă culoare, mai apoi în culori combinate prin coaliții și înțelegeri politice, dar cu aceleași năravuri!
Baronii locali vechi și cei noi, apăruți peste noapte de prin operațiunile sofisticate care au risipit averea țării, adică a românilor, au avut un singur țel: îmbogățirea și cățărarea permanentă la putere. Adică acolo unde au reușit să nască și să întrețină un haos legislativ care să le permită a fura în continuare de la statul fără stăpân, fără a fi anchetați, judecați și pedepsiți penal! Acolo unde puternicii țării fac afaceri necurate, adică ilicite, dar cu „forme” legale susținute de diferite instituții ale statului prin oameni cu funcții de conducere, aparent fără culoare politică, dar constituiți în așa numita „clientelă politică” și struniți astfel încât de „serviciile” lor să facă uz însuși stăpânul oficial al statului, pentru că, orice s-ar zice, el există și este stăpânul românilor de pretutindeni, potrivit Constituției pe care doar prin prisma acestei prevederi o respectă, în timp ce, prin părțile esențiale ce-i sunt potrivnice, o interpretează după voia sa și o aplică potrivit interesului său, al familiei, prietenilor intimi și al partidului unic susținător și „iubit” de întregul popor...
Stăpânul statului a ajuns specialistul nr. 1 al Þării! El dă indicații și intervine direct în organizarea tuturor instituțiilor statului. El știe totul despre munca și viața bugetarilor și chiar le face concurență privind durata zilei de muncă, ieșind pe locul întâi în orice situație! Muncește cel mai mult. Evident, când compară salariile, uită să le adune la veniturile sale pe cele ale armatei de consilieri, secretari, oameni de pază, conducători auto, personal auxiliar de deservire și alte categorii de „oameni ai muncii” fără de care nu ar putea munci 16 ore pe zi! Dacă scădem și timpul necesar deplasării spre casă și viceversa în fiecare dimineață, timpul necesar pentru cele trei mese zilnice, pentru a se demachia și a-și săruta soția de „noapte bună” ori pentru satisfacerea diferitelor nevoi fiziologice zilnice, tragem concluzia că stăpânul statului român doarme cel mult 4 ore din 24. Ceea ce ar însemna că pune în pericol siguranța națională! Doar cu atâta odihnă,creierul uman nu mai poate gândi la capacitate și sănătatea generală a celui în cauză este în mare pericol...
Atât de atotștiutor și de activ este, încât cunoaște mai bine decât oricine ce avem de făcut noi, cetățenii țării, indiferent de pregătirea profesională, experiența de muncă și de viață a fiecăruia și ne oferă soluția de a ieși din criză. Ne îndeamnă să părăsim această țară! Susține că pentru asta a fost așa numita revoluție din decembrie. Pentru a ne oferi cale liberă să plecăm. Și chiar se pleacă…
Tinerii dotați pleacă. Medicii de orice specialitate pleacă. Ingineri, tehnicieni, meseriași, pleacă. Femeile libere pleacă. Pleacă și casnicele care nu mai au posibilități financiare să-și crească la limita existenței copiii. Rămân spitalele pustii. La Cluj au cerut plecarea vreo 80 de medici doar într-o săptămână! La Sinaia e un singur medic de gardă și trei asistente în plin sezon turistic! La Azuga a mai rămas un medic ortoped și două asistente! La Spitalul Municipal nu există fașă pentru a aplica ghipsul la membrele fracturate, iar medicul în cauză sosește după o oră de așteptare a bolnavului pe targă ori mai rău! La Spitalul de la Foișorul de Foc nu mai sunt medici la serviciul de urgență ori nu sunt ortopezi în specialitate și așa mai departe... Nu mai vorbesc de aparatură ori medicamente. Urmările? Se refuză urgențele până și la Târgu Mureș, din lipsă de medici, ori se întâmplă câte ceva să ne cutremure sufletele ca la maternitatea din Giulești, din nefericire...
Pe de altă parte, dacă s-a opus oarecum Curtea Constituțională, s-au indicat și s-au făurit legi „unice” de salarizare și pensionare care scad acum veniturile cu mult mai mult de 25 ori 15%! Dar, e suficient pentru bugetul țării? Nu este! Þara are „nevoie” de alți 65 de mii de bugetari șomeri! Mai e nevoie de peste 117 mii de șomeri în afara celor de până acum trei zile! Așa dictează Europa sau FMI, se plâng cei din preajma stăpânului ori se scuză chiar domnia sa pentru că, din lipsă de informații (!) și din prietenie cu apropiații săi politici ori din nevoia de a se achita de datorii față de clientela politică, se face că nu știe că un Þânțăreanu, sau o Udrea, un Videaunu ori Berceanu și mulți alții nu și-au achitat datoriile față de stat! Nu au plătit impozite legale pe multe paliere ori au învălmășit anumite datorii prin acte aparent legale, sub oblăduirea unor funcționari de stat plătiți din banii contribuabililor să vegheze la respectarea legii de către toți cetățenii țării, indiferent de rang politic, social, profesional ori de altă natură. Ori, cu banii pe care aceștia îi datorează statului, România nu s-ar fi aflat în criză economică! România ar avea de unde plăti salariile și pensiile întregi, nediminuate! România ar fi putut redresa economia și ar fi creat noi locuri de muncă pentru salarii care nu ar fi împins populația spre exod!
Observând cu luciditate toate aceste aspecte și multe altele, la fel de bine cunoscute de orice cititor, nu pot decât să constat că săraca noastră țară bogată se află în mare declin pe toate fețele! Este un vas în derivă! Un vas cu un căpitan sau stăpân autoritar prin dictatură și nu prin respectarea Legii fundamentale a statului, prin abilitatea de a asigura echilibrul firesc, democratic și necesar între puterile și instituțiile statului, precum nici prin respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor acestui stat de drept numit România!
În aceste condiții, se pare firesc, la prima vedere, ca nici „privatizații” să nu mai respecte cetățeanul român între hotarele țării sale. Bunăoară, nu am avut probleme, cel puțin până azi, cu cei ce diriguiesc tot ce înseamnă lumină, gaze, apă (cu mici incidente raportate la starea tehnică a conductelor și instalațiilor moștenite de la comuniști și lipsite de retehnologizare și modernizare!), transporturi locale și mai puțin interurbane, bănci, poștă și telecomunicații (!). Ei măresc cuantumul taxelor și impozitelor sau al dobânzilor… în funcție de legislația dorită și impusă de stăpânul țării. Scuzabil, în limitele unei anumite decențe, mai ales dacă nu uităm că ne aflăm în plină criză și Banca Națională ne avertizează constant…
În fața altora, suntem total lipsiți de protecție. Nu ofer decât „exemplul” ORANGE!

... La 1 august a.c. mi-am verificat situația pe telefonul mobil. Stupoare! Mi-au dispărut peste 300 de minute în rețea și mai bine de 60 minute naționale, dar am fost încărcat cu câțiva euro. Verific al doilea telefon aflat prin contract pe numele meu, dar folosit de unul din copii. Aceeași situație, adică ZERO minute și câțiva euro cheltuieli suplimentare.
Am procedat la prima etapă înspre rezolvarea acestei situații: legătura cu serviciul „clienți”…
- Doamnă dragă, iată ce mi s-a întâmplat... Relatez situația de fapt. Doamna operator de serviciu mă asigură că se vor face verificări...
- Da, aveți dreptate! Ați consumat minutele alocate la începutul lunii și ați vorbit în plus, m-a asigurat dumneaei după ce m-a lăsat să ascult vreo trei-patru minute muzică la telefon. Muzică bună, de altfel.
- Da, bine! Asta o știam și eu, doamnă. Atâta doar că nu am vorbit atâtea minute și tocmai acest aspect îl reclam. Cineva îmi fură minutele... Ce puteți face dumneavoastră, firma pe care o reprezentați, pentru a mă proteja și a mă repune în drepturi?
- Vom mai face verificări, dar să știți că, din moment ce v-ați consumat toate minutele...
- Alo, doamnă! Nu pricepeți că nu eu am consumat aceste sute de minute? Aveți impresia că nu mai știu ce vorbesc? În fiecare lună achit factura la timp, imediat ce-mi ridic pensia, în baza comunicării electronice. Nu aștept factura scrisă, pentru că sosește în Slatina abia pe 22-24 ale lunii, nu pe 16 ca prima, doamnă, am replicat eu, deja nervos, ridicând tonul aproape pe fiecare silabă în parte.
- În cazul acesta, noi nu avem posibilități, domnule. Vă rog să folosiți un ton adecvat, civilizat…
- Adică să fiu manierat cu cei care mă fură, nu? am replicat eu la fel de furios. Nimeni nu-mi cunoaște datele de identificare în afara lucrătorilor firmei, am continuat pe un ton „adecvat”, civilizat. Cineva din interior, de la firmă, mă fură și nu vreți să luați în considerație această plângere ori reclamație, cum vreți s-o numiți!
- Vă mulțumim că ați apelat la serviciile noastre și vă asigur că vom încerca să luăm măsuri, a încercat amabila operatoare să încheie discuția.
- Doamnă dragă, singura măsură este aceea de a face verificări, a descoperi frauda și făptașul, a mă repune în drepturi și a vă cere scuze. Asta va trebuie să faceți, vă este clar? am replicat din nou, ridicând ușor tonul.
- Da, bine, v-am ascultat. Vă rugăm să apelați la serviciile noastre pentru orice nevoie și...
- Și ce să-mi faceți, doamnă, am întrerupt-o eu simțind că aș ronțăi-o cu telefon cu tot. Să-mi răspundeți ca acum? Vă rog să-mi trimiteți factura, detaliată în amănunt, de la 15 iulie la 1 august!
- Da, sigur vă vom servi cu cea mai mare plăcere, a răspuns operatoare pe o voce atât de liniștită, încât simțeam că sar în tavan.
- În cât timp o primesc? Am nevoie să o prezint la Oficiul de Protecție a Consumatorului unde am făcut deja o sesizare…
- La data la care ați primit facturile pentru lunile în curs. Este dreptul dumneavoastră, dar nu este cazul să ne amenințați, mi-a pus capac doamna operator.
- Cum adică? Vă ameninț? Cu adevărat este dreptul meu și așa voi face. De ce să mai aștept o lună? Nu se poate mai repede, duduie?
- Îmi pare rău, este data oficială în care facturile…
- Păi, chiar nu pricepeți că este o reclamație și se impune a-mi prezenta situația pentru perioada în cauză?
- Ba da, dar facturile se expediază la...
- Bine, doamnă! Vă înțeleg că puțin vă pasă de clienții pe care nu-i protejați, cu rea intenție. Nu mai avem ce discuta!
- Vă doresc o zi bună, domnule! Vă mulțumim că ați apelat la serviciile noastre! a încheiat cât se poate de liniștită dialogul, lăsându-mă cu gura căscată, vă rog să mă scuzați de expresie!
Am plecat negru de supărare acasă, sub privirile îngrijorate ale oficiantei de la un centru Orange pe care o rugasem să-mi facă legătura cu serviciul „clienți”...
Au trecut două zile. Timp suficient să discut despre întâmplare cu mai multe persoane cunoscute. Spre marea mea surpriză, am aflat că nu sunt primul păcălit de Orange. Mulți s-au plâns, dar nimeni nu a fost repus în drepturi în vreo modalitate. O prietenă din Hunedoara m-a avertizat și m-a pus pe gânduri prin întâmplarea pe care o trăise domnia sa. Nemulțumită din aceleași motive ca mine, a solicitat rezilierea contractului. I s-a răspuns că nu sunt probleme și se va proceda în consecință. La o zi după termenul de expirare a contractului, a intrat pe internet pentru a-și verifica situația. Contractul său nu a fost reziliat. A fost prelungit pe încă doi ani! Fără să i se aducă la cunoștință...
Am intrat și eu pe internet să caut rubrica de sugestii și reclamații. Orange NU mai are această rubrică. Verificați și dumneavoastră, vă rog, și vă veți convinge.
Între timp, mi-am cumpărat cartelă pe un alt telefon, cu un alt număr, presupunând că pe numărul anterior pot fi cunoscut și, Doamne ferește, să nu am necazuri și pe această variantă. O MIE de minute în rețea, timp de o lună, contra a patru euro. Trebuia să vorbesc cel puțin cu prietenii mei cu număr de Orange, pentru a evita creșterile suplimentare pe cel cu problema pusă în discuție. Imaginați-vă cât de mult am vorbit în baza acestei cartele, eu, cel care mă foloseam o lună întreagă de 500 de minute în rețea și îmi mai rămâneau neconsumate la sfârșitul lunii.
De data asta NU mi-au ajuns cele o mie de minute decât două săptămâni!! Ei bine, nimeni nu-mi poate explica modalitatea manifestării acestui fenomen. Doar dacă niscaiva farfurii zburătoare au patrulat pe deasupra blocului în care locuiesc și au paralizat rețeaua ori au avut nevoie de minute Orange și s-au „împrumutat” de la mine prin intermediul antenei mele din praz laminat...
După cele auzite de la terțe persoane, am intrat în panică, dar mi-am luat inima-n dinți și am mers din nou la acel oficiu pentru a-mi face legătura direct la serviciul „clienți”. Nu pentru că nu știam numărul. Îl cunoaște lumea. Este 411. Ci pentru că până să intru în legătură cu operatorul Orange, trebuia să ascult robotul de vreo cinci-șase ori cum mă trimite pentru diferite informații de la Ana la Caiafa și să acționez tasta 1,2,3 sau diez etc până la tasta „O” pentru alte informații utile de la operatorul de serviciu și, foarte sincer vă spun, nervii mei nu ar mai fi suportat acest repetat supliciu...