uneori oamenii dorm numai fiindcă se întunecă
am avut și eu un vis fericit
vroiam să-ți spun despre asta
erai tu acolo, da, chiar tu
marea mirosea ca o pânză albă umflată, în care umanitatea și-a cusut inocența
câțiva stropi de ceară au căzut pe masa lucioasă, pe care îți plimbai degetele
vroiam să fac o sculptură din sticla aia de cola din care ai băut, vroiam să o așez pe pervaz, între cactușii mei să crească primăvăratic
ți-am zis să-mi păstrezi ciuma camusiană, te-am rugat să păstrezi ceva pentru bolile mele
și să îmi arăți puterile tale supranaturale
exact atunci a început să plouă
o tăietură de cuțit în palmă, precum un tremur stângaci de țigară pe pielea catifelată
și aerul a prins un miros de sânge cu ploaie cu soare placid
m-am desprins din rama ușii ca să o opresc, să te opresc, să nu dispari
ai tăcut prea mult dimineața