poeții ar spune că iubirea e un vas
de ceramică în care să-ți speli tălpile

mă trezesc devreme lumina mă leagă la ochi cu o eșarfă e ceva de căutat nu-mi amintesc ce iar asta bâzâie în gândurile mele mai chinuitor decât muștele înviate peste noapte

sertarele sunt goale patul e rece precum o îmbrățișare împăiată un ceas de perete de-un verde șters mai umple încăperea

cu ticăiturile sale mă scoate din sărite faptul că timpul nu tace nici măcar atunci când auscult pereții sau lămâiul de plastic de lângă fereastră nu tace nici atunci când

îmi îngrop mâinile în viscerele ceasului meu de perete de-un verde șters îi vărs ticăiturile pe podea le stâlcesc ca pe niște gândaci negri de bucătărie taci taci tac tac tac tic tac tic tac tic

ceasul acesta e un braconier ce capsează moartea de podea cu copci

abia acum zâmbesc și-mi spun cu voce tare că eu n-am mâini de olar am palmele albe albe fără cusur și unghii lungi cuvintele astea se înghesuie unele în altele

de frig

azi am să-mi port singurătatea așa cum obișnuia bunica mea să poarte singura ei fustă

pe dos.