În Marele Final se-ntâmplă lucruri,
De nu ai fi spăimată către Moarte,
Ce ți-ar ajunge, Viață, să te bucuri...
Dar tu rostești doar Viul, ca din carte.

Se-ntâmplă lucruri cum ar fi: să mori...
Presus de Viu te vei vedea atunci
Și cine poate ști câte comori
Cât ești în viață nu poți să le-ajungi.

În Marele Final tu, Viață, vezi doar Pragul.
Dar pe acesta-l calci într-o secundă...
Și câte Tu nu faci numai de dragul
Uitării, Moartea din privirea-ți să se-ascundă.

De Marele Final te-ascunzi mereu
După un gând ceva mai necaustic,
Te-ascunzi după Ideea unui pustnic
Ce-n ceruri șade falnic - Dumnezeu.

La el trimiți pe toți neviii.
Dar dumnezeu e doar idee;
Căci dacă ai această sfântă cheie,
Pe cei trecuți prea tineri, fală-te, înviei.

* * *

Ești un nimic acoperit de ceață...
Nici aripi n-ai, în membrul tău spinal...
Așa c-apropie-mă c-un deceniu, Viață,
De-n veci prea Sfântul, Marele Final.

Să pot măcar mai strânge adevăruri sacre
Ce-n literă, prin veacuri, le-oi vărsa,
Nu să pot Soarele cu Luna inversa,
Dar litera-mi cutremure-n cenacle.