s-a prăbușit de-a curmezișul tăind lumea în jumătățile unui măr viermănos

de undeva un gong urlă prelung ca un lup hămesit

mă trezesc cu privirea împingând la acul ceasului din perete
e un ceas rotund și verde. vegetează.
mă ridic în capul oaselor. dârele de pretutindeni se împerechează jos pe podea
nu știu de la ce sunt dârele astea
iubitul meu respiră în somn toată îngrijorarea
mie nu-mi rămâne nimic. îl țin în brațe și adorm.

ceasul rotund și verde sângerează
laolaltă cu obrajii pereților
eu sângerez pe ascuns
durerea îmi atârnă de piele ca niște țurțuri
ca niște colți înfipți în abdomen
încep să alerg de nebună cu un nume pe buze
cu tălpile goale în apa tăioasă

alerg de una singură

apoi urmează liniștea
cu gura deschisă cât un țipăt amar

genul ăla de liniște care te trezește din somn
să preîntâmpini cum se cuvine moartea

acum văd clar. înghit fereastra
între dărâmături