agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1329 .



godo și olga vs avatar
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2010-01-28  |     | 



Există zile în care te trezești oarecum trist. De fapt nu trist ci mai mult cu o senzație nedefinită că-ți lipsește ceva sau că ai pierdut ceva. Nici tu nu știi ce. Traversezi strada în drum spre serviciu și pe trecerea de pietoni mai mai să te calce un jeep cu numere de Italia. Astăzi nu e o zi specială nu e o zi în care să spunem că ți se întîmplă ceva și se produce un declic. Citeam dimineață un reportaj în Adevărul despre domnul Sandy Bell.
Adică vocea care anima serialul. Mi-am adus aminte cîtă pasiune am pus toți cei de-o seamă cu mine, cum ne povesteam a doua zi episodul din seara trecută și ne ofticam că nu l-am văut în cazul în care eram pedepsiți. Probabil asta era cea mai tragică pedeapsă pentru o notă proastă sau vreo boacănă. Vacanțele de vară la țară pentru mine erau o adevărată tragedie. În fiecare seară era obligatoriu să mergem la slujbă, iar ora slujbei coincidea cu ora la care începea Sandy Bell. Nici lacrimile noastre cele mai fierbinți n-o înduplecau pe bunica. Liturghia era liturghie. De multe ori ne prefăceam că ieșim pe poartă și că ne îndreptăm spre biserică, săream gardul pe la atelierul de fierărie al bunicului, intram în casa mare pe ușa din spate, după ce șterpeleam cheia, și stăteam cu ochii lipiți de televizorul Diamant. După ce s-a terminat serialul nu au mai existat desene animate. Poate doar Ștrumfii. Doi ani am fost îndrăgostit de Sandy Bell. Prima dată cînd am mers la mare am văzut pe o plajă un bărbat care vindea poze cu Sandy Bell. Erau destul de scumpe, dar am cumpărat vreo zece și am făcut un album. Cred că a fost una din cele mai fericite zile din viața mea. Stăteam și mă uitam în caietul de mate de 100 de file pe care lipisem pozele. De departe preferata mea era Sandy Bell și Mark într-o trăsură. Și-acum parcă o am în fața ochilor. Dar serialul de desene animate care m-a făcut să plîng pentru prima oară a fost Pasărea de foc spațială.
Îi mai țineți minte pe Godo și Olga? În finalul serialului cînd Godo își dă viața și reînvie în formă de bebeluș în brațele Olgăi am plîns cum cred că n-am plîns niciodată în viață. Poți plînge cînd te părăsește iubita, cînd îți moare cineva drag, iar plînsul e întotdeauna altfel. Niciodată nu am plîns mai sincer ca atunci cînd a murit Godo. Poate pentru că lacrimile sînt altfel cînd ești matur. Poate cînd ești matur plînsul e doar o formă a neputinței. Poate cînd ești copil plînsul e doar o formă de viață.
Dincolo de efecte speciale, de bugetul fără precedent, de încasările record, mă întreb oare dacă Avatar m-ar face să-l uit pe Godo și Olga. Dacă m-ar face să trăiesc. Pentru că emoție înseamnă viață.

Bonus:

http://www.youtube.com/watch?v=mNG5KGEVMjU

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!