poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1716 .



Der Durst
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Catalin Lupu ]

2010-01-24  |     | 



"Împărăția lui Dumnezeu e în voi!" (Luca-17,21)


Erau peste o mie de Häftling-i, cu vârste de până în 21 de ani, care stăteau aliniați în rânduri de câte cinci pe platoul din fața barăcii numărul 3 din lagărul C de la Birkenau-Auschwitz. Totul se petrecea în iarna lui 1944. Dezbrăcați, în pielea goală, așezați în fața căpitanului doctor SS Josef Mengele și oamenilor săi, toți așteptau începutul selecționării pentru crematoriu. Tinerii priviți din orice unghi, formau o masă de carne, fără sentimente, fără amintiri, fără viitor. Nimeni nu respira. Trupurile slăbite făceau eforturi deosebite spre a rezista celor patru ore de apel. Lipsiți de gânduri, nu aveau dorințe. Din aceste trupuri dispăruse tot ce însemna viață.
Printre aceste rânduri, un tânăr mic de statură și slab, atât de slab încât oasele îi ieșeau de sub piele, se rupe de grupul în care se află și pornește către un alt grup de tineri la fel de slabi ca și el. Îi este teamă că datorită lui vor muri și ceilalți patru, ultimii săi prieteni. Gândul îl îngrozește mai presus de gerul aspru care parcă-i îngheață și sufletul. Îndreptându-se către acel grup, este prins de mână. Individul care l-a prins este foarte foarte înalt și voinic și se postează drept paravan între tânăr și soldați. Mengele aruncă de obicei o privire superficială peste întreaga masă, iar dacă unul din cei care alcătuiesc grupul este înalt și voinic, atunci supraviețuiește întreg grupul. Gândul că este foarte mic de statură îl îngrozește pe tânăr, că este și slab—nici ceilalți nu sunt tocmai rotofei, nu ar fi hotărâtor. Își spune în gând numele, în lagăr tradus în simboluri și numere: Edmund Koga, român de prin părțile Transilvaniei.
Curând se strigă “drepți” și toți încremenesc. Cu degetele de la picioare Edmund încearcă să adune nisip sub tălpi. Știe că orice mișcare îi poate fi fatală, orice mișcare aduce cu sine moartea instantanee prin împușcare sau moartea printr-o suferință a suferinței, după ce apelul se va termina. Și nu ar fi tot. Moartea celorlalți ar fi o nenorocire. Nisipul însă nu se lasă scormonit, gerul l-a înghețat. Degetele îi sunt rănite dar nu va renunța, nu poate. A așteptat comisia atâtea ore și deși inima îi tremură de frică, trebuie să-și păstreze puterile, să nu leșine, să nu cadă, să nu abandoneze.
Mengele însă se răzgândește. Soarta selecției o va hotărâ o defilare, rând pe rând prin fața lui. Pentru cei piperniciți nu mai există șansă de supraviețuire. Meciul este decis. În drepta și în stânga lui Mengele se formează cordoane de SS-iști. Câțiva au rămas în afara cordoanelor și urmăresc arătătorul de la mâna dreaptă a lui Mengele. La cea mai mișcare a acestuia, cel selecționat este înfășcat și aruncat în spatele unui cordon, așteptând ca soarta să-i fie dusă la final, în ordinea specific prusacă.
Trebuie să încerce să ascundă defectul înălțimii, Edmund se va înălța pe vârfuri și va pluti ca o cocotă prin fața căpitanului SS. Șirul a pornit, pășesc în transă. Înnaintea lui Edmund, doi frați trec traumatizați de frică. Primul are o statură atletică, impunătoare, obrajii îi sunt roșii. Scapă. Fratele său îl urmează îndeaproape. Ar vrea să se întoarcă, dar nu are puterea, nici curajul. Tropote, ca de copite diavolești îi sparg timpanul. Câțiva SS-iști se apropie. Se aruncă disperat în calea lor, strigând să nu-i omoare fratele, să îl omoare pe el. Ei sunt singurii supraviețuitori din familie. Mengele zâmbește, soldații râd. Este doborât la pământ cu o lovitură de pat de armă și lovit de SS-iștii adunați în cerc, în jurul lui, sub privirea oripilată a fratelui. Cu o mișcare energică, i se taie gâtul lung, adânc, în timp ce fratele său este aruncat peste trupul în spasme. Soldații râd, Mengele zâmbește. Comandă să fie împușcat.
În tot acest timp Edmund pășește rapid, ridicându-se pe vârfuri prin fața doctorului. După ce trece, simte cum sângele din picioare îl părăsește. Cade. Trebuia să mai reziste. Era singura ocazie să scape cu viață. Oare l-au observat? Vin după el?
Acești tineri nu mai au gânduri, nu pot simți. Decât apropierea morții. Decât moartea...
Edmund este tras cu repeziciune de brațe de cei din grup către baracă.
Și-a amânat moartea. Astăzi a supraviețuit. Dar mâine ce va fi?


(Inspirat după o poveste de Oliver Lustig)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!