agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2591 .



Altfel, despre Nichita Stănescu: „ask the circle to forgive you”
personale [ ]
memento

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mariamaria ]

2009-12-04  |     | 



Cere-ți cercului iertare și apoi inventează-l pe El, așa cum vrei.
Nu-ți fie teamă că greșești! Nu se supără niciodată. Din înălțimile sale zâmbește mereu îngăduitor.
Dar pentru că „nicio pasăre nu va ști niciodată mai mult despre lume decât atunci când a spart coaja oului” poți începe cu începutul: alfabetul. „O-I, OI. Deodată afli că vorbești. Brusc, vorbirea din cântec devine cu totul și cu totul altceva.”
Nu te opri! Chiar dacă El va fi întotdeauna mult înainte. Se va juca mereu cu sunetele pentru a le scoate din disperarea care le cuprinde atunci când nu-și găsesc locul în cuvinte. Așa a inventat necuvintele: „În poezie putem vorbi de necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie, ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic.”
„noi nu vrem să fim geniali,
noi vrem să fim trimbulinzi.”
Nu, nu te-ai pierdut! Zâmbește!
Lasă-l să se joace asemeni îngerilor coborâți din iconostase. Va căuta noi sensuri pentru cuvintele tale construind noi mitologii ale limbajului. El va deschide lumea așa cum ai învățat că se deschide o carte. Tu vei încerca să înțelegi, iar în timpul acesta, El se va lăsa vorbit de cuvânt. Și va scrie cu necuvântul. Pentru că „poezia folosește cuvintele din disperare”, ea fiind „o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit”.
Ai înțeles? Te va întreba atunci, privindu-te cu ochi de frunze. Sau de cer?
Nu-ți va lăsa prea mult timp de gândire. De ce să risipim Timpul când „timp nu are decât Timpul”? Așa că se va grăbi să te lămurească: „Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie frunză ca să elucideze frunzele... Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braț al tău să se facă ramură cu frunze și o ramură a copacului să se facă braț cu degete. Ar trebui să mori puțin ca om și să învii puțin ca plantă, iar planta să moară întrucâtva și să devină într-o parte a ei om.”
Și îți va așeza în palme un autoportret. Iar până tu îl vei studia, își va cerceta mâinile pentru că „mi s-a părut absurd de curios, nu atât că am cinci degete, ci pentru că puteam să le spun ele iar nu eu. S-a clădit în mine un fel de obsesie, poate e pretențios spus obsesie, dorința de a contempla, de a vedea ceea ce este, din afară, dorința de a mă vedea pe mine din oglindă, fiind eu însumi oglinda.”
Vei înțelege că mâna i se făcuse ramură cu frunze: „El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete./ Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți./ El a întins spre mine o ramură ca un braț./ Eu am întins spre el brațul ca o ramură.”
Te-ai întristat? Nu-i nimic. Poți plânge, dacă vrei. Pentru că „a plânge nu înseamnă a avea ochi, ci a plânge nu înseamnă decât a fi. (...) Tristețea naște. Forma ei e destul de sărată.”
Vezi? Îngerul Nini a trecut pe aici. Și ne-a vorbit...
Dacă – ocupat să-ți ștergi lacrimile – nu l-ai văzut, caută „Caleașca pentru fluturi”. Cum, nu știi încotro? „Ia-te după dâra de sânge”. Sau după dâra aceea de suflet înaripat, poți să te iei. Pentru că „un poet e singurul copil pe care nu și-l dorește să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.”
Și, totuși... Ce fericire că buna lui mamă ni l-a născut!
*
Toate citatele aparțin scriitorului Nichita Stănescu.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!