agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2727 .



Damă de companie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ralucahelgiu ]

2009-11-23  |     | 



Adelina Danieliuc are 91 de ani și este mama marelui regizor Mircea Danieliuc. Ajung la ea acasă într-o duminică după-amiază. Stă în apropierea bulevardului Primăverii. Afară este atât de cald încât de-abia mai pot merge pe stradă. Picioarele mi se înfundă în asfaltul încins. Nici nu știu dacă o să găsesc adresa.
După ce schimb vreo trei autobuze, ajung în cele din urmă la Adelina Danieliuc. Sun la ușă de mai multe ori și deodată Adelina D. îmi deschide. Mă așteptam să văd o altă persoană, dar, după ce m-am uitat la ea preț de câteva secunde, mi-am dat seama că seamănă cu o regină de pe vremurile de demult.
Mă poftește la ea în sufragerie. Pe pereți văd picturile ei, tot felul de peisaje viu colorate si portrete. Mă invită să mă așez pe fotoliul învelit în piele de căprioară, din sufragerie. Adelina Danieliuc se așază lângă mine. Stă îmbrăcată într-un halat lung chinezesc care îi acoperă picioarele.
După ce mai stăm și ne uităm una la alta secunde în șir Adelina D. încearcă să-mi spună că a fost farmacistă, dar nu a putut niciodată practica această meserie, din cauza unei discopatii cervicale. ,,Și am fost draga mea o viață întreagă cosmeticiană. Degeaba am terminat facultatea. Mi-am irosit atâția ani degeaba. După ce am terminat Farmacia în Iași m-am măritat cu Dan Danieliuc, inginer la drumuri și poduri. Și așa mi-am început un alt fragment din viață.”
După un moment de respiro, Adelina Danieliuc îmi povestește faptul că soțul i-a murit acum 30 de ani și că, de atunci, trăiește singură.
,,Am trei copii. Toți au terminat facultatea la Iași, iar cel care a ajuns cel mai bine este Mircea Danieliuc, regizor de profesie. Face filme peste filme, dar bani nu mai sunt. Acum ar trebui să înceapă un alt film de lung metraj în colaborare cu englezii, dar nu găsește sponsori și un asemena film costă foarte mult.” Se uită la mine și oftează. Dacă ar ști cât de mult m-am chinuit și eu ca să-mi pot publica cartea. Și exact când mă hotărâsem să renunț la a mai scrie, am dat de oameni care nu m-au lăsat la greu. Nu are rost să-i spun tot ce mi s-a întâmplat mie. Tregedii, care nu pot fi trecute cu vederea..., tragedii care m-au adus la disperare. (...)
Adelina Danieliuc îmi spune fără să ezite că a pierdut de trei ori averea și a știut să o ia tot de atâtea ori de la capăt. ,,În viață trebuie să știi să te ridici, trebuie să înveți să fii optimistă. Și să știi că eu una nu mă gândesc niciodată la moarte... În viață nu este bine să te afunzi de unul singur...”.
Dacă ar ști prin câte am trecut eu și până la urmă nimeni nu a avut puterea să mă înțeleagă așa cum aș fi vrut eu. Dar așa este viața, nu se poate interveni...
,,Și acum la vârsta pe care o am, nu doresc ca oamenilor să le fie milă de mine. Mie mi-ar plăcea să iau pe cineva în gazdă ca să-mi pot plăti întreținerea și medicamentele care, când sunt compensate, când nu mai sunt compensate. Și în afară de lucrurile acestea îmi doresc să pot pleca cu tine la spectacole, să avem grijă una de alta...”.
Tac din gură și nu spun nimic. Mă uit la ea și nu-mi vine să cred ce spune. Este atât de bătrână încât ar putea muri și mâine și ea nu se gândește decât la spectacole, la calculatoare, la Internet.
,,Să știi că mă descurc foarte greu cu 15 milioane de lei pe lună. Întreținerea este foarte mare și la mine vin tot felul de femei care îmi fac curățenie, îmi fac masaj, iar manichiura și pedichiura sunt nelipsite. Și toate lucrurile acestea costă bani foarte mult. Fiii mei îmi dau câteodată câte un milion pe lună, atunci când își mai aduc aminte de mine. În rest nici nu mă bagă în seamă. Nu mă apreciază deloc, și când mă gândesc câte am făcut eu pentru ei... Dar asta e viața, nu poți să le fii la toți pe plac. Ascultăm în surdină Vivaldi, concertul numărul patru în F Minor. Mă gândesc la cât de crudă este viața și câte lucruri rele se pot întâmpla. La greu, până și copiii tăi te lasă și atunci când nu mai știi ce să faci, te împrietenești cu oricine, ca să te poată ajuta, și, când nu mai există nici o soluție ajungi fără nici o problemă la azilul de bătrâni. Dar, până să ajungi acolo, trebuie să-ți vinzi casa și, dacă mai au loc la azil, cu mari intervenții poți să-ți petreci ultimile zile într-un miros groaznic de urină...
,,Îmi doresc foarte mult ca fata cu care voi sta în casă să nu-mi fie slugă, să ne ajutăm reciproc și să fim împreună ca într-o familie.”
Mă gândesc că Adelina Danieliuc, neavând o familie adevărată în timpul tinereții vrea ca măcar acum să uite prin ce dezamăgiri a trecut și să înceapă o nouă viață la 91 de ani. (...)
,,Eu nu am fost niciodată invidioasă sau geloasă, nu am urât pe nimeni.” Mă uit mai bine în ochii ei și îmi dau seama că minte. Dacă ar fi fost atât de bună precum crede, nu ar fi fost lăsată pradă disperării. Și nu trebuie uitat faptul că și copiii sunt lângă tine atunci când au nevoie, iar după ce unul dintre fii se însoară, viața se schimbă. Nora nu-l mai lasă să aibă grijă de mamă și dacă nu te comporți cu mănuși, riști să rămâi să trăiești din mila altora.
Fără să știe ce mai vorbește Adelina Danieliuc, sare dintr-un subiect într-altul. Îmi relatează cu lux de amănunte că la 84 de ani a fost plecată cu avionul în Canada. ,,Ce mult e de atunci. Anii trec atât de repede, încât nici nu ne dăm seama cum ajungem până la urmă să-i chinuim pe cei din jurul nostru. Apar bolile, medicamentele care costă mult și câte și mai câte...”.
Adelina D. încearcă să mă convingă să rămân să stau la ea. ,,Dacă vei rămâne la mine te voi învăța numai lucruri bune. Eu sunt o femeie foarte bună și numai de tine depinde ce vrei să faci în viață. Să nu uiți că noi vom putea merge împreună pe data de 1 iulie la teatru, la Odeon. Fiul meu are acolo premiera și până la urmă ar fi bine să-ți fac cunoștință cu el... Viața se schimbă uneori, și într-o fracțiune de secundă poți deveni alt om. Trebuie doar să știi ce tren trebuie să iei sau pe care trebuie să-l pierzi. (...)
Dacă vrei să ne înțelegem bine și să fim cele mai bune prietene, trebuie să fii sinceră cu mine și eu numai așa o să te pot sfătui de bine. Toate fetele pe care le-am avut în casă au devenit oameni. Le-am învățat să se descurce în viață singure. Și când mă gândesc cum se mai schimbă și lucrurile. Unii ajung foarte bogați din sfaturile altora, iar alții devin săraci...”. (...)
,,Toată viața mi-am preparat tot felul de creme naturale și acum la cei 91 de ani ai mei, arăt ca de 65. Așa mi se pare mie și nu cred că greșesc. Mi-a plăcut să mă întrețin și să fiu frumoasă ca să-i pot cuceri pe bărbați. Bărbaților nu le plac femeile deștepte. Le plac femeile care sunt bune la pat. Trebuie să știi însă când să spui nu. Altfel viața îți devine un calvar și relele se țin numai după tine. »
Deși Adelina Danieliuc are o vârstă destul de înaintată, ea crede că mai poate schimba lumea cu banii ei de pe terenuri și pământuri moștenite. ,,Din banii pe care îi voi primi de pe pământuri îmi doresc foarte mult să construiesc în București un azil de bătrâni, care să semene cu cele din Occident. Bătrânii să poată picta, sculpta, să poata citi romane și să nu moară într-o mizerie de nedescris. La noi în România lucrurile sunt diferite. Unii dintre bătrânii care ajung la azil mor repede. Nu mai au activitate și viața se termină brusc. Dacă eu ar trebui să intru acum într-un azil aș muri foarte repede. » (...)
,,În viață este bine să nu crezi niciodată că ești o femeie proastă, trebuie să fii ferm convinsă că tu ești cea mai deșteaptă. Nici o femeie nu este proastă, femeile sunt sensibile și bărbații sunt cei care le pot schimba în rău. Bărbații sunt atât de răi, încât sunt în stare de lucruri foarte crude. Eu una am avut numai de suferit din cauza soțului meu. Bărbații, fără ei nu putem trăi, dar ei sunt cei care după câțiva ani, încearcă să ne schimbe, să ne facă să devenim dependente de ei. Și lucrul acesta nu este bun. Femeile trebuie să lupte și să lucreze, să le demonstreze bărbaților că și fără ei, ele sunt cineva. Căci, dacă soțul ajunge într-o funcție mai mare ca soția, încep deja certurile. Trebuie să-i dai soțului impresia că este cel mai bun, chiar dacă în inima ta, tu crezi altceva. Trebuie să știi să fii diplomată și să-l ajuți atunci când nu știe ce vrea... Dacă soțul crede că este cel mai bun în casă este bine să-l lași să aștepte, până când într-o zi îl va aștepta o altă lecție de viață din care își va da seama că a greșit.” (...)
Mă uit la ea și îmi dau seama că la o anumită vârstă nu numai că devii inteligent, ci ajungi să fii și înțelept. Viața și greutățile te schimbă, te maturizează treptat și te fac să-ți dai seama cât de mult ai greșit în tinerețe.
După câteva minute nu pot să nu o întreb de ce fiul ei, regizorul Mircea Danieliuc nu a scris nici o carte despre ea?
,,Ba da, Mircea a scris despre mine și despre viața mea în cartea ,,Strigoii fără patrie”, dar adevărul este că mie nu îmi place cum scrie el. În loc să scrie ca clasicii, el scrie abrupt, modern, așa cum se scrie acum. În cartea lui în loc să scrie adevărul, Mircea a relatat evenimentele cu foarte multă fantezie, fapt ce m-a enervat foarte rău... ». Mă uit la ea și nu-mi vine să cred ce-mi spune. Nu am mai auzit de vreun scriitor care să fie imparțial, obiectiv și pur-realist. Adelina Danieliuc însă speră ca din toamnă să-i scriu romanul vieții ei, așa cum și-l dorește ea. Să nu se gândească oare la moarte, la faptul că oricât de mult am dori să ne cunoaștem pe noi, nu vom putea reuși niciodată să aflăm adevărul despre noi înșine. Cei de lângă noi sunt însă cei care din cuvinte ne pot ajuta sau omorî.
După ce ne bem ceaiul împreună, îmi dau seama că s-a făcut destul de târziu. Mi-e ca nu cumva să mă rătăcesc. Viața este plină de surprize și până la urmă nici nu știi câte lucruri te pot înălța sau doborî.
,,Să știi draga mea că eu am fost măritată de trei ori, iar acum am nevoie de cineva cu care să stau și să mă înțeleagă. Să mergem împreună în fiecare seară la teatrul Odeon unde fiul meu este director. Vreau ca tu să faci parte din familia mea. Îmi place foarte mult de tine și să știi că îmi ești dragă... ». Nu știu ce să cred, mie nu îmi place ca cineva să se dea bine pe lângă mine. Îmi plac oamenii duri și agresivi. Dacă oamenii sunt diferiți lucrurile se schimbă...
Deși Mircea Danieliuc, fiul ei, a lăsat-o la greu, ea încearcă să-mi spună cât de mult îl iubește. ,,Soția lui Mircea a rămas gravidă cu el înainte de căsătorie și eu l-am sfătuit pe Mircea să o ia de nevastă. Așa pun de obicei femeile mâinile pe bărbați.” Și, până la urmă Mircea m-a lăsat, acum o are pe soția lui care mă urăște și își învață soțul numai la lucruri rele. Nu-l mai lasă să vină la mine în vizită. Și uite așa stau singură, așteptând ca cineva să mă ajute și să nu mă lase la disperare. În viață trebuie să ai o voință de fier ca să reușești și să nu te lași doborâtă. Eu una m-am descurcat numai de una singură. »
Deși Adelina Danieliuc nu are nevoie de mila nimănui, se uită la mine cerșindu-mi ajutorul. Fără să știe și fără să vrea încheiem discuția pe un ton patetic: ,,Viața este atât de scurtă și trece atât de repede, încât nici nu mai ai puterea să te bucuri de ea. »
În acele momente mă uit la fața ei, care îmi spune atât de multe...
Realizez pentru a nu știu câta oară că realitatea este cu mult mai dură decât ficțiunea și, că, oricât de mult ne-am zbate să ajungem oameni, până la urmă boala, deziluziile sunt cele care ne ucid și nu ne mai lasă să trăim. Oricât de optimiști am fi, singurătatea ne creează spaime, nu ne lasă să dormim, aducându-ne cu picioarele pe pământ.

Raluca Oana Helgiu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!