agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1299 .



Tablouri pe motive hutule
personale [ ]
Critica literara

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2009-09-22  |     | 



Oxana Kavun,
critic literar (Ucraina)

Recent am avut plăcerea de a citi două din poeziile tânărului poet ucrainean din România, Myhailo Traista: „Simfonia morții” și „Huțulca Maricika”, incluse în culegerea de poezii „Simfonia ierbii de mătase” (București, Mustang, 2001).
Inspirate din izvoare literare și folclorice specific ucrainene, poeziile pot fi ușor percepute de către cititorul ucrainean, dar nu numai...
Misterios înfățișate, tablourile pitorescului ținut huțul se exprimă literalmente prin portrete enigmatice ale demonologiei populare, dar totodată farmecă și prin mirifice peisaje montane, atât de apropiate și cititorului român, care, împreună cu vecinul său ucrainean, respiră, pe lângă aerul curat de munte și frumusețea însuflețitoare a naturii, închipuirile mitice despre lume, moștenite din moși-strămoși.
După cum observăm din cuprinsul poeziei, autorul creează tabloul original al pieirii a tot ce e viu pe pământ, propunând propria concepție și viziune asupra „sfârșitului lumii”. Totul a murit, totul a dispărut într-un incomprehensibil abis. Stăpâni peste lume au rămas frigul, pustiul și ecoul glasului Mariei chemându-l pe Ivan. Portretele celor doi ne întorc în lumea artistică a „Umbrelor strămoșilor uitați” a lui Mihaylo Koțiubensckyi, formând impresia unei călătorii prin codrii de stejari ce veghează în tăcere colinele munților.
Urmându-l pe autor prin lumea artistică a poeziei sale, cititorul se umple dintr-o dată de melancolie și de neliniștea tulburătoare a pierderii purității primordiale din sufletul omenesc. Tocmai în aceasta constă drama, ba mai mult, chiar tragedia tânărului contemporan, codificat și programat parcă să corespundă societății în care trăiește.
Aici trebuie să recunoaștem măiestria cu care autorul își intitulează opera: „Simfonia morții” (sublinierea îmi aparține, O. K), ceea ce susține și enciclopedia muzicii, și anume că simfonia se poate asemui tragediei, dramei...”*
Tematica ucraineană și izvorul național din care autorul creează subiectele sunt strâns legate între ele corespunzând poeticii operei, iar scopul nostru este analiza ei literară.
Separat de aceasta, un rol important are ritmomelodica textului, în care, la un nivel preverbal, se regăsește întruparea stării sufletești a autorului, precum și percepția lui asupra situației descrise. „Simfonia morții”, compusă din 3 catrene, scrise în amfibrah (trei silabe), această construcție trisilabică lentă, redă trăirile adânci, grijile și neliniștea poetului.
Schița ritmică generală stabilește caracterul rimei. Alternanța rimelor de gen masculin-feminin, cel mai des folosită în limba ucraineană, formează rime încrucișate: a b a b.
Rimele morfologice (verb și substantiv), destul de neobișnuite, câteodată foarte asemănătoare, bogate, ies în evidență prin convergența consoanelor.
Însă ornamentul textului rămân rimele în care primul cuvânt se repetă în întregime în construcția silabică a următorului.
În poezia lui Myhailo Traista observăm o legătură directă între text și finisarea lui fonetică. Înainte de toate, atrage atenția îmbinarea armonioasă a sunetelor (eufonia) textului, ce atinge relativ o corelație moderată a consoanelor și vocalelor, iar asonanța sunetelor ultimului rând (a), (o), (u) reproduce tablouri triste și mohorâte.
Însă, din punctul meu de vedere, tematica poeziei, entuziasmul ei emoțional și tonalitatea dominantă se dezvăluie cel mai mult la nivelurile lexico-semantic și sintactic. În lexic putem separa câteva grupe semantice, care poartă principala temă dar, și încărcătura emoțională a acestei opere:
1. „Căzut” – „plâns” – „pierit” – „speriat”.
2. „Frig” – „trist” – „pustiu”.
3. „Milă” – „frică” – „moarte”, și perechea sinonimă „miracol” „farmec”.
Expresivitatea emoțională a textului se datorează unui întreg șir de creații, din care separăm epitetele („ultimul păstor”, „pe creste golașe”, „prin dumbrăvi întunecate” și metaforele precum „vântul rătăcind” și altele, dintre care una ne atrage atenția în mod deosebit și anume: „piatra plângea”, care conține simptomele personificării oximoronice, deoarece unește două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic.
Ceea ce privește planul sintactic, acestuia îi sunt caracteristice toate tipurile de propoziții. Dar înainte de toate, atenția cititorului este captată de ornamentul principal al acestei poezii, și anume de propoziția exclamativă, compusă din două părți, începând cu exclamația „ой” (vai!), aceasta creând o așa-numită, anaforă interioară. Dinamica specifică și ritmicitatea textului creează coincidența terminării rândului odată cu propoziția și, de asemenea, un întreg șir de figuri de stil: asindet, elipsă, inversiune, paralelism. Ultimul, separat, îl întâlnim în rândurile ce redau grandioasa ordine a dispariției a tot ce e viu: „mesteacănul”, „piatra”, „păstorul”.
Întreaga poezie este construită, practic, pe antiteză. Deoarece în timpul în care a murit ultimul om de pe pământ, autorul, dar totodată și cititorul, aud de undeva sunetul buciumului, ca o pe o simfonie a morții, ceea ce crează un tablou alegoric, ba chiar mitologic, desprins parcă din imaginația strămoșilor noștri. De asemenea, în denumirea ei specifică apare metafora originală a autorului, „Simfonia morții”, în care se vede clar amprenta oximoronului, deoarece simfonia, ca operă muzicală, în cele mai multe cazuri, preamărește ceva, ridică pe soclu. Autorul recunoaște victoria morții, și o preamărește, ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu poate trimite la ceva luminos, bun, mărinimos.
Poetica specifică „Simfoniei morții” a lui Myhailo Traista, ne convinge cât de important este aspectul literar într-o creație artistică, în special în poezie, pentru o exprimare reușită a gândurilor și pentru realizarea efectului corespunzător, pentru perceperea cititorilor.

Cea de-a doua poezie, „Huțulca Maricika”, se deosebește de prima atât prin cuprins și prin problematică, dar și prin tonalitate și încărcătură emoțională.
„Huțulca Maricika” este un minunat model de atitudine lirică a tânărului poet, care-și exprimă prin cuvintele eroului liric sentimentele față de dragoste pentru fermecătoarea fată, de frumusețea căreia a rămas vrăjit. Poziția eroului liric este foarte interesant schițată de măsura timpului: în momentul de față, el se află-n oraș, în mijlocul furnicarului zgomotos, dar privește cu nostalgie în urmă, aducându-și aminte de prima dragoste, ca de cel mai sfânt și minunat lucru din viața lui. Din acest punct de vedere, putem trage, foarte ușor, o linie paralelă între cele două poezii. Amândouă transmit, deși prin măsuri diferite, tristețe, amărăciune, melancolie după ceva pierdut pentru totdeauna, după ceva imposibil de atins. În sânul naturii, mai ales a peisajului de munte, sentimentele descrise capătă o notă aparte, de vrajă și mister, prezentată prin cuvinte-simbol: „floare de colț” – „șipot de izvor” – „Huțulca Maricika”, care formează paralelismul lexico-sintactic, al celei de-a doua poezii.
Autenticitatea muzicală și poetică a textului se datorează tropilor, separat epitetelor („clopoțelul de aur”, „ochii de albăstrea”), comparației („ avea cosițe ca spicul de secară”, „clopoțelul de aur sună ca o voce”) și metaforelor („cocorii trasează rute”, „șoptea pârâul”, „m-a furat orașul”, „privirea ei mă îmbată”). Preponderența propozițiilor simple și impersonale facilitează formarea unui întreg șir de figuri de stil: inversiune, elipsă, parcelație, care conferă textului o adevărată armonie dinamică.
Asemenea particularități fundamentale ne mărturisesc că autorul se folosește de cele mai poetice resurse ale limbii artistice, creând, în același timp, propriul său stil artistic, dar convingându-ne și de nesecatele adâncimi ale comorii de valori poetice din limba ucraineană.
După opinia noastră, în fața tânărului poet ucrainean din România Mihai Traista se așterne un viitor strălucit, de maestru al cuvântului scris. Poeziile sale, din culegerea de poezii „Simfonia ierbii de mătase”, pot fi încadrate în planuri diferite ale poeziei postmoderniste, cu o ușoară tendință spre tradiționalism, ceea ce demonstrează că poetul se află în căutarea propriului drum în poezie, dar și că este, deja, în măsură să creeze tablouri poetice originale de o frumusețe rar întâlnită.

* Enciclopedia muzicală vol. 5-M; Enciclopedia sovietică, 1981, pag. 22-23.



(Naș Holos, nr. 67-68, 2001)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!