amintește-ți chipul desenat pe scoarța măslinului
are uneori ochii arcuiți de lumină-n spirală
genele se închid numai în nopțile fără lună plină
întrebările-i rămân ascunse pe buzele timpului
și când îl ștergi de apă în somn
îi atingi visele


apare azi ca un fel de om al copacului
fără trup nici măcar înfrunzind norilor câte o primăvară
se ghemuișete în ruginiu ca-ntr-o poveste cu spiriduși
care iau din pământ rădăcinile pentru a face lumânări nestinse


pădurea se întreabă încă de e timpul lui să se nască
și atunci lasă cărări către ursitoare spre a-i lua trup din tulpină
pentru o coborâre înspre menirea pământească


aici el deja scrie câte un vers pe pleoapele zeilor
și cântă ca un Merlin pentru o iubită neînchipuit de aurie
e un fel de prinț al toamnelor fără umbre
primiți-l oameni fără veștejire