stai în vânt într-o scuturare a cerului vine piază-rea la furnalul umbrei
ia culoarea ceții și forma nimicului și-și bate joc și-ți dă de lucru

pe buza gropii Dumnezeu își face turul pocnind dintr-un șarpe
balanța ruptă-n umeri – prin brațele întinse vântul tremură ca frica unei mame

cânt la chimval marelui râu ce lume se cheamă
nimic din ceea ce spun pentru tine nu poți desluși
sau sunt doar voci care se sting și nimeni nu aude ceva
soarele cu o singură rază va bate îngerul la tălpi în zori

totdeauna pe cineva îl prinde culesul în ianuarie
Marea e răbdătoare
așteaptă
e sigură
că toate lucrurile în ea se sfârșesc

mări de tăcere dizolvă ordinea - astfel depărtări se petrec –
nimic gravitând sau totul pe invers. O rază înțeapă nervurile mâinii
clorotică frunza plutește în gol – aceeași pradă care descompune
învingătorul

un anotimp o descoperă – celălalt se închide

aceeași frunză care visându-și visul se continuă

prin brațele întinse vântul tremură ca frica unei mame