agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1579 .



Filozofie din Vienna/ Kurt Rudolf Fischer: Marturisiri
personale [ ]
Emigrant spre Shanghai

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clarissa ]

2005-02-25  |     | 



Tovarășul cu care am împărțit destinul in Shanghai a fost cel mai apropiat prieten: Erwin Trebisch. Nu ne-am despărțit nici pe scenă, nici în ghetto, nici în lagărul de concentrare, am fost mereu alături, ca printr-o minune. Era o fire extravertită, vizionară acest Trebisch. El era punctul arzător al tuturor discuțiilor intelectuale de la biblioteca Lion, o pseudo-librărie și bibliotecă totodată, al cărei proprietar era un oarecare Bruno Lowenberg. Ca emigranți, era în noi o nestăvilită sete de cultură, care tînjea mereu, mereu, spre Europa. Erwin Trebisch își luase cu succes bacalaureatul, cînd a fost ca și mine, forțat de soartă, să aleagă China ca punte de salvare, fiind ca și mine detectat ca "jumătate" evreu. Unchiul său, Friz Kuttner era doctor în germanistică la Berlin. Reușise să fugă în Australia. Eu și Erwin am rămas nouă ani grei în China, ani în care am fost umiliți și tratați josnic. Doar trei ani din cei nouă i-am petrecut la universitate, unde am fost admiși în urma unui examen de admitere la universitatea de limbă engleză St. John din Shanghai. Am studiat ani de zile în particular și am muncit ca un cîine, ca să pot studia la această universitate. M-a pregătit tot un compatriot, vienezul Blau, un om "greu" care avea cîteva doctorate la purtător, în chimie, drept, științe politice și filozofie. Am fost admis la filozofie și astfel am pătruns în lumea culturală a emigranților. Am emigrat în 1939. După primirea invitației de a ne prezenta la lagărul de concentrare Mathausen, la data de 1 septembrie, într-o noapte clară și senină precum cristalul, am reușit să ne strecurăm nevăzuți din casă. Părinții mei reușiseră cu greu să strîngă bani de drum, circa 400 de $ de persoană, bani primiți ca miloagă de la o rudă îndepărtată care trăia în America. Abia în 1940 am reușit să ieșim din ascunzătoarea unei clădiri, dintr-o localitate de lîngă Vienna, pentru a putea fugi în cele din urmă cu vaporul Lyoyd Triestino...Vaporul a ocolit focare de război, a făcut niște ocolișuri întortocheate, pentru că era blindat de călători ilegali, majoritatea iudei. Astfel am ajuns în Shanghai, loc unde nu l-am întîlnit nici pe Einstein, nici pe Freud și nici pe Thomas Mann. În China erau două categorii de emigranți: erau cei bogați, din "Frenchtown" sau "International Settlement", controlate mai ales de mafioți japonezi și chinezi cu care făceau diferite afaceri și "Hongkew", cartierul săracilor, controlat tot de un mafiot-pește japonez, care-i punea pe emigranți să-i plătească bani săptămînal din cîștigurile lor modeste. Muncile erau josnice: mulți lucrau pe "lane" adică pe niște ulicioare, de unde luau gălețile cu fecale ale celor înstăriți și le aruncau la marginea localității, unde se ardeau gunoaiele. Între cele două categorii de emigranți nu existau legături de nici un fel. În 1943 s-a produs o schimbare, cei de jos au fost mutați într-un alt cartier, în "District", unde erau păziți zi și noapte de jandarmi japonezi, care-i puneau să facă cele mai umilitoare munci, îi băteau și-i maltratau oribil.
Lumea culturală a emigrației a dispărut în cîțiva ani, deși foarte mulți emigranți de jos erau oameni instruiți, cu studii universitare. Am învățat foarte greu limba engleză, mîncînd sînge cu pîine. Trăiam în ghetto, munceam și învățam numai pe ascuns la început, pînă cînd am cunoscut în acest ghetto pe Tibor Künfi, fiul lui Zsigmond Künfi, care fusese ministrul învățămîntului în Ungaria. Acesta lucra ca medic în lagărul nostru. Tibor era ginecolog. Fugise cu familia în Shanghai, din Vienna, din cauza naziștilor, care-l chemaseră la interogatoriu, la sediul gestapo-ului.
Am studiat la universitatea St: John din 1944 pînă în 1948.
Am avut un singur țel în acești nouă ani de chin: să fug în
America. Am avut multă răbdare și nervii tari, astfel am reușit să rezist și am reușit într-o zi să spun pentru totdeauna: " Rămîi cu bine, Chină blestemată".

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!