Caramel - culoarea nopților de adio, culoare a sufletului ce dă târcoale unui scenariu irepetabil de dulce și întreg.

Caramel - memorie ce cheamă o altă încărcătură, pe cea a inteligenței bronzului neclintit, al ideii.

Caramel - înclinație către formula superlativă
asimilând anomaliile într-un curent de normalitate generoasă,fără îngustime, aroma călătoare la granițile imperiului, perpetuu culoare călătoare printre mentalități și resturi de viață..

Simona e culoarea care a inventat conștiința într-o vastitate de orizonturi, vulnerabilă, răzvrătită desigur, fragilă uneori, dar expansiv fremătătoare pentru percepția noastră învățată cu lineară convenție, culoare cu un exotism și erotism în cea mai pură istorie, cu mult înainte de contactul ei cu alte continente.

Cuvântul Simonei se divide în secvențe aruncate
în hăuri, totul prins în vârtejul unor cununi făcute din materii fără nume, fire răsucite din posibile cataclisme, puse în mișcare pentru a se reuni din nou apoi, în nucleul suprem: FEMEIA CE IUBEȘTE.

Simona este culoarea inventată de ea, ca să poată astfel sp-și exprime obsesiile insurubate în sine, în straturi de enigmă...


Linea-Dana Stefan



*********************************************************************









“să-ți spun o povestire from the edge
lipsită de speranță și capete întregi”


Simona Marcu este o poetă relativ nouă pe site, care a reușit însă, încă din primul moment, să își facă simțită prezența prin maniera, nuanța și abordarea aparte a poeziei. Si nu ultimul rând prin stil. In rândurile ce urmează nu îmi propun să realizez o disecție amănunțită a creației Simonei, ci mai degrabă să schițez cât mai concis părerea mea (obiectivă sau subiectivă) asupra versurilor marca “brown sugar” și să reconstruiesc imaginea de ansamblu a poeziei, subliniind sau doar schițând anumite elemente/ingrediente specifice autoarei.



să nu mă lași să te destram de tot
un ochi îmi urlă și aș vrea să-l vând
pe coasta ta cea stângă și să pot
să mă-nfășor în tine tremurând.

să nu mă lași să-ți mârâi în ureche
cu moartea mea venind zbierând înot
sunt doar blestemul putred închis în ora veche
și am târâș în urmă o umbră de un cot.

Poezia ei nu este deloc una facilă, dar exista de multe ori tentația (cel putin pentru mine), de a aluneca odată cu ritmul și rimele folosite. Dar Simona creează adeseori o anumită confuzie care te îndeamnă să citești încă o dată textul descoperind de multe ori un ritm interior și nuanțe nu chiar atât de ușor sesizabile unei prime cititri.

“când soarele se naște-ncet, adânc și sferic,
desfă-mă din cuvinte, din trupul tău himeric,
privește-mă cum ard, cum mă invoc în scrum
deși ești doar o umbră sau poate doar un fum
damnat să-mi fie glasul de va începe-a plânge
sfărâmă-mă de frunze și-n aripă de înger usucă-mă de sânge. “

Cei apropiati textelor Simonei, au ajuns chiar să numească aceste elemente (așezate de cele mai multe ori în combinații inedite) : “brown sugar”-isme. Asta deoarece în marea majoritate a poezilor postate înca de la început pe site se simte la Simona o plăcere a picanteriilor, o cultură cinematografică deosebită, un cult al voluptății, o feminitate matură care îsi reneagă delicatețea (însă de multe ori o face intr-o manieră care aminteste de invocațiile sânzienelor), amestecate cu elemente inginerești sau gastronomice fantastice. Ludicul este si el prezent in marea majoritate a poeziilor, practic de multe ori după cititre am senzatia că percep plăcerea cu care autoarea scrie. Asta si deoarece Simona jonglează cu o ușurință aparte între ritmuri și imagini nelăsând impresia ca rima o încorsetează.

….
“m-a chemat pe nume:”don’șoară a deux
clocit oușor faberge
tu, blândă reptilă în formă de O
demență sterilă sculptată în C
hai, vino și fă-mă în stare de-orice.”
încet, mai apoi:”madmoiselle a la grecque!
revino, aproape de mijloc de pantec
rotund și stângaci marinat în vin sEc
oh, vino să-ți trec
alaiul de nuntă-ntr-un cântec.”
finalul răpune:”miss A cappella…
să-ți umplu trupul de bourbon aș vrea
(închide-ți umbrela!)
bându-l apoi printr-o coajă de stea
mânjită de ieri cu peltea.”…

Un alt element constant în poeziile ei este un erotism straniu care uneori este evident alteori este bine ascuns devenind perceptibil numai la o citire atentă textului sau exista si poezii in care cele două elemente se regăsesc împreună

să îți descriu un gând erotic
albastru și hipnotic?
(în dar îți dau sâni geometrici
să îi ascunzi în ochi ermetici
și buze fermecate
mănunchi de hohote-nnodate).

mai bine-un cântec despuiat
cu versul volatilizat
în care-ți murmur pântece rănite
prin fioroase mângâieri gonite.

De asemenea “englezismele”, trimiterile metatextuale, sau intertextuale, cel mai adesea făcute către film și muzică sunt prezențe pe care te poți aștepta să le întâlnești la o cotitură a versului.

“a pack of ‘Red Apples’-1.40$”
“and matches…”

inutil.
oricum am ars demult
amândoi.

Cât despre formă , trebuie spus că Simona Marcu își alege forme mai puțin obișnuite dar le tratează cu dezinvoltura cuiva pentru care forma în poezie este cea mai mică grijă. Asta deoarece își dozează în alternanță imagini incisive sau directe intr-o melodie cu ritm amețitor.




“vreau lullaby mușcat din buze
bătătorite coapse de masaj
zile-nsorite găsind nopți difuze
pe tine ilegal prins de corsaj
la granița a 7 veri confuze.”



Din îmbinarea elementelor subliniate mai susu dar si a altor ingrediente pe care vă las să le descoperiți fiecare, rezultă o poezie cel putin interesanta, un amestec “proaspat” în contextul poezie.ro, chiar dacă în unele poeme se pot trasa legaturi cu poezia lui Ion Barbu sau a lui Emil Brumaru. Simona, a cărei aniversare este astăzi, e o autoare care o să vă surprindă, sper eu, în mod plăcut.

Claudiu Banu




*********************************************************************

Simona este o personalitate frapantă, originalitatea ei implicând o vitalitate cu salturi spectaculoase. Cu sau fără mască, provocatoare, ea comunică în tonuri alb – negru, fără nuanțe intermediare. Exagerarea și stilizarea în reliefuri aspre antrenează estetic vorbind, efectele expresioniste. Ca un navigator, plăsmuiește versuri impulsionate de o emulație cu totul deosebită. Limbajul și fiecare cuvânt sunt prefăcute într-un organ unic numit simbol. Ele sunt propulsate în spații unde au loc transformări miraculoase. Are o imaginație extrem de bogată, complexă și iscoditoare. Reușita imaginilor nu întotdeauna e cea scontată, dar este o premisă a reușitei unei poezii: nu sunt decât străină și amară / uscată, te implor, secunda asta doar / să spânzuri de trei ciori orașul de afară / să usturi și să urli și dorul să mă doară / hai, uită-mă o oră, un infinit măcar. ***

Imaginația autoarei este un element ce dă dimensiune poemelor. Comunică și vehiculează ansambluri de idei, intuiții ale unor halucinații, pentru a construi viitoare spații. Pare că Simona stăpânește această experiență imaginară dând semnificații și înțelesuri discursului poetic însoțite de un fond muzical. Iscodirea poetică, starea brutală de a spune e aidoma cu starea dureroasă a propriului corp, care duce uneori la regândirea ideii, care poate fi reluată pe mai multe variațiuni: timpul s-a întors de mult pe dos / pictează-mă în negru pastelat), / când mă atingi încep să mă descos / câini hămesiți m-au devorat), / și pentru tine sunt un secol secetos / (sărută-mi tandru trupul blestemat), / sunt coaptă,și în miezul meu cremos / (din viermi te știu stângaci brodat), / și-mi răscolești în creier cu un os / (visându-mă cafea cu zahăr tos / când te ridici din comă însetat). ***

Poemele sunt pline de culoare și dimensiune, specifice unui om fără scrupule, ele păstrează neîndoielnic amprente ale unor trăiri interioare care se vor exterioriza dincolo de limita cuvântului undeva spre adâncurile cunoașterii neconcepute: sau poate vrei o prăjitură-n sos tomat / pe care să ți-o pregătesc în pat / erotic, dintr-un sân însiropat. ***

Preface poezia în cuvinte. Odată cu ieșirea sa în lume luptă pentru dobândirea identității. Unele dintre imagini nu sunt decât simboluri-cadru, iar în jurul lor se construiesc narațiuni lirice într-un negru pastelat. Dacă din unele poeme decupăm anumite enunțuri, un lucru este esențial autoarei; iscodește, iar intuiția ascunde prevestiri ale esențialului dar și contradicții: > ***

Viziunea sa poetică transportă tensiunea comnicării estetice în diverse planuri. Are darul asocierilor bruște, al fantazărilor într-un miracol al expresiei. Cu ceea ce scrie vrea să convingă că sunt întâmplări ale vieții trăite și nu întâmplător apar dispute la anumite texte.

Pe nevăzute și noi devenim și suntem o parte din ea. De aceea am scris împreună, dar fiecare privind dintr-un anumit unghi. Modul în care am receptat poezia Simonei va putea constitui, peste ani, un criteriu de judecare a vocației noastre de critici.

Atât noi, care am încercat să pătrundem în universul poetic al Simonei cât și cei care au comentat textele în momentul apariției lor, putem avea o contribuție în devenirea Simonei Marcu ca poet.

Obiectivitatea sau subiectivitatea, influiențată într-un fel sau altul de prezența Simonei și a poemelor ei, e posibil să declașeze un nou criteriu al poeticului și totodată o nouă strategie retorică pentru lărgirea percepției estetice.




La mulți ani Moni, și la cât mai multă poezie în viața ta!