Din momentul exploziei primordiale, o ființă diafană plutește pe fiecare cuantă sau este chiar cuanta. În extazu-i atinge o planetă, contopindu-se în ea, iar noua ființă reflectă un parfum albastru la mângâierea unei plăpânde raze de lumină. Ea este viața. Iubește-o, prețuiește-o, dăruiește-o.

Ce este viața ? O putem defini printr-un mijloc rațional sau dogmatic ? NU. Ea exista pur și simplu, fară a avea nevoie de explicații. Mult prea lunga polemică evoluționistă-creaționistă o face să zâmbească ironic, timp în care se extinde în copleșitoarea aureola a ființelor, se contopește pentru a le dărui o picatura din chitesenta ei. O fiintă se naște pentru a muri, traiește pentru a se darui.
Omul, prin aroganța sa, se considera cea mai superioară ființă dintre ființe. Este cea mai amară plantă si cea mai feroce bestie. Se proclamă stapânul a tot cel înconjoară. Tulbură liniștea universului, în stupiditatea și teama sa de a se convinge că inteligența lui este supremă. Mă întreb ce va face în momentul ce-l va găsi pe iluzoriu “E.T.”, cu certitudine îl va determina să regrete “privilegiu” de al fi întâlnit pe Homo Sapiens.
Se joacă cu energii de a căror putere nu este conștient și rămâne surprins de neașteptatele rezultate ce-i rănește orgoliul în neputința de a întelege, de multe ori, propria sa creație. Nenumarate civilizații au fost distruse de acest orgoliu. Totul este trecut prin firavul aparat rațional de care dispune, în urma acestui proces, este parafată o lege pentru fiecare fonomen ce crede ca l-a închis în indescifrabile semne înscrise pe toleranta celuloză. Eșecul nu este admis, în urma lui impune postulate din incapacitatea de a înțelege fenomenele în ansamblul lor. Multe din ele au fost înlocuite de altele, poate mult mai efemere decât acestea, ce așteaptă la rândul lor să fie uitate în prăfuitul ieri.
Și ce face “grandioasa” ființă când se confruntă cu cea mai mică problemă existențială ? Apelează la vastul bagaj informațional, ce l-a construit cu atâta mândrie ? Nu, ci din văpaia ce poate mistui într-o clipă o imensă pădure luxuriantă se transformă în câteva momente aruncate pe sumbrul tărâm al disperarii ce-l produce imaginația încapabilă a mai pune în funcție “enormul” balon de săpun al rațiunii, într-o firavă lumină de candelă ce chiar și bătăile de aripi ale speranței o poate stinge.
Omule, lasă totul, cel puțin pentru o clipă și pășește în afara înfernalei autostrăzi în mijlocul căreia trăiești, vei găsi o atmosferă primordială, plină de miresme ce-ți înbată cele șase simțuri. Transformă clipa în clipe și nu lăsa să treacă niciuna pe lângă tine, fără a te agăța de fiecare în parte, de-ți vor sângera degetele, fii mândru că ai câștigat o luptă. Trăiește viata din tine până la ultima aroma și chiar mai mult.