agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9855 .



Cuvânt prevenitor
eseu [ ]
(prefață la „Republica” lui Platon - Editura Științifică și enciclopedică, 1986)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin_Noica ]

2004-08-20  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu



-fragmente-

Orice om cult crede a ști despre „Republica” două lucruri, amândouă regretabile: că Platon schițează aici drept stat ideal unul autoritar la culme; în al doilea rând, că dă afară pe poeți din cetatea sa. Sub aceste două scuze Platon a fost criticat, ironizat și uneori batjocorit, mai ales în veacul nostru, dimpreună cu reflexiunea filosofică. Rămâne de văzut dacă regretabil este textul „Republicii” sau dacă nu cumva regretabil este felul nostru de a-l citi.
Cu Platon dealtfel s-au mai întâmplat de-a lungul veacurilor câteva deformări de interpretare, cea mai gravă fiind aceea de a înțelege Ideea drept supra-instituită Realului și ca dublându-l pe acesta. Interpretarea își are obârșia într-una din cele mai întristătoare pagini din istoria filosofiei, în capitolul 9 din cartea I-a a Metafizicii lui Aristotel. Și este curentă astăzi încă, la fel cu cea a „Republicii”. Firește, e infinit probabil că nu vom reuși pentru cititorul român, să înlăturăm interpretarea comună în ce privește dialogul de față. Dar pentru că e vorba de prima lui traducere în limba română, merită să fie făcută încercarea.
Un lucru ar trebui să fie recunoscut de către cititorul care va străbate întregul dialog: Platon nu-și propune în el să ofere un tip ideal de Stat, ci un tip ideal de Om. Poate, dacă la un congres platonician, marii specialiști ar hotărî să nu se mai traducă dialogul prin „Republica”, ci printr-un titlu ca „Republica interioară”, opera ar fi citită pe viitor altfel decât până acum, drept o lucrare politică. Cu politica propriuzisă filosoful nu s-a îndeletnicit niciodată până la bătrânețe; abia în perioada ultimă, senilă au spus unii antici, a redactat el Legile (unde referințele la „Republica” sunt ca și inexistente)
(...)
Dialogul a fost scris pentru om, iar nu pentru omul politic care, potrivit mitului platonician al unei întrupări posibile, și-ar alege într-altă existență să trăiască într-un furnicar sau în buna rânduială a stupului de albine. Departe de a culmina în descrierea statului, dialogul culminează în descrierea a cinci tipuri de oameni: omul suveranității morale și de cunoaștere (numit aici om regal sau aristocratic), omul timocratic, omul oligarhic, omul democratic și omul tiranic. Aceste cinci întruchipări umane posibile – de care nici sociologia, nici antropologia, nici caracterologia, nici politologia nu țin îndeajuns seamă, deși ele par a da un tablou complet al omului ca ființă morală și socială – se trezesc în om, își caută afirmarea dominantă, se ciocnesc între ele și dau războiul civil din sufletul oricărui ins ieșit din anonimat. Ele sunt cele care colcăie în ceea ce s-ar putea numi republica interioară a omului, cu un cuvânt pe care Platon însuși îl folosește (în text-n.r.) Iar de aceea traducerea titlului prin Republica este mai grăitoare și mai adecvată decât cea, prea des folosită, de „Statul”, neputându-se vorbi de un „stat interior”. Dealtfel Politeia, titlul grec al dialogului, dat de Platon, nici nu înseamnă stat; înseamnă „cârmuirea statului” sau „formă de guvernământ”, termenul de „stat” fiind cu totul distonant, de vreme ce ideea lui este una modernă. În „republica interioară” încearcă să se cufunde Platon, cu acest dialog despre dreptate ca virtute supremă a omului.
(...)
S-ar putea ca dezordinea cronică a societății să țină de dezordinea interioară a individului (...) Toate roadele pământului se plivesc de buruieni, numai omul e lăsat să intre în viața matură pe jumătate plivit. Ce se poate face din el? Cu o cărămidă proastă cum suntem fiecare, nu se poate face o casă bună. Că nu s-a clădit nimic durabil cu noi este limpede din istorie, dar nu-i este întotdeauna limpede omului, cărămizii.
(...)
Cititorul de totdeauna, gata să facă alergie la tot ce pare să știrbească libertatea sa de a rămâne o buruiană umană, ar fi trebuit să vadă că politicul este subordonat aici propriei lui înnobilări. Desprindere de politic, iar nu cufundare în el i-ar apărea acest dialog. Dacă n-ar fi decât mitul final unde, ca în toate miturile finale platoniciene se reia pe registrul ficțiunii tot ce a tins să fie adevăr în dialogul respectiv, atunci încă oricare cititor ar putea să vadă că NU despre cetate și state e vorba în mitul lui Er, ci despre om și destine individuale. Dar nu e nevoie nici măcar să se ostenească a citi până la capăt, spre a înregistra tocmai detașarea de politic(...) Platon spune limpede (în text-n.r.) cum că numai dacă există un fel de viață MAI BUN decât cel al omului politic, numai atunci insul și cetatea pot fi în ordine. Și adaugă acest lucru la care toată GINTA POLITICÃ ar trebui să reflecteze: „E necesar ca spre cârmuire să NU se îndrepte cei ce o îndrăgesc”. În lumina setei de a ajunge la conducere, care a caracterizat dintotdeauna viața publică, gândul acesta ar fi potrivit ca motto pentru orice traducere din dialogul lui Platon.
Iar dacă vrem totuși a desprinde un înțeles „politic” din acest dialog unde politicul este în subordine, înțelesul este cel mult: cine nu vrea sau nu e în stare să slujească cetatea depășind-o, s-o slujească integrându-se în ea

***

Al doilea lucru pe care crede oricine a-l ști despre Republica este acela că Platon dă afară pe poeți din cetatea închipuită de el. Dar nu pot oamenii citi un gând până la capăt? După ce au aflat că poeții sunt izgoniți din cetate, cititorii nu mai vor să înregistreze că filosoful lasă pe poeți să vină îndărăt, ba chiar le cere să ia parte, cu liberă răspundere, la viața cetății.
(...)
Dar ne-am învățat cu toții să citim prost dialogul acesta. Așa facem mai departe în veacul nostru, când au căzut vorbe grele împotriva viziunii politice și estetice a lui Platon. Numai că o societate care acordă prea mult politicului, stând sub vorba absurdă a lui Napoleon către Goethe: „Le destin c’est la politique”, și care în același timp acordă PREA PUÞIN artei, încurajând-o să fie adesea desfătare goală și uneori veritabilă impostură, o asemenea societate ar face mai bine să-și vadă de tristețile ei. Să nu citească Republica lui Platon dacă nu o poate citi bine și s-o lase altor veacuri, care nu vor mai sta să judece operele mari după propria mizerie.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!