agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8256 .



Sarea gîndirii (păreri despre aforism)
eseu [ ]
eseul de duminică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2007-02-18  |     | 





Photobucket - Video and Image Hosting


Nu doar teatrul și poezia, ci mai ales eseurile și aforismele dezvăluie jindul lui Blaga către libertatea de gen și tematică a creației, gustul și aplicația pentru fragmentarism și fructificarea inspirației de moment, cultivarea spontaneității însemnărilor intermitente. În cele din urmă, în însemnările aforistice, autorul își pune în valoare talentul expresiei fericite, grația verbală și concentrarea ideatică apte să realizeze o comunicare mai simplă și mai directă, vizînd un public mai larg decît cel dornic de și avizat pentru filosofie.

„Personal mă simt o existență creatoare. Toată filosofia mea este un sprijin teoretic pe care-l dau acestui fel de existență” – astfel își justifică filosoful vasta construcție metafizică. Din duhul eresului însă, existența creatoare tinde să se manifeste și în alte direcții, depășind cadrele teoretice și oarecum în răspăr față de rigorile lor: „Îmi sînt cel mai liber adept. Teoriilor mele metafizice nu le-am atribuit niciodată alt caracter decît acela de încercări, perspective, anticipații, viziuni mitice, în nici un caz dogme. Am ambiția de a fi cel mai liber dintre adepții acestori teorii.” Dealtfel, „gînditorii care nu păstrează distanța chiar și față de propriile idei” îi „fac impresia unor capete stăpînite mai curînd de idei fixe decît a unor capete cu idei”. Prin aforistică, Blaga se descătușează din rigiditatea sistematică a trilogiilor numită într-o scrisoare „un cumplit viciu sistematizat”, renunță la resemnarea teoretică și comite o adevărată insurgență existențială.

Duhul eresului pare expresia fericită ce surprinde stigmatul pe care e nevoită să-l poarte orice existență creatoare, de fapt semnul distinctiv, blestemul și norocul, blazonul spiței umane locuitoare în zarea misterului și a revelației, izvoditoare de metafore. Este într-un fel ispita eroică și destinul tragic al omului, patima sa perpetuă, ușor surdinizată. Căci, spune limpede Blaga: „Nici o creație a spiritului uman nu este o reușită în absolut. Cert, spiritul uman este în stare de creații în coordonatele relativității; aceasta nu trebuie să ne-o ascundem. Dar atari reușite relative pot fi privite omenește ca tot atîtea echivalente ale absolutului. O asemenea apreciere ferește de exaltările oricărui dogmatism, cît și de disperările existențialiste izvorîte dintr-o prea încăpățînată aspirație spre absolut.”

Duhul eresului și al răzvrătirii existențiale dă curs unor ispite ținute mult prea strîns sub surdina cenzurii transcendente. În poezie și în aforistică, se manifestă mai fățiș elanurile uzurpatoare pe care, cu prudența-i caracteristică, în sistemul metafizic, Marele Anonim le prevenise structural, interzicînd principial omului, în virtutea demersurilor sale potențial profanatoare și nocive pentru ordinea cosmică, accesul la adevărul absolut și menținîndu-l în starea subalternă de servitor în casa misterelor.

Grație lirismului, explorînd imperiul posibilului, gînditorul se descătușează de lumea sa singulară și născocește lumi în care verosimilul face de ocară realitatea universal legitimată a științei. „Toți oamenii de ștință, împreună, sînt autorii unei singure lumi. Fiecare filosof care-și merită numele este autorul unei lumi singulare, a sa. Poetul este autorul unor lumi, la plural, căci fiecare poem poate fi o lume în sine.” Lumea singulară a filosofului pare astfel bîntuită de o perpetuă nostalgie, de aspirații secrete pe care le mărturisește creatorului ținut să le dezvăluie latențele mitice în alte genuri ale creației.

În această tentativă riscată se manifestă rîsul înalt al spiritului care, deși recunoaște că în mod tragic îi este interzis accesul la absolut, nu contenește să născocească, în răspăr, mereu alte lumi avînd marca unor echivalente ale absolutului, concurînd și încercînd să corecteze calicia Creației și rușinînd pe de altă parte lumea stătută a științei și suficiența realistă a simțului comun.

Dacă, după simțirea de o generoasă fragilitate spirituală a poetului, „adevărata epidermă a ființei noastre este – orizontul”, atunci trebuie să recunoaștem că zările spiritului, deschizînd spre lumile posibile, ne sporesc nesperat ființa și ne augmentează fericit sensibilitatea și răspunderea. Această creștere primăvăratecă întru spirit, adaos de destin pe care doar lirismul nostru și-l cucerește, este mărturisită doar în poezie: „Prinși de duhul înverzirii / prind grădini ne-nsuflețim. / Pe măsura naltă-a Firii / gîndul ni-l dezmărginim.”

Rîsul înalt al spiritului este optimismul existențial al reproiectării perpetue întru Ființă. El este „genul cel mai rar” de răspuns pe care omul îl poate da problematicii sale existențiale, acela care confirmă și consacară mutația sa ontologică drept vrednicie umană. „Există un mod de umor superior, ce apără pe om și de sumeție, și de falsă smerenie, sau un rîs înalt al spiritului care descrețește frunțile sfinților. Fără acest rîs sfinții sînt mai serioși ca animalele.”

Sastisit deci de propria construcție filosofică, Blaga își oferă compensația fugarelor însemnări aforistice. „Aforismul – se încîntă el singur – ia în răspăr un sistem sau ține loc de sistem”. Tentația eliberării de corvoada ciclopică a înălțării edificiului teoretic îl face să admire firava, zvelta și mlădioasa statură a aforismului ca pe „o floare în stare de grație. Aleasă să conceapă logosul și să-l nască.” Cu grația firească a unei minuni și nicidecum prin truda vădit istovitoare a ziditorului.

Îl ispitește în egală măsură și anvergura universală, enciclopedică a spiritului planînd liber peste apele doldora de rod ale vieții: „În aforistică și nicăieri în altă parte – recunoaște el – e justificată atitudinea lui Pico de la Mirandola: numai în acest domeniu este cazul să se vobească despre tot ce se poate ști și despre alte cîteva lucruri în plus.”

Înțelepciunea cumpănită, formularea grațioasă, parcimonia plină de armonioase sugestii îl face să resimtă starea de comuniune cu ființele arhaice, mitologice din moment ce e convins că aforismul nu a fost născocit de om, ci de Cumințenia Pămîntului, căci „aforismele cele mai valabile au un accent de descîntec. Ele sunt gînduri care vrăjesc.” De aici și o serie de constatări definitorii ce se preschimbă adesea în îndemnuri și exigențe pentru a călăuzi iscusința autorului de aforisme.

Constatarea: „Prin însăși natura sa aforismul ezită între formulă și aluzie”, este urmată firesc de regula tehnică: „Orice aforism trebuie formulat astfel încît să spună mai mult decît spune.” Totuși, „cînd formulezi un aforism, trebuie să-l aduci în situația de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva canonic, încheiat, ca Biblia.” Numai astfel, ieșit din mîna unui meșter iscusit și plin de har, el nu-și va trăda menirea – și lirică, și magică – de „scoică în care marea răsună”.

Pe de altă pare, „aforismul are aer de evidență numai cînd exprimă o ipoteză a inimii” – starea sa de grație și transparență exclude prezența vreunei complicate schelării a minții sau rumoarea scrîșnită a angrenajului inteligenței, o simplă bătaie a inimii închide miraculos într-un cristal un fraged univers. „Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil, dar are greutatea unei lumi.”

Iată de ce, în apărarea aforismului și în apărarea propriei sale ispitiri, Blaga conchide: „Literatura aforistică – în starea sa de condiment firesc, indispensabil, aparent insignifiant, dar necesar într-un savant dozaj – e sarea gîndirii”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!